„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor…“ (Ioan 4, 28)
Iată marea schimbare pe care o face totdeauna cunoaşterea Domnului Iisus: înainte de a-L cunoaşte pe Hristos, femeia n-a voit să-I dea nici puţină apă de băut, iar după ce Îl cu-noaşte, Îi lasă găleata cu totul.
Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, femeia fugea de oameni, dar acum aleargă să-i caute.
Înainte de a-L afla pe Iisus, femeia discuta despre neînţelegeri confesionale, dar acum o interesa numai mântuirea sufletului ei şi al altora, nebăgând în seamă nimic altceva decât pe Hristos.
Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit, chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găseşte în alt loc şi ne cheamă într-alt fel, urmările aflării Lui, dovada că L-am aflat şi întâlnit, că L-am cunoscut pe Domnul, se arată la fiecare în acelaşi fel! adică fiecare Îi predă Domnului îndată totul şi fiecare lasă totul şi pleacă la mărturisirea şi vestirea Lui. şi fiecare uită şi frica şi ruşinea, alergând în căutarea şi aducerea altora la Hristos!
După Maica Sfântă, care cea dintâi L-a cunoscut pe Domnul şi L-a vestit altora, iată acum începe şi între femei şirul fericit al mărturisitoarelor Sale binecuvântate, care, împreună cu ucenicii Săi iubiţi, Îl vor urma pe Mântuitorul oriunde şi Îi vor sluji.
Astfel vor trece, împreună cu Iisus, şi prin umbra şi prin lumina prin care trece calea Sa îngustă de pe pământ până la cer, şi ele, surorile noastre, sfintele femei.
O, surorile noastre alese şi scumpe,Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ca şi fraţii voştri în Hristos, voi aţi lăsat totul şi aţi mers după El, când L-aţi cunoscut.
Deşi aţi fost mai slabe şi inima voastră mai adânc se ali-peşte de lucrurile iubite, voi v-aţi dezlipit de tot ce aveaţi din dragostea pentru Iisus Hristos! Aţi suferit pentru El chinuri mai mari decât noi şi aţi îndurat sfâşieri mai grele adesea ca fraţii voştri.
Multe dintre voi aţi fost în stare să părăsiţi lucruri mai scumpe decât noi şi să vă împliniţi slujba cu mai multă în-drăzneală şi devotament.
Nimeni pe pământul acesta nu vă va putea da înapoi ceea ce aţi pierdut sau aţi părăsit atâtea dintre voi pentru Domnul nostru!
Dar şi în veşnicie veţi fi răsplătite pe deplin şi voi, împreună cu noi, pentru toate jertfele pe care le-aţi dat şi pentru tot folosul pe care l-aţi adus înaintării şi slavei Evangheliei lui Hristos pentru dragostea Căruia aţi putut suferi totul.
O, slăvită putere a lui Dumnezeu şi aflare a lui Hristos, ce mare şi sfântă biruinţă ai tu!… Dintr-o femeie slabă, plină de frică şi de ruşine, şi dintr-o fiinţă temătoare şi retrasă, care n-ar fi scos altă-dată nici două vorbe în faţa oamenilor, iată ce minunat ai lucrat în viaţa ei şi cum ai făcut o misionară plină de curaj şi de putere!
Mărturisirea ei este făcută cu atâta convingere şi îndrăz-neală, încât aduce o cetate întreagă la Hristos!
Slavă veşnică puterii Tale, Doamne, şi îndurării Tale!
Dragul meu, predici tu oare de ani de zile într-o cetate? Vorbeşti tu de timp îndelungat undeva?
Dar ai făcut tu oare pe cineva acolo să vină la Hristos?
Ai putut tu face pe cineva din cetatea ta să iasă afară la El?
Dacă da, atunci ferice de tine! Înseamnă că mărturisirea ta a fost curată şi binecuvântată de Dumnezeu, fiindcă a fost făcută bine.
Acum sileşte-te să rămâi tot aşa cum ai fost de la început, în dragostea aprinsă dintâi, cu râvna dintâi, cu bucuria şi îndrăzneala dintâi, ca roadele tale să crească şi să se desăvârşească mereu, prin învăţătura dintâi neschimbată.
Dar dacă, dimpotrivă, din cetatea ta nu s-a trezit nimeni, cu toată vestirea ta, dacă nu s-a luat nimeni după cuvântul tău şi după mărturisirea ta ca să meargă până la Iisus, atunci vezi că trebuie să fie ceva nepotrivit în mărturisirea ta sau în viaţa ta!
Sau în amândouă. Vezi unde este vina! Căci ori glasul tău nu are convingerea şi puterea mărturiei, ori nu se vede în viaţa şi purtările tale dovada că L-ai întâlnit şi cunoscut pe Hristos.
Ori şi una şi alta.
Sau poate că şi tu ai făcut o chemare şi o trezire în ceta-tea ta.
Poate că s-au şi luat câteva suflete după tine.
Dar tu nu le-ai scos afară din cetate, ca să le duci până la Hristos, ca samariteanca.
Ea se va fi aşezat în fruntea lor şi le va fi spus: Veniţi după mine, ca să ajungeţi la Hristos. Călcaţi pe urmele mele şi veţi întâlni pe Hristos. Luaţi-vă după mine şi eu vă voi duce la Hristos, fiţi siguri de aceasta!
