Traian DORZ, meditație la Ioan cap. 19, v. 17 – din Hristos – Jertfa noastră
„Iisus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al «Căpăţânii», care în evreieşte se cheamă «Golgota».”
Aici trebuie să îngenunchem.
Despre acest loc nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi, cu inima scăldată în flăcări, cu toată fiinţa scăldată în adoraţie…
O Golgota, loc unic, care ne grăieşte nemărginit mai cutremurător decât Sinai,
o Golgota, munte mai înalt decât Moria, altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor!
Pe tine am primit nu zece porunci, ci numai una singură, dar înmiit mai cutremurătoare. Porunca iubirii şi a Jertfei.
Lumina ta nu era cea a fulgerelor înspăimântătoare de pe Sinai, ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu îmbrăţişându-şi cel mai pierdut şi cel mai dorit dintre fiii Lui: omul.
Jertfa ta nu era jertfa de jos în sus a unui singur fiu al iubirii, pentru dovedirea unei singure credinţe şi pecetluirea unui singur legământ ca pe Moria, – ci negrăita Jertfă de Sus în jos, mai mare decât a tuturor fiilor iubirii, a tuturor credinţelor şi legămintelor ei.
O Golgota, singurul loc ceresc pe acest pământ unde Dumnezeu, coborându-Se, a rămas între noi toţi, al nostru şi al tuturor.
O Golgota, pe tine Îl putem vedea toţi oamenii pe Dumnezeul nostru. Nu numai unul, ca pe Sinai – Moise.
Nici numai doi, ca pe Moria – Avraam şi Isaac.
Nici numai trei ca pe Tabor – Petru, Ioan şi Iacov.
Nici numai uneori ca în Sfânta Sfintelor – marii preoţi.
Ci putem veni oricare, oricâţi şi oricând.
O Golgota, câte suflete s-au târât spre tine, presărând cu sânge, cu lacrimi şi cu sudoare fiecare urmă a lui Dumnezeu, Care te-a urcat întâi, lăsându-ne şi nouă calea ta sfântă ca o scară de aur cu capătul celălalt în cer!
O Golgota, loc dumnezeiesc unde şi eu, dus de mână de acela care mi-a fost mai scump decât zece mii de învăţători, m-am prăbuşit… ca un om vechi şi m-am ridicat până în genunchi un om nou.
O Golgota, unde am rămas de atunci în genunchi, în cea mai fericită stare din care pot să te privesc, din care pot să te cânt şi singura stare din care pot să te merit.
O Golgota, Nume cutremurător şi cuvânt unic, cu o rezonanţă mai înaltă decât toate vuietele furtunilor, decât toate mugetele valurilor, decât toate puterile tunetelor şi împotrivirilor!
Tu eşti mai presus de toate acestea.
Până pe vârful tău nu ajung nici unele din ele.
Pe vârful tău este numai întunericul supremei lumini şi al supremei dureri.
Plânsul supremei fericiri şi al supremei pocăinţe.
Sărutul supremei iubiri a cerului pentru pământ. Şi a pământului pentru cer.
O Golgota, Numele tău a dorit părintele nostru – cel mai scump pentru noi decât zece mii de învăţători – să-i fie ultima lui carte, ultimul lui rând, ultimul cuvânt pe care să ni-l mai scrie cu mâna lui, cu sângele şi lacrimile lui. Deşi de la cea dintâi carte a lui, în orice rând şi cuvânt, tu, Golgota, ai fost în toate. Tot ce a spus şi a scris el pe tablele inimilor noastre, mai puternic decât pe nişte table de piatră şi mai aprins decât cu nişte litere de foc, se cuprinde în singur Numele tău.
O Golgota, nume de lumină, cuvânt de foc, cântare de sânge şi de lacrimi! Tu eşti stare negrăită şi strălucită în care cuprindem
îmbrăţişarea lui Dumnezeu,
reîntoarcerea noastră Acasă,
Poarta Cerului,
acoperirea goliciunilor noastre…
tu, muntele transfigurării, rămas pe totdeauna mai minunat decât Taborul…
O Golgota, îndumnezeirea omenirii, pătrunde-mi tot mai adânc toată fiinţa mea cu toată lumina ta, căci încă bâjbâi ca un orb nedeprins cu strălucirea aceasta.
Fă să cadă de pe ochii mei solzii încă atât de mulţi ai necunoştinţei, ai îndoielilor, ai temerilor.
Înalţă-mi conştiinţa mea până la pacea nemaitulburată şi nemaisfârşită a siguranţei tale din care să pot privi la toate vuietele şi la toate fiarele lumii ca la nişte nimicuri depăşite de mult şi biruite pe totdeauna.
O Golgota, însufleţeşte-mi inspiraţia mea, să poată găsi pentru Taina şi Descoperirea ta acordurile de raze şi de lacrimi după care iubirea mea s-ar scufunda tot mai adânc şi s-ar înălţa tot mai sus.
O Golgota, starea în care L-am îmbrăţişat pe Dumnezeu şi din care aş vrea să mă îmbrăţişeze El.
Înălţime pe care am primit mântuirea toată şi de pe care aş vrea să mă primească ea în totul.
Har unde L-am aflat pe Hristos şi unde aş dori să mă afle El.
Slavă în care m-am despărţit pentru viaţa asta de părintele care mi-a fost mai scump decât zece mii de învăţători şi în care mă rog să mă regăsesc cu el pentru viaţa veşnică.
Lumină în care s-a deschis înaintea mea cerul şi în care aş dori să se închidă el în urma mea.
Golgota, o Golgota, recunoştinţa mea şi adoraţia mea,
slava mea şi dragostea mea,
lacrimile mele şi sângele meu,
moartea mea şi învierea mea,
fă să te preamărească pe tine veşnic şi veşnic.
Amin şi amin.