Traian_Dorz_01O scrisoare a fratelui Traian Dorz adresată fraţilor din zona Comăneşti – în Săptămâna Patimilor (aprilie), 1978

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Preaiubit frate Voaideş! Preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi!
Slavă veşnică Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care, prin Sângele Crucii Sale, ne-a răscumpărat o dată pentru totdeauna din robia şi din slujba diavolului şi de sub puterea minciunii lui, ca să slujim adevărului sfânt şi să umblăm în lumina şi-n adevărul lui Hristos, şi nu în întuneric. Să umblăm în sinceritate, iar nu în prefăcătorie. Să umblăm în limpezime, iar nu în ascunzişuri, ca să fim fii ai unităţii, iar nu ai dezbinării.
Astfel duhul înfierii, duhul luminii, duhul curăţiei lui Hristos, Viul şi credinciosul nostru Mântuitor, ne-a învăţat încă de la naşterea noastră din părinţii noştri duhovniceşti să iubim lumina şi să umblăm în adevăr. Să iubim smerenia şi să umblăm în evlavie. Să ne temem de Dumnezeu şi să ne ferim de păcat. Să avem un sfânt respect faţă de cuvântul deschis şi faţă de vorba cinstită. Astfel, „da” al nostru să fie o dată şi pentru totdeauna „da”, iar „nu” al nostru să fie pe totdeauna „nu”, în faţa oricui şi oricând. Aceasta, potrivit cu voia lui Dumnezeu şi cu legământul cutremurător pe care L-am pus cu El prin Iisus Hristos, Domnul nostru, şi prin Sângele Crucii Sale, în învăţătura şi-n credinţa pe care ne-a dat-o El de la început şi până la sfârşit, ca să ne mântuim prin ea noi şi toţi urmaşii noştri, până la venirea Lui spre judecată şi răsplătire pentru toţi care au făcut răul sau binele cât trăiau în trup.

Ecce-Homo-Iisus-la-Pilat

Iubiţii noştri fraţi, a fost pentru noi pricina unei mari dureri când ne-aţi spus că mai sunt încă unii dintre cei de pe-acolo care nu doresc să se mai desprindă din cursa diavolului în care s-au lăsat prinşi de-atâţia ani ca să facă tot slujba dezbinărilor şi a tulburărilor şi acum. Ei continuă să se numească tot „fraţi” cu noi, dar, prin toată umblarea lor şi prin toată lucrarea lor, nu fac altceva decât să tulbure şi să dezbine învăţătura şi credinţa frăţietăţii noastre. Nu umblă să zidească sufletele fraţilor pe temelia şi unitatea dragostei, a supunerii frăţeşti, a smereniei şi-a ascultării în Domnul, ci, cu răstălmăciri îndrăzneţe şi cu apucături prefăcute, nu fac altceva, decât să lărgească spărturile şi să dărâme temeliile celor lesne crezători, dovedindu-se astfel nişte lucrători răi, nişte stricători şi vrăjmaşi ai Lucrării lui Dumnezeu pentru care s-au adus atâtea jertfe şi lacrimi sfinte şi grele. Şi cu toate că de-atâta vreme şi de-atâtea ori, în atâtea feluri, au fost rugaţi, îndemnaţi, chemaţi, mustraţi şi sfătuiţi de fraţi şi de adunări să-nceteze odată acest păcat, să-şi scoată din inimă astfel de duhuri şi de încredinţări rele şi străine, dezbinătoare şi potrivnice, ei nu numai că n-au ascultat de îndemnurile Cuvântul Sfânt, care le porunceşte hotărât ascultarea de fraţi, dar au dispreţuit cu îndărătnicie şi continuă să dispreţuiască încă toate îndemnurile şi toate înştiinţările frăţeşti care le-au fost date.
Din numărul acestora sunt Moldoveanu, Condruz, Iordache şi alţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor vinovate, dacă vor continua aşa până la sfârşit. Vinovate înaintea lui Dumnezeu şi a fraţilor şi ale căror roade vor fi urmate de o veşnică osândă, după cum o şi merită, fiindcă sunt nişte stricători ai lucrării adevărului şi dragostei lui Hristos, căci ei vin în numele Hristosului adevărat, în numele dragostei frăţeşti, dar au duhul hristosului mincinos şi dezbinător. Se dau drept fraţi, dar lucrează cu vrăjmăşie faţă de frăţietate. Zic că sunt dintre ai noştri, dintre noi, dar au şi duhul, şi învăţătura străină de fraţi, străină de Lucrarea în care s-au născut şi în care sunt.
