Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an

Nasterea-Domnului_17_01O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!

Iată-L, zace-n umilire drăgălaşul Prunc Iisus
Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.
El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.
Ale Sale mâinişoare le întinde către noi
Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:
„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…
Voi de ce vă tot urâţi?
Pentru-a voastră mântuire Eu M-am pogorât aici…
Voi de ce nu Mă iubiţi? Voi de ce nu vă iubiţi?
Iată Eu cum M-am smerit, într-un grajd M-am pogorât…
Voi de ce vă tot trufiţi? Voi de ce nu vă smeriţi?”

Copilul Sfânt din peştera Vifleemului ne învaţă să ne iubim aşa cum şi El ne-a iubit, să ne smerim aşa cum El S-a smerit, pentru ca să ne mântuim sufletul, căci El pentru aceasta a venit în lume. Şi încă multe altele ne învaţă peştera Vifleemului.
Naşterea Domnului trebuie să ne fie mai departe un praznic al sufletului nostru, trebuie să fie o naştere şi renaştere pentru sufletul nostru. Mântuitorul nu S-a născut numai în peştera din Vifleem, ci El trebuie să Se nască şi în sufletul fiecărui creştin. Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera Vifleemului n-ajung nimic şi nu preţuiesc nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru. „Dacă Hristos în tine nu S-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut”. Această naştere se înţelege aşa: trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi în purtările tale. Să-L laşi pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău şi să trăieşti o viaţă cu El. Pentru asta nu se cere altceva decât să afli, să simţi întunericul în care trăieşti şi să strigi cu lacrimi din adâncul sufletului tău: „Mântuitorule Doamne, intră şi în peştera sufletului meu!” E greşită acea părere că trebuie mai întâi să te faci mai bun şi mai curat ca să-L poţi primi pe Domnul. Pe Domnul trebuie să-L primeşti aşa cum eşti, plin de răutate. Iisus S-a născut într-o peşteră plină de întuneric. În Vifleemul Iudeii erau şi case destule, dar Mântuitorul Şi-a ales peştera cea plină de dobitoace. O, ce înţeles adânc este în acest lucru! Iisus Mântuitorul caută şi azi tocmai astfel de peşteri sufleteşti să Se nască în ele.
Oricât de păcătos ai fi tu, oricât de mult ţi s-ar fi făcut viaţa ta cea sufletească o peşteră plină de întuneric, de necurăţenie şi de dobitoceşti patimi, află, dragă frate, că Iisus, Copilul Sfânt, vrea să Se nască în această peşteră a sufletului tău. Într-un grajd de vite S-a pogorât Iisus să Se nască, dar, o, ce minunată schimbare s-a făcut în acest grajd îndată ce S-a născut Iisus în el! Deodată s-a umplut de lumină cerească, de cântecul îngerilor şi de darurile păstorilor şi ale magilor. Cerul şi pământul s-au minunat şi s-au bucurat despre ce s-a întâmplat într-un grajd de vite. Această minune se petrece, dragă cititorule, şi într-o peşteră sufletească care Îl primeşte pe Domnul Iisus şi în care Se pogoară Iisus, Fiul lui Dumnezeu. O, ce minune se întâmplă când Îl primeşti cu adevărat pe Domnul şi Îl laşi să intre în viaţa ta! Atunci, dintr-o dată, peştera sufletească ţi se umple de lumină şi cerul şi pământul se bucură de schimbarea şi de mântuirea sufletului tău. În lumina Naşterii Domnului, în lumina stelei din Vifleem trebuie să ţi se schimbe viaţa şi purtările aşa cum s-a schimbat Saul în lumina ce i s-a arătat pe drumul Damascului. Treizeci şi doi de ani trecuse Saul în sus şi în jos pe lângă Vifleem, dar acest loc n-a însemnat pentru el nimic până n-a aflat pe Domnul în lumina din drumul Damascului. Sunt şi azi destui creştini care o viaţă întreagă trec dintr-un Crăciun într-altul fără nici o schimbare sufletească, pentru că lumina Naşterii n-a pătruns în peştera sufletului lor.
Înţelesul şi taina cea mare a Praznicului Naşterii Domnului aceasta este: minunea din peştera Vifleemului să se petreacă şi în sufletul tău. Să te naşti şi tu din nou cu Hristos, să creşti cu El, să trăieşti cu El şi să-L ai pe El de Stăpân al vieţii tale. Se petrece această minune în peştera sufletului tău?

