Citiţi cărţile Părintelui!

Pătrundeţi-vă, dragii mei, de Duhul lui Dumnezeu revărsat peste Lucrarea aceasta prin solia adusă de Părintele Iosif. De ce insistăm noi atât de mult? Citiţi cărţile Părintelui! Însuşiţi-vă învăţătura din ele şi puterea din ele! Este o putere acolo! Lucrarea Oastei Domnului s-a răspândit prin cuvântul scris, prin mesajul scris al Părintelui. El a predicat foarte puţin. A predicat foarte rar în adunările din Sibiu. Dar după Părintele Iosif, îndată ce a plecat el, cuvântul a trecut pe la alţii… Şi de aceea, [cu] adunarea din Sibiu iată ce s-a întâmplat: un cosmopolitism, o amestecătură distructivă şi nimicitoare. […] Nu şi-au întemeiat credinţa pe mesajul acesta cutremurător de sfânt pe care l-a răspândit Dumnezeu prin Părintele Iosif şi prin cuvântul său.
Cei mai mulţi n-au citit cărţile Părintelui. Erau din Sibiu şi era acolo gazeta, şi… dacă erau doi sau trei dintre toţi cei care erau în Sibiu atunci abonaţi la foaia «Isus Biruitorul»; sau să citească cărţile Părintelui. Dacă nu era adunare la Oastea Domnului, se duceau la creştini după Evanghelie sau la baptişti, sau la penticostali. De aceea s-a ales acolo praful şi pulberea de toţi.
Puterea Domnului şi Cuvântul Lui sfânt s-au răspândit în ţara aceasta prin cuvântul scris, prin lucrarea scrisă, prin puterea acestor cuvinte ale Părintelui Iosif.
De aceea am îndemnat mereu: citiţi cărţile acestea! Nu numai aşa de suprafaţă! [Ci] să le subliniezi aşa cum le subliniase părintele Vladimir. Toate, toate erau subliniate şi trăite, şi recitite, şi răscitite. De trei, patru, de cinci, şase, zece ori, pentru ca să se pătrundă de ceea ce este puterea lui Dumnezeu scrisă în ele.
Zic, să ne pătrundem şi noi de tot acest simţământ sfânt, pentru că avem o chemare deosebită de toţi ceilalţi. A fi baptist poate oricine; a fi penticostal poate oricine. Şi, dacă nu-i place la baptişti şi la penticostali, se duce creştini după Evanghelie sau sfârşeşte la martorii lui Iehova… şi apoi sfârşeşte în lume. Dar Lucrarea Oastei Domnului este cu totul altceva. E un mesaj divin şi special trimis poporului nostru. De aceea, „ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud! Că mulţi au dorit să vadă aceste lucruri”.
Şi ăştia [care îşi schimbă crezul] sunt zestrea tuturor vânturilor care-i mână dincoace-încolo. Nenorocirea este că toţi sunt nişte oameni nefericiţi. Dar, ca acela care a fost în Lucrarea aceasta şi apoi a trecut la alte învăţături, nu-i nimeni mai nefericit.
De aceea, noi, cărora Dumnezeu ne-a dat acest har, să ne pătrundem în realitate de această putere şi de această chemare strălucită şi să ne găsim rolul şi rostul în această Lucrare. Să punem umărul la grăbirea venirii Împărăţiei lui Dumnezeu, la urnirea carului acestuia strălucit şi frumos care poartă chivotul lui Dumnezeu cel mai strălucit. Să putem să aducem mai curând Împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul nostru, al familiilor noastre şi al neamului nostru.
Nu-i fără rost toată suferinţa şi jertfa, şi osteneala noastră pentru aceasta. Nici un picur de sudoare nu-i uitat la Dumnezeu. Nici o lacrimă, nici o zi de jertfă, nici o picătură de sânge, nici o durere îndurată pentru grăbirea venirii Împărăţiei lui Dumnezeu. El, din toate acestea, strânge preţul cel mare cu care trebuie să răscumpărăm noi bucuria aceasta. Şi, cu cât vom pune mai sincer şi mai hotărâţi toţi părticica noastră puţină de preţ pentru acest mare şi nobil ideal, cu atâta Dumnezeu îl va aduce mai curând.

Traian DORZ, STRÂNGETI FARÂMITURILE – vol. 5 pg.188