La numărul lor s-au mai adăugat apoi şi alte suflete de femei şi de bărbaţi, care, la fel cu ei, au fost cuprinşi şi robiţi de mândria şi de ambiţia firească, urmându-i pe aceşti îndrumători orbi spre groapa unei veşnice pierzări, închipuindu-şi nebuneşte că sunt călăuziţi de Duhul Adevărului. Aceşti oameni, fie la Preluci, fie la Lieşti şi Nămoloasa, fie la Bacău şi Sibiu, fie în alte părţi, fac aceeaşi lucrare rea şi pierzătoare, care va avea ca răsplată o alungare veşnică de la Faţa lui Dumnezeu, fiindcă o merită, după cum este scris la Matei 15, 13-15, la I Corinteni 3, 17, la Matei 7, 22-23, la Faptele Apostolilor capitolul 20, versetul 30, la Iuda 12 şi-n atâtea alte locuri. Despre unii ca aceştia ne înştiinţează Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu când scrie: „După roadele lor îi veţi cunoaşte”. Roadele lor sunt semnul pe care ni l-a dat Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos când ne-a înştiinţat cu privire la ei [prin] cele scrise la Matei 7, 15-20 şi când ne-a spus El: „Băgaţi de seamă să nu vă-nşele şi pe voi”, la Matei 24, 4-5. Căci pe urmele lor nu rămân roadele unităţii, ale păcii, ale armoniei frăţeşti, cum spune Evanghelia, ci rămân roadele dezbinărilor, ale tulburărilor, ale certurilor şi ale urii dintre fraţi, ale clevetirilor, ale rătăcirilor şi ale căderii de la credinţă a multora.
Uitaţi-vă numai cu băgare de seamă şi vedeţi. Acestea nu numai la Sibiu sau la Săsciori, nu numai la Preluci sau la Lieşti, nu numai la Cluj sau la Galaţi, ci oriunde este măcar unul dintre aceştia care nu-ncetează a face răul dezbinărilor, acolo peste tot se ajunge numai la dezbinări, la tulburare, la rătăciri, la căderi de la credinţă; şi, în urmă, la nimicirea întregii Lucrări în care au pătruns aceste duhuri şi aceste unelte ale duhurilor dezbinării.
Uitaţi-vă şi vedeţi roadele acestea! Uitaţi-vă, uitaţi-vă odată! Deschideţi-vă ochii şi vedeţi! Acesta este semnul pe care Însuşi Mântuitorul l-a dat. Nu vă uitaţi la vorbele lor, nici la laudele lor şi la cântările lor şi nici la înşelăciunile şi la vicleşugurile lor. Uitaţi-vă la roadele care rămân pe urma lor în orice adunare şi-n orice loc unde ajung, unde stau, unde lucrează. Şi veţi vedea că roadele sunt dezbinările şi tulburarea. În felul acesta-i cunoaşteţi. Dar cunoaşteţi-i odată!
…O, fraţilor, este Postul Paştilor! Se apropie săptămâna cea cutremurătoare a sfintelor pătimiri, a răstignirii şi morţii pe cruce a Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos, Fiul adevărat şi Dumnezeul adevărat, una şi unul cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut şi prin Sângele Căruia am fost răscumpăraţi noi din osânda cea veşnică şi prin voia Căruia s-a făcut această Lucrare sfântă, această familie duhovnicească în care suntem. El a dat, prin Duhul Său, şi învăţătura, şi credinţa pe care ne-au mărturisit-o înaintaşii noştri, la care am venit şi noi şi-n care-am pus legământ că vom asculta şi vom umbla în smerenie şi evlavie, împreună cu fraţii noştri, până la sfârşit.
E vremea când, mai cu osebire ca oricând, s-ar cere ca, prin post şi prin mărturisire, să ne apropiem cu toţii, cu adevărată şi cu sinceră pocăinţă, de împărtăşirea iertătoare cu Trupul şi cu Sângele Mântuitorului nostru, spre iertarea păcatelor noastre şi spre viaţa de veci, aşa cum au făcut înaintaşii şi părinţii noştri credincioşi totdeauna.
