Preot Vasile Ouatu, Bucureşti
(„Ostaşul Domnului» nr. 1-2 / 1-15 ian. 1935, pag. 2)
Scumpii şi iubiţii mei frăţiori şi surioare în ostăşia Domnului Iisus!
Voi, toţi fraţi şi surori, presăraţi pe întinsul ţării Româneşti, cunoaşteţi cum s-a născut Oastea noastră scumpă. Din rugăciunea şi lacrimile scumpului nostru părinte sufletesc Iosif . El ne-a chemat – luminat şi călăuzit de Domnul şi numai de Domnul – ca să ne hotărâm pentru o viaţă curată şi sfântă, bineplăcută Domnului.
În nopţi de rugăciune îngenunchează, Duhul Domnului l-a îndemnat să sune din trâmbiţă şi să ne cheme la o nouă viaţă, să ne cheme la stăruinţă de prin văile păcatului. Plecat şi smerit faţă de Domnul, părintele Iosif a pus trâmbiţa la gură şi a sunat, a sunat cu putere şi mulţi ne-am adunat în jurul „gornistului” lui Dumnezeu.
Gornistul, văzând cum gloatele se adună rând pe rând, a sunat şi ele tot mai cu putere, fără a ţine seamă de nimic, nici chiar de viaţa sa. Tot ce Domnul a poruncit, „gornistul” a făcut şi a vestit. Urechea lui a fost mereu plecată la picioarele Domnului, de unde a primit noi îndemnuri, sfaturi şi îndrumări.
Gornistul a cântat atât de frumos, că noi, cu lacrimi, am părăsit lumea şi l-am urmat, hotărându-ne cu legământ să nu ne mai întoarcem niciodată înapoi. Stăpânit de iubirea sfântă a primilor apostoli ai credinţei, părintele Iosif a chemat la mântuire, prin Oaste, pe tot sufletul ce zăcea greu în noaptea întunecoasă a păcatului. A căzut greu bolnav şi tot n-a încetat să cheme şi să strige din adâncul inimii sufletele la viaţă.
Şi fiindcă chemarea a fost însoţită de jertfă, sub toate raporturile, Dumnezeu a binecuvântat-o în aşa măsură că această chemare ne-a dat o Oaste mare şi puternică. Această chemare a părintelui Iosif ne-a născut la o viaţă nouă cu Domnul Hristos în Biserica Sa.
Această chemare în care părintele Iosif a pus avutul său, munca şi agoniseala sa, sănătatea şi chiar viaţa sa toată, a fost plăcută Domnului, căci de la El a fost şi după voia sa a lucrat. Oamenii însă au urât-o, au pizmuit-o au vrăjmăşit-o, au prigonit-o şi au căutat chiar să o nimicească. Numai că Domnul a fost mai puternic.
Astăzi însă s-a ridicat un nou val de împotrivire şi o nouă prigoană împotriva Oastei şi împotriva mult iubitului şi preţiosului nostru părinte Iosif.
Pentru aceea, o datorie de conştiinţă a fiecărui ostaş este să răspundă ca întotdeauna: „Prezent la datorie!”. Fiecare ostaş să se cerceteze şi să vadă ce datorează el omului lui Dumnezeu care l-a scos din întuneric la lumină, din mocirla păcatului la viaţă.
Fiecare ostaş să îngenuncheze înaintea Domnului Iisus, să-şi aducă aminte ce datorează el părintelui Trifa, ca ales al lui Dumnezeu care l-a născut la o viaţă curată şi sfântă de ostaş al adevărului.
Fiecare să se cerceteze pe sine şi să-şi aducă aminte de legământul făcut, că nu se va mai întoarce înapoi de unde a plecat niciodată; şi deci să rămână unde şi cum a fost chemat ostaş plin de credinţă, plin de iubire şi plin de supunere faţă de Domnul Iisus.
Fiecare să-şi dea bine seama că iubire pentru noi şi mântuirea noastră nu poate avea decât acela care a dat totul pentru noi. întâi Iisus Mântuitorul, care ne-a pregătit mântuirea, şi al doilea acela care, cu jertfa vieţii sale ne-a chemat la această mântuire. Or, părintele Iosif ne-a dovedit cu prisosinţă că el ne iubeşte mult pe fiecare din noi şi pentru aceea a dat totul pentru noi: avere, familie, sănătate şi chiar viaţa. Pentru aceea se va găsi vreun ostaş care să cadă şi să-l părăsească în vremea prigoanei? Se va găsi unul singur care să uite ce datorează omului lui Dumnezeu? Se va găsi cineva care să se întoarcă iarăşi în Egiptul păcatului, sub o altă căpetenie?
Noi, ostaşii, până acum, ştim o singură căpetenie: Iisus Biruitorul şi părintele Iosif Trifa, alesul şi trimisul Domnului Iisus, care ne-a născut la o viaţă nouă şi ne-a strâns în Oaste. Pe altul, până în prezent, nu ştim.