De câte ori citesc această minunată pildă, îmi aduc aminte de soarta neamurilor şi a profeţilor lor. Căci aici nu e vorba de viţa de vie şi de lucrătorii ei, ci de virtuţile pe care le-a sădit Dumnezeu în sufletul omului de la zidirea lui şi de buna chivernisire cu care suntem datori faţă de acestea.
Dumnezeu n-a lăsat neamurile în grija sorţii oarbe, ci le conduce şi astăzi prin înţeleapta povaţă a profeţilor mari şi le cere din când în când socoteală de roadele vieţii lor.
Ce fac însă neamurile? De obicei, în loc să-i primească pe profeţi cu flori şi cântece de slavă, în loc să-i înconjoare cu toată dragostea sufletului lor şi să le urmeze îndemnurile mântuitoare, îi ucid. Dacă nu cu pietre, cum au făcut iudeii, cel puţin cu neascultarea lor. Aceasta a fost soarta tuturor profeţilor; aceasta a fost şi soarta celui mai mare profet – a lui Iisus – care, mântuind lumea, drept răsplată, a fost răstignit pe cruce.
Dar Dumnezeu nu-Şi măsoară îndurarea şi dragostea Sa cu măsura păcatelor noastre. El ne trimite şi astăzi proroci, care ne cer socoteală de chiverniseala noastră sufletească. Şi mai ales Mântuitorul ne întreabă în fiecare moment ce a rodit Evanghelia Sa sfântă în sufletul nostru de creştin.
Cititorule, ce vei răspunde tu la întrebarea Stăpânului care-ţi cere socoteală de roadele vieţii? Îl vei răstigni cu păcatele neascultării tale, ori, covârşindu-te de bunătatea Lui nemărginită, vei cere cu smerenie iertare, ca vameşul din Evanghelie?
Dă-ţi sama că roadă păcatului este osânda, iar a virtuţii îndurarea.
Şi dacă Mântuitorul, venind să-ţi ceară socoteală, te va găsi cu viţa sufletului plină de roade, îţi va zice: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”.
Şi vei fi una din pietrele de unghi ale împărăţiei sale.
«Lumina Satelor» nr. 33 / 26 aug. 1923, p. 3