Ascultarea

[…] Toate ascultările din această lume trebuie să aibă legătură cu marea ascultare de Dumnezeu. Orice fel de ascultare ce se face în lumea aceasta trebuie să purceadă din ascultarea de Dumnezeu şi să cheme la ascultarea de Dumnezeu. Aşa e şi ascultarea de Biserică. Biserica predică ascultarea de Dumnezeu. Ascultarea de Biserică este ascultarea de Dumnezeu. A trăi în ascultare de Biserică înseamnă a trăi în ascultare de Dumnezeu.
Numai acela poate spune că trăieşte în ascultare de Biserică, anume cel care trăieşte în ascultare de Dumnezeu şi de poruncile Lui.
Dar, în curgerea vremii, şi înţelesul acestei ascultări a tot slăbit şi s-a schimonosit. A fugit şi de aici „duhul” şi a rămas „litera”. Din ascultarea de Biserică, aşa cum e înţeleasă şi practicată azi, lipseşte de multe ori tocmai duhul ei. A ajuns şi ascultarea de Biserică să fie dirijată nu de viaţa omului, ci de matricola botezaţilor. Până când creştinul e la locul lui în matricola botezaţilor şi-i în lista parohială, el e în ascultare de Biserică, cu toate că, de multe ori, trăieşte în cea mai teribilă neascultare de Dumnezeu. În felul acesta am ajuns să avem creştini „ascultători de Biserică” ce colindă cârciumile şi trăiesc în toate fărădelegile. Am ajuns la „ascultători de Biserică” ce se înjunghie pe la cârciumi. […]

Acum vom aminti ceva pe scurt şi despre conflictele de ascultare (în continuare, textul aparţine fratelui Ioan Marini).

Cercetate în lumina Evangheliei, aceste conflicte s ar putea împărţi în trei clase:
1. Când cineva trăieşte în păcat şi nu vrea să intre în ascultarea de Dumnezeu.
2. Când cineva este chemat într-o „ascultare” care îl scoate din ascultarea de Dumnezeu. Acesta e conflictul arătat la Faptele Apostolilor 5, 29, unde Apostolii Petru şi Ioan ne-au lăsat testamentul că noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
3. Iar al treilea conflict e arătat la Romani 2, 21, când cel ce predică ascultarea de Dumnezeu, el însuşi trăieşte în neascultare de Dumnezeu: „Tu, acela care predici: «Nu fura», furi” (adresele* …).
Cercetat în această lumină biblică, conflictul cu neascultarea de la Oaste se află la punctul doi şi trei. Să vedem mai întâi ieşirea din „ascultare” a Părintelui Iosif şi apoi a noastră, a ostaşilor.
Părintelui Iosif i se aduce mereu acuza că „a ieşit din ascultare”. Dar noi, ostaşii, ştim cum a venit această „ieşire din ascultare”. Ea n-a căzut ca musca în zer şi ca Pilat în Credeu, ci ea a venit calculată de cei care l-au scos pe Părintele Iosif din ascultare, pentru ca să pună mâna pe înfăptuirea lui spirituală şi materială. Şi apoi mai ştim că Părintele Iosif a ieşit dintr-o „ascultare” care îi cerea să iasă din ascultarea de Dumnezeu.
„Nu-i bună intransigenţa de la Oaste, i s-a spus Părintelui Iosif. Tinerilor trebuie să le lăsăm anumite distracţii”.
„Ba-i bună, zice Părintele Iosif, pentru că toată Evanghelia nu-i altceva decât o intransigenţă faţă de păcat şi faţă de compromisul cu păcatul.”
„Jocurile nu sunt un păcat, i s-a spus Părintelui Iosif. Ele erau un păcat numai pe vremea Sfinţilor Părinţi, când creştinii le luaseră de la păgâni. Dar de atunci ele «s-au încreştinat»… «Noi trebuie să sfinţim jocul; să-l botezăm, cum i s-ar putea oarecum zice».”
„Ba, de aş mai trăi o mie de ani, zice Părintele Iosif, eu nu mă pot hotărî să sfinţesc păcatul şi să-l botez pe dracul.”
„Să primeşti statutele şi regulamentele Oastei”, i s-a spus Părintelui Iosif.
„Nu le pot primi, răspunde Părintele Iosif, pentru că conştiinţa mea îmi spune clar că aceste statute şi regulamente omoară duhul Oastei, şi eu nu mă pot face complice la asasinarea unei Mişcări în care Duhul Sfânt m-a folosit şi pe mine. Noi am lucrat la Oaste cu statutele Bisericii şi acestea ne sunt destul.”
„Să te întorci la «Lumina Satelor», i s-a spus Părintelui Iosif, şi să nu mai mustri pe păstorii slabi.”
„La «Lumina Satelor» nu mă pot întoarce, răspunde Părintele Iosif, pentru că foaia aceasta şi-a iscălit ea însăşi sentinţa de moarte prin ieşirile urâte şi necreştineşti cu care sunt întinate paginile ei. Iar în ceea ce priveşte aşa-zisele «atacuri», «chiar dacă Balac mi-ar da casa lui plină cu aur şi argint, eu tot voi spune întocmai ce va zice Domnul»” (Num 24, 13).
„Voi spune adevărul orice ar fi să mi se întâmple.”
Fireşte, pentru toate acestea, Părintelui Iosif i se aducea acuza că a ieşit din „ascultare”.
Aşişderea şi nouă, ostaşilor, ni se aruncă acuza că am ieşit din ascultarea Bisericii, cu toate că mergem la biserică şi ne silim să trăim în ascultare de Dumnezeu. Să cercetăm în ce anume stă „neascultarea” noastră.
Nouă, ostaşilor, ni se spune mereu să ne lepădăm şi să-l urâm pe un om care ne-a făcut un mare bine sufletesc. Dar noi, ostaşii, nu putem asculta acest sfat, pentru că şi Biserica, şi Biblia ne învaţă să-i preţuim pe binefăcătorii noştri şi să nu-i urâm. Să nu-i urâm nici pe cei ce ne fac rău, necum să-i urâm pe cei ce ne fac bine.
Ni se spune apoi să intrăm în Statutele şi regulamentele Oastei. Dar noi răspundem că Oastea a lucrat cu statutul cel mare al Bisericii şi cu acela vrem să rămânem. Avem Pravila de la Govora şi Târgovişte şi cu acelea vrem să rămânem.
Ni se spune să ne întoarcem la «Lumina Satelor», dar noi răspundem că nu ne mai întoarcem niciodată acolo unde găsim gălbează de ură şi batjocuri în loc de păşunea cea dulce a Evangheliei.
Fireşte, pentru toate acestea, noi, ostaşii, suntem învinuiţi că am „ieşit din ascultare”; dar noi stăm liniştiţi, dându ne seama că „ascultarea” asta nu-i nici a Bisericii, nici a lui Dumnezeu, ci e numai a foii «Lumina Satelor». Noi am ieşit din ascultarea de la «Lumina Satelor» şi nu din cea a sfintei Biserici.
Al treilea fel de conflict de neascultare vine când cel care predică ascultarea de Dumnezeu trăieşte el însuşi în neascultare de Dumnezeu (Rom 2, 21).
Despre aceasta vom spune de altă dată mai pe larg. Acum vom spune numai atât: Acesta este conflictul ce se iveşte, spre pildă, atunci când o gazetă îşi învaţă cititorii: „Nu furaţi”, şi ea însăşi fură adresele şi munca altuia. Acesta este conflictul ce se iveşte atunci când unii preoţi spun că dansul nu este un păcat, iar noi, ostaşii, „ieşind din ascultare”, răspundem că este un păcat. Sau când unii preoţi îi invită din uşa altarului pe păstoriţii lor să meargă la petrecerile de la cârciumă, iar noi, ostaşii, „ieşind din ascultare”, răspundem că nu putem merge şi că nu-i bine să meargă nici ceilalţi.
Noi, ostaşii Domnului, să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să aflăm şi „ascultarea” cea adevărată şi mântuitoare.

__________________

* Se face referire la faptul că cei de la redacţia foii «Lumina Satelor» şi-au însuşit de la poştă adresele abonaţilor la foaia «Isus Biruitorul», pentru a le trimite acestora publicaţia lor, prin care cititorii erau dezinformaţi cu privire la adevărul despre conflictul dintre Părintele Iosif şi mitropolitul Bălan.