Traian DORZ, fragment din HRISTOS – MĂRTURIA MEA
În afară de gazeta din Cluj, noi am mai continuat să tipărim, atât la Oradea, cât şi la Cluj, o serie de calendare, făcându-ne un adevărat depozit de literatură în Cluj şi alimentând de aici toată mulţimea fraţilor cu tot ce ne cereau: cărţi, Biblii, calendare etc.
Astfel că în septembrie 1940, când s-a răspândit cu iuţeala fulgerului vestea cedării Ardealului de Nord către Ungaria, noi aveam în Cluj o mare cantitate din aceste cărţi.
În acele zile eram concentrat undeva pe lângă Ocna Mureş, la Unirea. Am cerut şi am primit câteva zile de concediu, spre a mă duce la Cluj să vedem ce putem face cu evacuarea celor ce la aveam acolo.
Dar în condiţiile cumplite de atunci n-am mai putut evacua aproape nimic. Doar câte două călătorii am făcut fiecare cu câte două coşuri în care ne salvam doar ceva din lucrurile strict personale, nişte corespondenţă şi registrele cu adresele abonaţilor şi desfăcătorilor noştri.
Poşta nu primea nimic. Calea Ferată, la fel.
Tot ce puteam duce noi, călătorind permanent pe scările sau tampoanele trenurilor supraaglomerate, era ca nimic.
Aşa că am renunţat, lăsând acolo, în seama familiei Chindriş, care rămânea la Cluj, tot avutul nostru adunat acolo. Şi, plecând doar cu ce era pe noi, ne-am întors în ţară şi acasă.
În tot răul acesta a fost totuşi şi un bine. Tot depozitul nostru de cărţi şi Biblii, rămas acolo la Cluj, a fost grânarul din care s-au alimentat apoi, în toţi cei patru ani cât a durat ocupaţia străină, fraţii noştri din Ardealul cedat şi din vechea Ungarie.
Când, după cinci ani, noi am revenit la Cluj să mai aflăm ceva din munca noastră, nu mai era nimic. Familia preotului Chindriş ne-a spus că totul a fost devastat şi distrus în timpul războiului şi al ocupaţiei. Şi astfel a trebuit să pornim a treia oară cu toate de la început…