Nu părăsiţi adunarea şi nu vă împrieteniţi cu adunări străine, cu învăţături străine. Nu-i chemaţi între voi şi nici nu vă duceţi la ei. Noi nu urâm pe nimeni şi nu ne amestecăm în viaţa nimănui, dar avem datoria să păstrăm adunarea noastră şi frăţietatea noastră cu toată scumpătatea.
Un cuvânt al fratelui Traian Dorz pentru fraţii din Ucraina, înregistrat la nunta de la Găgeni – 17 septembrie 1988
Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, la care ne gândim din toată inima şi pentru care ne rugăm, dorim ca acest cuvânt să-l facem în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Rugându-vă din tot sufletul nostru să ţineţi seamă de aceste sfaturi şi îndemnuri frăţeşti pe care nu de la noi le spunem, ci le-am primit de la înaintaşul nostru, omul prin care Dumnezeu a înfiinţat Oastea Domnului şi ne-a născut pe noi din nou, Părintele nostru sufletesc, Iosif Trifa.
Cel care vorbeşte este fratele Traian Dorz, bătrânul frate care a fost alături de Părintele şi care a primit de la Părintele îndrumarea de care avem nevoie să ascultăm cu toţii, până la sfârşit, pe care doresc să v-o împărtăşesc şi frăţiilor voastre, la toţi, mai ales că, după ce au venit fraţii de acolo, ne-au spus lucruri care ne-au întristat peste măsură de mult. Că unii fraţi, venind ca din partea noastră şi luându-şi răspunderi mai mari decât aveau, au început să ducă în mijlocul fraţilor de acolo învăţături deosebite şi practici deosebite în ce priveşte umblarea noastră, credinţa noastră, învăţătura noastră şi viaţa noastră cu Domnul Iisus în Lucrarea Oastei Domnului.
Pentru acest lucru, dorim din toată inima să vă facem ca un cuvânt testamentar, (…) [să umblaţi] cum aţi primit şi auzit de la început. Aduceţi-vă aminte cum aţi primit de la înaintaşii voştri şi cum aţi învăţat să-L iubiţi şi să-L slujiţi pe Domnul în Lucrarea Oastei, cu cărţile Părintelui Iosif, cu cântările care ne-au înviorat nouă sufletele de-a lungul a zecilor de ani şi cu toate aceste îndemnuri şi învăţături sfinte pe care le-am primit şi prin care am venit noi la Dumnezeu, şi prin care trăieşte Lucrarea în continuare, de atunci şi până la sfârşit. Pentru că ce am auzit de la început trebuie să rămână în noi. Şi Evanghelia care ne-a fost propovăduită de la început s-o ţinem până la sfârşit, potrivit cuvântului care spune, prin Sfântul Apostol Pavel, la I Corinteni 15, 1: „Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, care aţi primit-o, în care aţi crezut şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi întocmai cum v-am spus-o. Altfel degeaba aţi crezut”.
Dorim din toată inima să facem o rugăminte stăruitoare tuturor fraţilor noştri şi surorilor noastre care vă găsiţi acolo şi care aţi fost tulburaţi de nişte învăţături ca venind de la noi. Vă rugăm să nu vă lăsaţi ademeniţi aşa de uşor de alte învăţături, care vin să vă dărâme felul frumos în care aţi primit şi aţi crezut de la început şi să vă facă să vă ocupaţi cu alte lucruri, decât cu cele pe care trebuia să le avem noi.
Domnul ne-a dat nouă în Lucrarea Oastei Domnului adunarea, la care trebuie să ţinem cu toată puterea, până la sfârşit. Ne-a dat învăţătura cea sfântă a Bisericii noastre şi a credinţei noastre; dar pe temelia acestor învăţături lăsate nouă de la Părintele Iosif şi pe care nu trebuie niciodată să le părăsim, oricine ar veni să ne aducă altă învăţătură. Pentru că este scris: „Dacă vine cineva la voi şi vă aduce altă învăţătură decât cea pe care aţi primit-o, să nu-i ziceţi «Bun venit» şi să nu-l primiţi în casă. Că vă faceţi părtaşi păcatelor lui”.
Noi Îl rugăm pe Domnul să-i ierte pe cei care au venit să vă tulbure. Dacă au fost fraţi care au venit din partea noastră, ar fi trebuit să vă aducă un cuvânt de mângâiere, de îmbărbătare şi de unire între voi, nu de dezbinări şi de tulburare. Cine face dezbinarea, chiar în Numele Domnului dacă o face, este un lucrător rău, care nu trebuie primit în Lucrarea Domnului. Căci cine vine din partea Domnului vine să facă unitate, armonie, pace între fraţi. Nu să schimbe învăţături şi obiceiuri, ci să păstreze ceea ce este bine şi frumos, cum ne-au învăţat pe noi părinţii noştri.