Un oaspete de Sărbători…

Eu am cunoscut, aici în oraş, un domn foarte harnic şi muncitor. Ca să scape de vizitele care îi tulburau munca, a lipit pe uşă un bilet cu scrisoarea: „Oaspeţii se primesc numai în zile de sărbătoare”. Eu mă gândesc că în întâmplarea aceasta este şi un adânc înţeles creştinesc. Eu mă gândesc că o astfel de ţidulă e pusă şi pe uşa inimii celor mai mulţi oameni. Domnul Iisus este pentru cei mai mulţi oameni numai un oaspete de Crăciun, de Paşti şi de duminică (ba încă şi în acele zile, numai dimineaţa, căci după-amiază vine la rând crâşma, vizita diavolului). Pentru celelalte zile, Domnul e un oaspete Care nu e primit. Omul trăieşte fără de El. O astfel de creştinătate n ajunge nimic. Domnul trebuie să petreacă de-a pururi în casa inimii noastre ca un Stăpân, Poruncitor şi Cârmuitor al vieţii noastre.

„Astăzi S-a născut vouă Mântuitor, Iisus-Domnul…”

Cu această veste de bucurie soseşte Naşterea Domnului. Minunată este această veste pe care au cântat-o îngerii în noaptea Naşterii! În istoria acestei lumi n-a fost şi nu va fi o altă veste mai minunată decât aceasta că Însuşi Fiul lui Dumnezeu S a pogorât din cer pe pământ, să-L împace pe om cu Dumnezeu şi să lege iar cerul cu pământul. O, ce veste plină de măreţie şi de fior sufletesc este aceasta, dar n-ajunge nimic şi nu preţuieşte nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă n-am primit şi nu-L primim pe Iisus Mântuitorul cel vestit. „Şi Cuvântul trup S-a făcut (adică Iisus S-a născut) – zice Evanghelia – şi celor ce L-au primit pe Dânsul le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12). Dar răul tocmai acesta este că „între ai Săi a venit Iisus şi ai Săi nu L au primit pe El” (In 1, 11).
Evanghelia Naşterii ne spune într-un loc că Iosif şi Maria, săvârşind călătoria, „n-au aflat gazdă” în Vifleem unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul lumii n-a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o „gazdă”. O, creştinilor! Această evanghelie se petrece şi azi. Iisus Mântuitorul caută şi azi case sufleteşti unde să Se nască şi unde să intre. Aşa cum se vede în chipul de mai sus, Iisus bate la uşă, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc 3, 20). Auzi tu şi asculţi tu, cititorule, acest glas?
Între colindele pe care le cântă pruncii pe la uşile creştinilor este şi una care începe aşa:
„Slobozi-ne, gazdă-n casă,
C-afară plouă şi varsă…”
Ascultă bine, dragă cititorule, această colindă, căci în glasul cel de argint al nevinovaţilor copii e şi glasul Copilului Sfânt, Care te roagă să-L slobozi în casa ta. De când tot cântă acest Copil la uşa ta şi tu nu-L auzi? De când tot stă la uşa ta şi tu nu-L slobozi? Acum şi îngerii cântă împreună cu El la uşa sufletului tău – şi tu nici acum nu te-ai trezit din somnul păcatelor? Ca pe vremea Naşterii din Vifleem, Copilul Iisus umblă şi azi, de la casă la casă şi de la „gazdă la gazdă”, întrebând după sălaş. Grăbeşte, frate dragă, grăbeşte şi-I deschide uşa. Deschide-I uşa inimii tale; lasă-L să intre în viaţa ta, în inima ta, în faptele tale, în vorbele tale, în gândurile tale… Lasă-L pe El să Se facă Stăpân, Împărat şi Poruncitor în casa sufletului tău şi începe o nouă viaţă cu acest „Stăpân”. Numai făcând acest lucru, Naşterea lui Hristos îţi va fi de folos şi de mântuire sufletească.

Darurile magilor

„Dacă magii cei străini au căutat pe Iisus cu daruri scumpe, apoi ce creştin eşti tu, dacă niciodată n-ajuţi pe vreun nevoiaş? Dacă aceia au făcut o cale atât de depărtată, apoi ce creştin eşti tu care nu poţi merge câţiva paşi spre a cerceta un bolnav? Aceia au adus aur, dar tu nu dai nici măcar pâine. Aceia s-au bucurat când au văzut steaua, iar tu vezi pe Însuşi Hristos în persoana săracului şi a golului şi nu te mişti… Multora li se pare prea departe a pune câţiva paşi până la biserică, spre a-L vedea pe Domnul în peştera cea duhovnicească, dar nu le lipseşte puterea de a merge unde sunt afaceri lumeşti, parade, petrecanii şi jocuri”… (Sf. Ioan Gură de Aur)

„Unde este Împăratul?”

Aşa întrebau şi craii, şi Irod
Calea şi purtarea crailor de la Răsărit sunt puse la Evanghelie cu învăţătură sufletească. Dintr-o ţară îndepărtată au plecat craii şi cale lungă şi grea au făcut până au ajuns în Vifleem, unde au aflat Pruncul luminat şi s-au închinat Lui cu daruri scumpe.
Aşa şi noi să ieşim din ţara păcatelor şi să plecăm spre Vifleemul cel sufletesc, adică spre învăţăturile lui Iisus.
„Unde este Împăratul?”… Cu această întrebare trebuie să-L cauţi şi tu pe Domnul Iisus. Un Împărat sufletesc trebuie să ai şi tu. Iisus Hristos este acest Împărat şi eu te întreb: Îl ai tu pe Împăratul Iisus de Stăpân, Domnitor şi Poruncitor în inima ta, în viaţa ta, în faptele tale şi în purtările tale? Porunceşte şi stăpâneşte acest Împărat în viaţa ta, sau poruncesc patimile şi păcatele?
Evanghelia ne spune că „s-a tulburat împăratul Irod şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el” (Mt 2, 3) când magii l-au întrebat „Unde este Împăratul ce S-a născut?” Întocmai aşa s-ar tulbura şi creştinii de azi, dacă i-ai lua din scurt cu întrebarea: „Unde este Împăratul Iisus în viaţa ta, omule, în inima ta, în sufletul tău sau în purtările tale?”
Irod se temea că Împăratul cel nou îi va lua puterea şi domnia. De asta se tem şi azi cei mai mulţi creştini, pentru că cine vrea cu adevărat să-L primească pe Hristos trebuie „să-şi piardă” plăcerile cele rele, petrecerile, băuturile, înşelăciunile, minciunile şi alte năravuri urâte. Mulţi îşi închipuie că n-ar putea trăi în lume fără să înşele, fără să mintă, fără să se făţărească şi de aceea se tulbură, ca şi Irod din evanghelie, când aud de un Domn şi Împărat, Care vrea să le tulbure afacerile şi Care cere de la ei să-şi schimbe viaţa şi purtările.
O, dragă cititorule, şi noi suntem în chipul lui Irod de câte ori din gură ne închinăm lui Hristos, dar cu faptele cele păcătoase umblăm să-L omorâm.
Să-L căutăm şi noi pe Împăratul Hristos cu credinţa crailor de la Răsărit şi, după ce L-am aflat, să plecăm şi noi „pe altă cale”, adică să ne schimbăm purtările şi faptele noastre cele rele.

Ce a cerut Copilaşul Iisus

Un om evlavios s-a dus odată să cerceteze Ierusalimul şi Vifleemul unde S-a născut şi a trăit Hristos. A văzut şi ieslea unde S-a născut Mântuitorul şi se gândea el, cu ce ar putea răsplăti iubirea şi darul lui Hristos, Care S-a pogorât într-o iesle smerită pentru mântuirea noastră. Frământat de gândul acesta, noaptea a visat că vedea Copilaşul Sfânt în ieslea peşterii şi, apropiindu-se de El, I s-a închinat, zicându-I:
– Doamne Iisuse, cum tremuri Tu pentru mântuirea mea! Cu ce să-Ţi răsplătesc eu dragostea Ta?
Pruncuţul i-a răspuns:
– Dă mărire lui Dumnezeu şi nu te mira, căci Eu Mă voi smeri şi mai mult pe Crucea Golgotei.
– Trebuie să-Ţi dau ceva, Copilaş iubit, vreau să-Ţi dau toţi banii mei, a zis creştinul.
Copilaşul Iisus răspunse:
– N-am lipsă de nimic, cerul şi pământul sunt ale Mele… Banii dă-i săracilor, ca şi când Mi i-ai fi dat Mie.
– Dar eu trebuie să-Ţi dau ceva, căci altcum mor de durere, zise creştinul a treia oară.
– Dacă eşti atât de darnic, răspunse atunci Copilaşul, dă-Mi Mie păcatele tale, dă-Mi gândurile tale şi osânda ta, ca să le iau pe umerii Mei şi să te scap de ele.
Iisus Mântuitorul şi astăzi acest dar îl primeşte de la noi: păcatele noastre. Tot ce este rău în noi Hristos este gata să ia asupra-Şi şi să ne scape de el. Dar, în schimb, şi noi trebuie să luăm lumină din lumina Lui şi viaţă din viaţa Lui.
Cititorule! Dă-ţi păcatele tale Copilaşului Iisus şi ia de la El lumină şi viaţă!