Dar – pe când în orice suflet de frate sau de soră, cercetarea aceasta de sine din vremea acestui post a adus o frământare şi-o îndreptare mai mică sau mai mare, după măsura temerii noastre de Dumnezeu, a fiecăruia, şi după măsura credinţei pe care am avut-o fiecare dintre noi în inima noastră – în inimile unora din aceşti lucrători ai dezbinării şi-ai neascultării n-a adus nici un semn, cât de mic, de îndreptare, nici acum, ca nici până acum, nici postul, nici pocăinţa.
La Sibiu, Modoveanu continuă dezbinările lui, făcând să crească din zi în zi tot mai mare răul pe care îl mărturiseşte, pe care-l vesteşte, pe care-l propovăduieşte. În Duminica Crucii din acest mare post, certurile provocate de el în adunarea din Sibiu au fost de-aşa mărime, încât toţi fraţii s-au despărţit fără nici măcar a se ruga împreună la sfârşitul adunării lor. Iată rodul propovăduirilor lui Moldoveanu. El, care s-a botezat la baptişti, continuă să facă aşa-zisa cină a Domnului în felurite locuri şi seri de peste săptămână, ori de câte ori i se oferă ocazii şi tovarăşi de sacrilegiu, sfidând cu îndrăzneală nu numai cuvântul fraţilor, ci şi Cuvântul lui Dumnezeu; şi nu numai în privinţa asta, ci şi-n multe alte privinţe.
Unii dintre sprijinitorii lui din părţile Comăneştilor, ale Galaţilor şi Bacăului nu sunt departe nici ei de faptele acestui ademenitor al lor; şi nu peste mult, poate, vor face şi ei la fel ca el. Căci şi aceştia, ca şi el, nu vor nici ei să ţină seama de nimic, ci merg cu îndărătnicie pe calea neascultării lor, deşi văd bine că toţi fraţii le sunt împotrivă. Ei nesocotesc orice înştiinţare frăţească şi nu numai că nu se duc la sectele cu care sunt una în învăţătură şi-n fapte, ci vin cu de-a sila în mijlocul fraţilor, fără ruşine şi fără teamă, urmărind gândul de-ai rătăci şi pe ceilalţi fraţi ca şi pe ei.
Am scris sau am spus aceste înştiinţări în mai multe rânduri, multora dintre fraţi, dând pe faţă viclenia acestor oameni şi umblarea lor necinstită. I-am rugat împreună cu toţi fraţii, atât pe ei, cât şi pe cei care-i urmează, ori să se pocăiască de neascultarea lor şi să revină între fraţi, la dreapta noastră învăţătură şi credinţă pe care le-am primit o dată pentru totdeauna prin înaintaşii şi prin părinţii noştri duhovniceşti, ori să se ducă cu totul la aceia cu care s-au unit prin învăţătura şi prin credinţa lor străină şi rătăcită. Dar aceştia, în loc să primească bine orice cuvânt de sfătuire, nu numai că l-au nesocotit cu dispreţ şi pe acesta, ca şi pe celelalte de mai ’nainte, dar au şi început să mintă fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine de oameni că nouă, cărora le-am spus aceste lucruri, ne-ar părea rău de cuvântul pe care l-am spus despre faptele lor şi că am dori să ne retragem acest cuvânt. Adică să spunem că n-ar fi adevărat ceea ce am spus despre faptele lor pe drept şi hotărât.
Alţii ne clevetesc cu tot felul de vorbe rele şi neadevărate, ca să-i poată rupe şi dezbina mai departe pe fraţi. Cu o îndrăzneală nelegiuită, sunt în stare să facă toate acestea, numai ca să izbutească în umbletele lor de a abate Lucrarea Domnului spre scopurilor lor străine şi rele, fără nici o frică de Dumnezeu şi fără nici un respect faţă de adevăr. Cine şi-ar putea închipui că aceşti chiar aşa-zişi credincioşi cum sunt ar putea să meargă până la a tăgădui atât de îndrăzneţ un lucru pe care l-am spus cu atâta dreptate şi hotărâre despre ei şi despre faptele lor? Iată că pot fi în stare să mintă pe faţă, fără nici o sfială, chiar dacă peste o zi sau două ştiu că vor fi arătaţi ca mincinoşi. Lor nu le pasă, căci s-au obişnuit cu asta. Vor afla după aceea o altă minciună, fiindcă nu este adevăr în ei şi nici în cuvintele lor.
