Porunceşte şi învaţă aceste lucruri. (I Tim. 4, 11)

Pentru ca să ajungi a porunci cândva altora, trebuie mai întâi să înveţi tu însuţi să asculţi pe alţii. Pentru ca să ajungi cândva în stare să înveţi pe unii, trebuie mai întâi tu să te obişnuieşti a învăţa de la alţii. Nimeni nu va şti cum să poruncească spre a putea fi ascultat, dacă mai întâi nu a ştiut cum să se supună, el însuşi, la o ascultare deplină faţă de cei pe care trebuie să-i asculte. Nimeni nu va putea fi niciodată un bun învăţător, dacă mai întâi nu a învăţat să fie un bun elev.

În toate privinţele, noi putem lua ca model de viaţă pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos; dar în privinţa supunerii şi a poruncirii, în privinţa smereniei în a asculta El Însuşi şi a competenţei de a învăţa, Îl putem avea şi mai mult. El a fost ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce, de aceea a fost vrednic şi să poruncească să fim şi noi ascultători până la moarte. El a învăţat să se supună până la orice smerenie, de aceea a fost vrednic să ne înveţe şi pe noi până la slavă.
Ce uşor îţi este să asculţi de porunca acelui Stăpân, care El Însuşi mai întâi munceşte alături de tine şi pentru tine! Şi ce fericit înveţi de la acel Maestru, Care El Însuşi Se supune mai întâi rânduielii căreia îţi arată ţie să te supui!… Domnul Iisus nu le spune la ai Săi: Duceţi-vă voi întâi, iar Eu voi veni după voi. Ci ne spune: Veniţi după Mine!… Eu v-am dat o pildă, cum am făcut Eu aşa să faceţi şi voi (In 13, 15). Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine… Tatăl Însuşi M-a învăţat ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc (In 7, 16 şi 12, 49). Noi toţi, cei ce ascultăm poruncile Domnului Iisus, ştim că a avea o deplină ascultare de aceste porunci este nu numai cea mai mare datorie a noastră, ci şi cea mai mare fericire, dacă le ascultăm. Pentru că Acela Care ne dă aceste porunci vine de la Tatăl Ceresc, Făcătorul nostru al tuturor, şi El, fiind de o fiinţă cu Tatăl, nu numai că are autoritatea să ne poruncească, ci în chiar ascultarea de poruncile Lui se află fericirea şi mântuirea noastră.

Fiecare poruncă are în vedere împlinirea unui lucru, a unei fapte, pentru care ne este făgăduită o răsplată. Fiecare învăţătură are ca scop pregătirea noastră pentru cunoaşterea unui adevăr care să ne facă în stare de o lucrare mai înaltă la care suntem chemaţi. Toate acestea nu numai pentru viaţa aceasta, ci cu atât mai mult pentru viaţa veşnică. Toată existenţa noastră, aceasta de pe pământ, este, de fapt, numai o pregătire pentru cealaltă existenţă a noastră care va începe după aceasta, adică existenţa noastră cea veşnică în care trecem după ce această existenţă a noastră, de pe pământ, încetează. Ce minunată dovadă pentru aceasta sunt cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos din evanghelia cu talanţii: Bine, slugă bună şi credincioasă, ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune peste multe; primeşte cârmuirea a zece cetăţi… (Mt 25, 21; Lc 19, 17).
Iată răsplata celui ce a fost credincios peste puţine în existenţa aceasta, ce mare încredinţare i se dă pentru existenţa cealaltă! Cu cât va fi mai mult cârmuirea atâtor cetăţi (şi cine ştie ce mari şi strălucite vor fi aceste cetăţi eterne) faţă de sărmănuţii, dar credincioşii lui zece talanţi!…

Preaiubiţii mei fraţi, ostaşi ai Domnului Iisus, supuneţi-vă deplin, şi apoi porunciţi cu vrednicie de ascultare, în toată smerenia şi curăţia voii lui Dumnezeu! Învăţaţi voi înşivă să cunoaşteţi bine învăţătura cea dreaptă şi adevărată, dar apoi învăţaţi cu grijă şi blândeţe pe toţi cei daţi în grija voastră această învăţătură, pentru a o cunoaşte cât mai bine, spre a nu se rătăci nici unul de la ea. După cum este scris: Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările mamei tale, căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău, şi un lanţ de aur la gâtul tău (Prov 1, 8-9). Ferice de oricine le păzeşte şi învaţă şi pe alţii să le păzească (Dan 12, 3).

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI