În nr. 11, din 11 martie 1928, părintele [Iosif TRIFA] anunţa tipărirea unei cărţi noi: – carte pe care însă n-a mai ajuns s-o termine şi s-o tipărească niciodată. Această carte, îmi spunea el, va trebui să primească titlul «Golgota».
Voia să strângă în ea tot ce-a putut scrie el mai frumos despre Jertfa cea Mare a dulcelui său Mântuitor.
În mare parte lipsa acestei cărţi se datoreşte greutăţilor tiparului şi, mai ales, păcatului celor care nu şi-au plătit datoriile.
O, câte astfel de mărgăritare scumpe a dus cu el în mormânt acest înzestrat om al lui Dumnezeu, numai pentru că satanica lăcomie de bani a unora din jurul lui l-a împiedicat să le dea la lumină atunci! Iar mai târziu au venit celelalte greutăţi.
Cartea «Însemnări de la picioarele Crucii» o avea mereu în inimă părintele, mai presus de toate celelalte. El strângea pentru ea tot ce putea scrie mai inspirat şi mai duios.
Nici cu 7 ani mai târziu, în 1935 (când ne mutasem în str. Turnului şi când locuia în odăiţa cu cele optzeci de trepte, de la etajul al treilea), încă nu socotea că a strâns tot ce gândea el că va trebui să cuprindă «Golgota» – cartea de încununare a muncii lui de rob şi apostol al Crucii şi Jertfei lui Iisus cel Răstignit.
În odăiţa aceea, îmi spuse într-o zi: „Cartea Golgotei trebuie să cuprindă în ea tot aurul şi lacrimile recunoştinţei din sufletul meu faţă de dragostea cu care m-a răscumpărat Scumpul meu Mântuitor. Ea trebuie să se cheme «Golgota» pentru că tot ce s-a făcut cereşte pe acest pământ este datorită Golgotei şi Jertfei Dumnezeieşti de pe Crucea ei. Vreau ca aceasta să fie ultima mea carte şi cel mai înalt răspuns pe care îl voi putea da Dragostei şi Jertfei Mântuitorului de pe Cruce, pentru mine, pentru noi…”
Dar n-a mai ajuns s-o poată sfârşi. Cum am mai spus, greutăţile nespus de mari şi oamenii nespus de mici printre care i-a fost dat să trăiască – nu i-au îngăduit să-şi împlinească nici acest gând minunat şi duios, ca şi pe atâtea altele.
Dar o mare parte din scrierile pe care Părintele Iosif a avut de gând să le strângă în acea carte, cununa scrierilor lui, se mai găsesc încă răspândite prin revistele ce au urmat, începând din chiar acel număr din «Lumina Satelor» – şi până la cele din urmă scrieri ale lui!
Cândva, poate, un alt om trimis de Dumnezeu va aduna ceea ce va mai putea găsi din ele şi le va strânge într-o cunună de mărgăritare pe fruntea cărora va scrie «Golgota», aşa cum a dorit acel mare înaintaş al nostru, trimis de Dumnezeu, asemenea căruia Iisus cel Răstignit a mai avut prea puţini apostoli, de la Sf. Pavel şi Sf. Ioan Gură de Aur încoace.
Cu gândul tipăririi şi răspândirii a milioane de misionari-cărţi, a lucrat Părintele Iosif şi în direcţia procurării unei tipografii şi a unei librării.
Este uimitor şi este măreţ să vezi cât a putut realiza acest om care purta un atât de mare suflet într-un aşa de mic trup. Şi totul a fost realizat numai prin marea lui credinţă în puterea lui Dumnezeu şi în solia cerească ce i se încredinţase.
La vârsta de 50 de ani, când va pleca la Domnul, el va avea tipărite peste 50 de titluri de cărţi şi calendare, 15 ani de gazete redactate săptămânal, toate răspândite în zeci de milioane de exemplare în toată lumea; precum şi o Lucrare duhovnicească, numărând sute de mii de suflete născute din Dumnezeu. Iată roadele unui grăunte de credinţă vie şi ale unui strop de dragoste curată. Dar şi ale unei uriaşe cantităţi de suferinţă, de amărăciuni şi de lacrimi… Şi ale unor lungi ani de boală prin spitale, de-a lungul cărora a suferit şapte operaţii.
Ce mare pierdere este însă pentru noi şi pentru tot viitorul poporului nostru, şi poate încă al multora, că aceste minunate solii mântuitoare – atât de scump şi de dureros plătite, prin care au fost renăscute la o viaţă sfântă atâtea sute de mii de suflete – azi nu numai că nu se mai tipăresc spre potolirea setei sufleteşti a poporului care le caută fără a le mai putea găsi, dar au fost şi prigonite şi batjocorite ca nişte cărţi rele şi primejdioase.
Mare păcat este acesta! Şi cumplit se va răzbuna odată, şi asupra celor vinovaţi şi asupra multor nevinovaţi, îndepărtarea scriitorilor credincioşi şi a cărţilor religioase din educarea tineretului şi a poporului nostru.
Slăvit să fie Domnul!
Traian DORZ, ISTORIA UNEI JERTFE