Am întărit de fiecare dată şi întărim şi acum acest cuvânt pe care l-am spus şi l-am susţinut despre ei, fiindcă faptele lor cele rele, în loc să scadă, se înmulţesc. Iar starea lor, în loc să se-ndrepte, se dovedeşte a se face tot mai îndărătnică şi mai împotrivitoare faţă de adevăr şi faţă de fraţi; mai adăugând la toate acestea şi minciuna că noi am avea şi „da”, şi „nu” în cuvintele noastre şi am fi aşa de repede schimbători cum sunt ei în tot ceea ce fac.
Ne doare adânc această stare, dar ea se dovedeşte tot mai nefericită pentru ei, iar noi trebuie să-i înştiinţăm tot mai hotărât pe fraţii noştri şi pe surorile noastre asupra acestui lucru primejdios pentru ei. Cine va vrea să ne asculte, bine! Cine nu va vrea să asculte facă ce va vrea! Osânda lui va fi asupra sa însuşi. Dumnezeu nu Se va lăsa să fie batjocorit, nici nu-Şi va lăsa Lucrarea Lui pe mâinile tuturor stricătorilor, dezbinătorilor şi stricaţilor care, fără ruşine, fără frică, fără respect faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni şi fără nici o preţuire faţă de jertfele acestei Lucrări, săvârşesc toate aceste nelegiuiri în paguba lui Dumnezeu, a Lucrării Sale şi a sufletelor care îi cred şi-i urmează.
Noi, fraţilor, vă sfătuim şi vă rugăm fierbinte în Domnul: nu numai să nu mai daţi deloc crezare la nici una din scornirile lor răuvoitoare şi la nici una din minciunile lor pline de vicleşug, ci să le staţi cu putere împotrivă fiecăruia şi tuturor, unor astfel de mincinoşi cunoscuţi şi prefăcuţi, care, dacă în ei este şi „da”, şi „nu”, îşi închipuie şi cred că şi în noi e la fel. Nu, fra¬ţilor! În noi nu este şi „da”, şi „nu”, nici n-a fost. Ci numai „da”, în Hristos, în adevăr, în dragoste, aşa cum a fost de la început şi până astăzi, ori prin câte încercări şi necazuri a trebuit să trecem pentru Numele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru curăţia şi statornicia Lucrării Sale, frăţietatea noastră, în adevărul şi-n iubirea de la început, de-atâţia zeci de ani şi până astăzi.
Dar oamenii aceştia care nu se mai satură de tulburări şi nu mai vor să se smerească nici la porunca adevărului şi nici la toate îndemnurile frăţeşti sunt însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor, fiindcă neascultarea lor va avea ca sfârşit pierzarea, după cum a avut şi a celor ce, mai dinainte de ei, au căutat să facă, în celălalt fel, acelaşi rău Lucrării lui Dumnezeu: abaterea ei de la drumul şi de la scopul rânduit ei de Dumnezeu.
Însă Lucrarea Domnului va trăi, fiindcă este a Domnului, şi nu a omului. Domnul Însuşi o va ocroti şi o va apăra şi-n viitor ca şi-n trecut. Pentru că ea este singura lucrare duhovnicească ce poartă în numele ei Numele Lui cel binecuvântat în veci. Şi cum a scăpat-o de toţi răufăcătorii ei din trecut, nimicin¬du le toată puterea şi numele lor, aşa o va scăpa şi de cei din prezent şi din viitor, din pricina Numelui Său sfânt şi binecuvântat chemat peste această Lucrare.
Noi toţi, iubiţi fraţi şi surori, să preţuim mai presus ca orice unitatea frăţească, fiindcă toate binecuvântările lui Dumnezeu sunt făgăduite celor iubitori şi uniţi. Dar toate pedepsele lui Dumnezeu sunt aruncate asupra acelora ce sunt tulburători, îngâmfaţi, nesupuşi şi stricători ai Lucrării lui Dumnezeu, atât în viaţa aceasta, cât şi-n viaţa veşnică. Să ţinem bine minte acest lucru cutremurător!
Ferice de cine ascultă şi împlineşte cu evlavie şi smerenie cuvântul înştiinţării lui Dumnezeu. Şi vai de oricine va nesocoti aceste înştiinţări ale Lui.
„Şi pacea lui Hristos la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească în inimile noastre, ale tuturor, şi fiţi recunoscători.” Amin.
Slăvit să fie Domnul!

Lasă un răspuns