Eu ştiu unde este El, căci eu Îl cunosc. Eu L-am aflat!…
Ce binecuvântare este o astfel de călăuză!
Dar cei care s-au luat după tine unde au ajuns?
Unde ai îndrumat şi la cine au ajuns cei care vin după tine?
Nu cumva, în loc să-i duci la Hristos, i-ai dus la păcat?
Nu cumva i-ai dus la credinţe greşite, la învăţături străine, la ură, la neînţelegeri, la adunări străine — şi nu la Hristos? (1 Tim. 6, 3-5).
Dacă cumva este aşa, dragul meu, înfioară-te şi teme-te, căci acesta este un lucru foarte grav. Tu te faci pricina neno-rocirii şi pierzării veşnice a tuturor sufletelor pe care le-ai rătăcit prin vorbele tale şi prin faptele tale, iar răspunderea pe care o vei da în faţa lui Dumnezeu va fi înfricoşătoare, ca şi pedeapsa pe care o vei primi ( 2 Tim. 3, 13; 2 Petru 2, 1-9).
Întoarce-te degrab la Domnul Iisus, la adunarea ta dintâi, la biserica ta, împreună cu toţi cei care te-au urmat — până se mai poate!
Cu o pocăinţă adâncă şi deplină, atât de mare cât a fost şi răul făcut. Întoarce-te! Dacă se mai poate, mântuieşte-ţi sufle-tul tău şi pe al celor care te-au ascultat.
O dragul meu, dar poate că mulţi din cei care te-au urmat sau te mai urmează nu mai pot veni niciodată înapoi la Hristos.
Ei au căzut, împinşi de tine, în prăpastia din care nu vor mai putea ieşi, chiar dacă tu vei mai putea.
Ce mare răspundere ai tu pentru aceştia!
Chiar dacă tu vei ajunge iarăşi la Hristos, ei nu vor mai ajunge niciodată. Căci unii din ei au murit în starea aceea rea, alţii au ajuns deplin necredincioşi. Alţii au căzut în păcate de neiertat. Şi nu pot să mai iasă niciodată din prăpastia lor.
Vei vedea ce grozav va fi în Ziua Judecăţii să răspunzi chiar şi pentru un singur suflet numai.
Cum vei răspunde tu atunci pentru atâtea?
Sau poate un trimis al Domnului a venit în cetatea ta ca s-o cheme la Hristos, iar tu eşti unul din cei care i-au împiedi-cat pe oameni sau îi mai împiedică să vină!
Poate că unii dintre concetăţenii tăi au şi plecat spre Hristos, iar tu i-ai întors din drum. Sau umbli să-i întorci prin înşelă-ciune şi ameninţări.
Ce pedeapsă vei lua tu de la Dumnezeu pentru asta! Te-me-te!
Sau poate că trimisul lui Dumnezeu, care a venit pe uliţele cetăţii tale pentru a chema sufletele la Hristos, a fost oprit de tine şi împiedicat să facă slujba aceasta.
Tu ai pus mâna pe el sau ai făcut pe alţii să facă acest lucru nelegiuit.
I-ai astupat gura cu insulte, cu pumni sau cu pământ.
Ai împiedicat astfel nu numai mântuirea altora, dar ţi-ai împovărat sufletul cu cea mai îngrozitoare dintre nelegiuiri şi cu cel mai greu sânge.
Cum vei da ochi cu Hristos?
Cum vei muri oare?
Cum vei putea sta în faţa Judecăţii lui Dumnezeu şi a propriei tale conştiinţe cu povara unui astfel de păcat cumplit, asemenea păcatului lui Cain?
În Ziua Judecăţii, femeia slabă din Samaria şi oamenii necunoscători din Sihar se vor scula împotriva ta şi te vor osândi. Căci ei au venit la Hristos pe o singură dovadă a unei mărturii slabe, dar tu nici după atâtea mii de dovezi şi de mărturii puternice n-ai vrut să vii, n-ai vrut să asculţi, n-ai vrut să întorci…
Ioan şi Iacov au lăsat mrejele şi pe tatăl lor şi au mers după Iisus Hristos îndată, Petru şi Andrei au lăsat şi ei corabia şi peştii prinşi, Matei a lăsat vama şi banii, Samariteanca a lăsat găleata, şi ruşinea, şi frica…
— tu ce-ai lăsat pentru Hristos?
Domnul şi Mântuitorul nostru, stau înaintea Ta cu toată inima plină de ruşinea şi de recunoaşterea nevredniciei mele, căci au trecut atâţia ani din viaţa mea şi am primit atâtea binecuvântări de la Tine, iar eu n-am făcut din dragoste pentru Tine, din dragoste şi recunoştinţă — nimic!
Te-am întristat cu atâtea păcate, dar nu Te-am bucurat cu nici o dovadă de dragoste, de pocăinţă sinceră şi de îndreptare adevărată.
Te rog însă din tot sufletul meu să mă ajuţi ca de azi înainte să-mi dovedesc credinţa faţă de Tine cu fapte ade-vărate şi mari, iar în mijlocul alor mei să fac o mărturie frumoasă şi vrednică de bunătatea Ta şi de pocăinţa mea. Pentru ca toţi cei care mă vor vedea şi auzi să vină la Tine. Amin.
Traian DORZ