De aceea, preaiubiţi fraţi şi surori, vă rugăm, ascultaţi îndemnul şi rugăciu¬nea noastră, rugămintea noastră către Domnul pentru voi, să primiţi bine acest cuvânt de sfătuire şi să reveniţi la dragostea dintâi. Să nu mai faceţi două adunări sau trei adunări, despărţindu-vă pentru lucruri care nu sunt esenţiale şi pe care nu le-am primit noi de la înaintaşii noştri. Noi avem Cuvântul Domnului, noi avem cântarea Domnului, noi avem rugăciunea liberă şi sfântă, fierbinte şi caldă. Aceste lucruri sunt zestrea care ne-a rămas nouă de la înaintaşii noştri; şi pentru aceasta, nu trebuie să le lăsăm niciodată.
Încurajaţi Cuvântul în adunare. Încurajaţi cântarea sfântă. Încurajaţi rugăciunea şi părtăşia frăţească. Vă rugăm din toată inima: începând de astăzi, să nu mai faceţi două adunări. Ci să vă uniţi din toată inima, în dragostea dintâi, şi să renunţaţi la tot ceea ce vă dezbină şi vă desparte. Chiar şi [la] învăţături care par frumoase. Să luaţi din nou ceea ce v-a unit, ceea ce v-a legat, ceea ce vă mângâie şi vă întăreşte.
Ne rugăm Domnului să vă facă să înţelegeţi acest lucru. Ţineţi la adunarea frăţească. Am spus de atâtea ori: adunarea Oastei Domnului este bunul cel sfânt pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru mântuirea noastră, pentru aflarea mântuirii şi pentru ducerea mântuirii curate până la capăt. Ca să ne putem duce mântuirea curată până la capăt, noi avem nevoie să iubim adunarea, să nu părăsim adunarea, să nu dezbinăm adunarea, să nu întristăm adunarea frăţească. Dacă vreţi să vă mântuiţi sufletul, vă rugăm să ascultaţi poruncile Cuvântului lui Dumnezeu şi poruncile Părintelui şi înaintaşului nostru: să nu vă părăsiţi adunarea. Să nu părăsiţi adunarea nici din lenevie, să nu părăsiţi adunarea nici ca să vă duceţi la alte adunări, cât de lăudate şi de frumoase ar fi. Să nu vă părăsiţi adunarea nici din frică şi nici din dezbinări, şi nici din tulburare.
Să iubiţi adunarea, că este darul lui Dumnezeu. Şi vai de cel care părăseşte adunarea, pentru că este scris: „Să nu vă părăsiţi adunarea voastră, cum au unii obicei”. Că dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă de ispăşire pentru păcatul acesta. Ci numai aşteptarea înfricoşată a unui foc nestins, care va mistui pe cei neascultători. Să nu fiţi între aceştia… Dumnezeu să vă păzească…
Nu părăsiţi adunarea şi nu vă împrieteniţi cu adunări străine, cu învăţături străine. Nu-i chemaţi între voi şi nici nu vă duceţi la ei. Noi nu urâm pe nimeni şi nu ne amestecăm în viaţa nimănui, dar avem datoria să păstrăm adunarea noastră şi frăţietatea noastră cu toată scumpătatea.
Vă rugăm… poate că este cel din [urmă] cuvânt… Veţi răspunde înaintea lui Dumnezeu dacă nu-l ascultaţi. Dacă mărturisiţi că sunteţi în Oastea Domnului, atunci ascultaţi învăţătura Părintelui nostru. Preţuiţi cărţile lui, citiţi aceste cărţi. Călăuziţi-vă după ele. În primul rând după ele. Că ele ne luminează ce să primim şi cât să urmăm şi din celelalte. Cântaţi cântările Oastei cu toată inima, cu lacrimi şi cu dragoste. Acestea v-au adus pe voi la Dumnezeu şi acestea v-au umplut inima de mângâiere. Nu renunţaţi la aceste cântări. Iar dacă vreodată v-au mângâiat şi unele din cântările sau poeziile, sau lucrările pe care le-am scris eu, n-ascultaţi pe toţi cei care vă vorbesc de rău aceste lucruri care v-au mângâiat sufletele. Pentru că din dragoste pentru Dumnezeu şi din dragoste pentru fraţi au fost scrise. Preţuiţi-le, pentru că prin ele veţi avea bucuria şi mângâierea curăţiei sufletului vostru şi veţi păzi pacea şi unitatea adunării voastre. Prin ele vă veţi putea păstra şi sufletul curat, şi familia curată, şi adunarea curată. Dumnezeu vă va binecuvânta, dacă ascultaţi.
