Referitor la Taina Botezului…

Titus Niculcea, un mărturisitor al dreptei credinţe şi luptător împotriva rătăcirii, pg. 315-318

… sectarii aduc ca un aşa-zis argument împotriva botezării copiilor faptul că şi Domnul Iisus S-a botezat matur, la vârsta de 30 de ani. Şi ei zic că aşa trebuie să se facă Botezul.
Ce trebuie să ştim în privinţa aceasta: în primul rând, trebuie să ştim că în Israel majoratul era la vârsta de 30 de ani. Deci nimeni nu se putea afirma sau lua o slujbă sau deveni învăţător până la această vârstă. Şi Domnul Iisus a respectat această lege. Tocmai El o dăduse, trebuia să o respecte.
Înaintea Mântuitorului Iisus era trimis Ioan Botezătorul, tot de către Dumnezeu, pentru a chema poporul Israel la pocăinţă. El practica un fel de botez, dar care era al pocăinţei. Dumnezeu l-a inspirat pe Ioan Botezătorul cum să procedeze cu acest fel de botez. Veneau iudeii şi se botezau de către Ioan Botezătorul. Formula de botez nu se cunoaşte, dar noi trebuie să înţelegem două lucruri importante în legătură cu aceasta: în primul rând, Ioan Botezătorul nu putea folosi Numele Sfintei Treimi. Se bănuieşte că a folosit numai Numele Tatălui. Numele Fiului nu-l putea folosi, fiindcă încă nu era proslăvit; iar Numele Duhului Sfânt nu-L putea folosi pentru că încă nu era venit. Deci, botezul lui Ioan era un botez pregătitor pentru creştinism.
Deci asta să reţinem: că el nu putea folosi Numele a două Persoane din Sfânta Treime; şi că Mântuitorul, când Şi-a început misiunea, a trebuit să primească şi El această formă de botez, dar nu spre pocăinţă, ca iudeii, pentru că El era Dumnezeu şi n-avea nevoie de pocăinţă. Dacă Domnul Iisus ar fi refuzat botezul lui Ioan, ar fi dat posibilitate iudeilor (care nu L cunoşteau ca Dumnezeu, ci îl socoteau ca un simplu om) să-L învinuiască, spunând: „Dacă Tu eşti trimis de Dumnezeu, de ce nu te supui botezului lui Ioan?”. De aceea spune Sfântul Ioan Botezătorul: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?”. Şi atunci Domnul Iisus spune: „Lasă că aşa trebuie să plinim toată dreptatea!”. În ce consta această dreptate? În tăierea prilejului celor ce căutau să-L învinuiască. Aşa că Mântuitorul intră în apă şi primeşte botezul ca formă a pocăinţei, cum se făcea pentru iudei, fiind înţeles şi cunoscut ca un simplu om.
Dar lucrarea era alta din partea lui Dumnezeu: tocmai să se descopere că Iisus nu este numai un om, aşa cum Îl credeau ei, ci că este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Pentru că tot Ioan Botezătorul spune în Ioan 2, 33: „Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se, Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt». Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu”.
Deci, acesta este scopul pentru care Mântuitorul S-a botezat la Iordan, nu pentru că avea nevoie de botez, ci ca să fie arătat lumii. Acolo Duhul Sfânt S-a pogorât peste El, glas S-a auzit din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu cel Preaiubit, de El să ascultaţi!”. De aceea sărbătoarea Botezului Domnului se numeşte Arătare sau Epifanie. Dumnezeu L-a arătat pe Hristos poporului Israel. Erau mii de suflete pe malurile Iordanului şi toţi au auzit glasul, şi toţi L-au văzut pe Duhul Sfânt coborându-Se în chip de porumbel. Şi aceasta, pentru ca ei să nu poată spune mai târziu, sau în ziua Judecăţii: „Doamne ni L-ai ascuns aşa de tare pe Hristos, că noi n-am mai avut cum să-L cunoaştem. De unde puteam noi să bănuim că El este Dumnezeu, când El a apărut înaintea noastră ca un simplu om?”. Deci, pentru ca ei să nu aibă vreun cuvânt de dezvinovăţire, Mântuitorul S-a dus şi S-a botezat de către Ioan, în văzul şi auzul tuturor. Şi poporul lui Israel a auzit direct din gura lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul Meu Cel preaiubit”. Asta a rămas o mărturie pentru cei de atunci şi pentru iudeii care au rămas în continuare necredincioşi. Pentru că acestea sunt dovezi dumnezeieşti, pe care ei le-au respins şi au rămas necredincioşi în continuare. Dar pentru toţi iudeii din cursul veacurilor care au crezut şi s-au întors la Dumnezeu, acestea le-au fost de folos, fiindcă au primit credinţa în Mântuitorul Iisus şi au avut posibilitatea să se mântuiască.
Aceasta ar fi tot în legătură cu Taina Botezului, cu privire la învinuirea pe care o aduc neoprotestanţii celor ce botează copiii şi la „dovada” pe care o aduc ei şi pe care se bazează când susţin botezul creştin la maturitate. Nu este un argument întemeiat. Adevărul este aşa cum vi l-am spus. Aşa spune şi Biserica şi toţi înaintaşii noştri; Sfântul Ioan Gură de Aur exact aşa explică.
Slăvit să fie Domnul!

Am pomenit mai devreme despre faptul că, cu prilejul botezării, copilul primeşte trei Taine: Botezul (afundarea în apă, care înseamnă moartea în Hristos), ungerea cu Sfântul Mir şi Împărtăşania. Apa botezului închipuie apa potopului; cum cei necredincioşi au murit atunci prin apă, şi cei credincioşi au fost salvaţi tot cu ajutorul apei, prin corabia lui Noe, care însemnă Biserica lui Dumnezeu.
Această semnificaţie are afundarea în apă: moartea şi învierea în Hristos.
Mirungerea este darul şi puterea harului Duhului Sfânt care se dă noului botezat. Aici dăm numai un citat biblic (ele sunt foarte multe, căci Sfântul Apostol Pavel în toate epistolele pomeneşte de harul Duhului Sfânt). Evanghelistul Ioan însă vorbeşte despre aceasta chiar cu cuvintele pe care le spune preotul când săvârşeşte această Taină, la noi în Biserică: „Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru” (I In 2, 20). A se vedea şi trimiterile acestui verset.
Aceasta este o lucrare lăsată în Biserică prin Apostoli. La început, darul şi puterea Duhului Sfânt se dădea prin punerea mâinilor, după care s-a trecut la metoda aceasta, pe care o arată Evanghelistul Ioan: prin ungerea cu Sfântul Mir.
Sfântul Mir nu este untdelemnul ce se foloseşte în celelalte lucrări, cum ar fi sfinţirea de case sau altele. Sfântul Mir se foloseşte numai în patru cazuri: la Taina Mirungerii, la sfinţire de biserică, la ungerea întru arhiereu şi la ungerea împăraţilor. Şi în Vechiul Testament se folosea această ungere. Mirul se face din ulei de măsline amestecat cu încă 38 de aromate. El se face o dată pe an, în Joia Mare. La noi în ţară, sfinţirea mirului se face în acea zi, la Patriarhie la Bucureşti, prin fierberea acestui amestec şi se împarte apoi la toate parohiile.
La sfinţirea mirului trebuie să ia parte episcopii şi patriarhul, care fac multe rugăciuni pentru aceasta.