Lidia Hamza

Căzut-au pe drumul oştirii
Vitejii stegari, rând pe rând,
Pe urma sfinţită-a jertfirii
Morminte şi cruci rămânând.

Privind înapoi până-n zare,
Măreţe, izbânzile lor
Se pierd tot mai mult în uitare,
Că altfel de rosturi se vor.

Şi pare că-i pace pe şesuri
Şi holdele tinere cresc
Hrănite cu-atâtea eresuri
Că altfel de poame rodesc.

Iar sus, pe reduta vegherii,
Nu-i nimeni la straja din zori
Că nu sunt pe turnuri străjerii
Şi nici jos, în văi, luptători.

Ci doar singuratice flamuri
Răsar fluturând peste noi…
O, unde ni-s sfintele ramuri
Cu sevă de vajnici eroi?

Atâtea aduceri aminte
Ce vin către noi uneori
Ne-ntreabă de roadele sfinte:
Ce-am strâns din atâtea comori?

Şi care răspuns să ne fie
În Ziua de-Apoi pregătit
Că-n loc de Oştirea cea vie,
Ni-i frontul prin văi risipit?

Stegarii ei vrednici ne cheamă
Din cornul de după mormânt
Cu glasul duios ca de mamă
Să-ntoarcem spre crezul lor sfânt!