Iar pe cei care v-au învăţat lucruri rele sau lucruri dezbinătoare şi lucruri care v-au făcut să vă despărţiţi de fraţi, sfătuiţi-i în Numele Domnului că, dacă doresc să-şi mântuiască sufletul şi doresc să facă o misiune curată, să vă înveţe la unitate şi nu la dezbinare. Să vă ajute să vă uniţi şi nu să vă despărţiţi. Să vă ajute să vă iubiţi Lucrarea şi familia, Părintele şi fraţii, nu să vi-i dispreţuiţi şi să-i înlocuiţi cu alţi învăţători şi cu alte învăţături.
Eu din toată inima doresc să vă fac cunoscute aceste lucruri. Cine va asculta va fi binecuvântat. Cine nu va asculta, rămână sângele lui asupra capului său şi răspundă singur în faţa lui Dumnezeu, că aşa de uşor este gata să primească altă învăţătură şi să se ia după alţi învăţători, părăsind învăţătura de la început, prin care aţi căpătat iertarea şi mântuirea. Aduceţi-vă aminte de dragostea dintâi. Aduceţi-vă aminte de legământul pe care l-aţi pus, nesiliţi de nimeni, că veţi urma calea aceste Lucrări curaţi şi credincioşi până la sfârşit. Cine v-a fermecat pe voi, să părăsiţi calea aceasta şi să îndrăgiţi alte învăţături şi aşa de uşor să stricaţi părtăşia şi adunarea frăţească?… Această învăţătură nu vine de Domnul.
Regăsiţi-vă, veniţi-vă în firea cea bună, cum se cuvine. Lepădaţi tot ceea ce este tulburător şi întristat. Lepădaţi tot ceea ce vă desparte de fraţi şi, cu dragoste şi cu pocăinţă, îmbrăţişaţi-vă, sărutaţi-vă pe lacrimi şi rugaţi-vă împreună să vă ierte Domnul pentru clipa de slăbiciune pe care aţi avut-o şi să vă dea putere să luaţi de-acuma calea unităţii şi ascultării până la sfârşit.
Iar pe cei care vin la voi, dacă nu vă aduc învăţătura aceasta, oricine ar fi ei, nu-i primiţi. Ci sfătuiţi-i mai degrabă să se pocăiască. (…)
Noi avem nădejde în Domnul că dumneavoastră, toţi fraţii de acolo cărora vă trimitem acest cuvânt, [îl veţi primi şi asculta]. S-ar putea ca altădată să nu vă mai putem trimite un alt cuvânt. (…) Pentru că anii vieţii mele s-au dus. (…)
[Hotărâţi-vă] ca, din dragoste pentru Domnul şi din dorinţa mântuirii voastre sufleteşti, începând chiar din clipa aceasta, până în ceasul din urmă, [să faceţi ceea ce vă sfătuim]. Uniţi adunarea voastră şi nu v-o mai despărţiţi niciodată. Domnul ne-a unit (…) pe totdeauna şi oricine caută dragostea şi unitatea este în slujba lui Dumnezeu. Dar oricine îi dezbină pe fraţi nu-i de la Dumnezeu. (…)
Dragii mei fraţi şi surori, vă îmbrăţişăm în Domnul, vă încredinţăm în mâinile Domnului. Duhul Lui Sfânt să vă păzească până la sfârşit. Şi duceţi mai departe şi celorlalţi fraţi aceste [îndemnuri] (…).
V-a vorbit bătrânul frate Traian Dorz, în ziua de astăzi, 17 septembrie 1988. Şi rugându-vă (…) să ascultaţi bine acest cuvânt şi să-l primiţi bine, vă încredinţăm în Mâna Domnului, rugându-ne Domnului să vă dăruiască lumina şi ajutorul Său ca, dacă aţi început bine calea aceasta a mântuirii, s-o şi sfârşiţi bine. Căci în zadar e începutul bun, dacă sfârşitul este rău. Dumnezeu să vă dea sfârşitul bun. Şi, la capătul [vieţii], să vedem Faţa Domnului cu bucurie şi să moştenim Împărăţia Lui. Acolo ne vom întâlni (…) împreună cu Părintele Iosif, cu toţi fraţii şi înaintaşii noştri, (…) [dacă] aţi fost găsiţi credincioşi în lucrul încredinţat vouă până la venirea Domnului…
Pentru toate, ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Dumnezeul nostru, şi-L binecuvântăm pe Dumnezeu acum şi-n veci. Amin.
Slăvit să fie Domnul!