Pr. Iosif TRIFA, «Oastea Domnului» nr. 22 / 25 mai 1930, p. 1
Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul cel din naştere de la Ioan capitolul 9. Am tâlcuit-o pe larg anul trecut, în «Lumina Satelor». În legătură cu această evanghelie, dăm învăţătura de mai jos.
Mai anul trecut am citit prin ziare o ştire cu mult înţeles sufletesc. Într-un spital, un orb şi-a recăpătat vederea printr-o grea operaţie săvârşită de un medic vestit. *
Orbul s-a reîntors în satul lui văzând. Vestea acestei minunate tămăduiri s-a răspândit degrab’ în lumea orbilor.
Şi ce s-a întâmplat? Într-o bună dimineaţă, cel tămăduit s-a pomenit cu nu mai puţin decât 50 de orbi care îl rugau stăruitor să-i conducă şi pe ei la doctorul cel vestit.
Cel tămăduit ce era să facă? Ca un fost tovarăş de suferinţă, i-a ascultat. Dar… o altă greutate. Cum era să-i conducă pe cei 50 de orbi? După o lungă chibzuinţă, a făcut aşa: a luat o sfoară şi i-a legat pe cei 50 de orbi unul de altul, şi el, punându-se în fruntea lor, a plecat cu ei la doctorul cel vestit.
Un adânc înţeles sufletesc este în întâmplarea aceasta. Iisus Mântuitorul a venit în lume ca un Doctor sufletesc. Îndată la coborârea Sa în lume, Mântuitorul Şi-a afişat – ca să zic aşa – o firmă de Doctor vestit. „Duhul Domnului M-a trimis a tămădui pe cei zdrobiţi la inimă, a propovădui robilor iertare şi orbilor vedere” (Lc 4, 18).
Mântuitorul a venit în lume să dea orbilor vedere. A venit să-i tămăduiască pe cei ce „ochi aveau, dar nu vedeau” (Mc 8, 18). A venit să tămăduiască orbia cea sufletească.
Şi i-a tămăduit pe mulţi; pe toţi câţi au alergat la El şi au primit doctoria Lui.
Mântuitorul e şi azi un vestit „Doctor de ochi”. „Firma” Lui stă şi azi şi-i cheamă şi azi pe cei ce „ochi au şi nu văd” să vină să ia „doctoria cu care să-şi ungă ochii şi să vadă” (Apoc 3, 18). Lumea e plină şi azi – mai mult ca oricând – de cei orbi cu sufletul. Vai ce cumplită orbie sufletească este între creştinii de azi! Numai ici şi colo poţi afla câte un suflet care vede lumea şi viaţa în lumina Evanghelici. Cei mai mulţi îşi închipuie că văd, dar sunt orbi (In 9, 41).
Ferice de cel ce L-a aflat pe Iisus, Doctorul cel vestit, care dă vedere sufletească. Ferice de cel ce a căpătat ochi noi şi vedere nouă ca Saul pe drumul Damascului.
Dar atâta încă nu-i de ajuns. Tot cel ce s-a învrednicit de un astfel de mare dar e dator să-i aducă şi pe alţii la Iisus, Doctorul cel mare. Toţi cei care am scăpat de orbia cea sufletească suntem datori să-i ajutăm şi pe alţii să scape.
Scumpii mei fraţi ostaşi! Şi noi eram nişte orbi cu ochii cei sufleteşti. Acum am început să vedem lumea şi viaţa cu alţi ochi. Ne mirăm [noi] înşine în ce fel de orbie sufletească am trăit. Slăvit să fie Domnul că ne-a deschis ochii!
Avem însă datoria să-i ajutăm şi pe alţii să-şi recapete vederea cea sufletească. Să strigăm – fără ruşine – pe toate drumurile: Oameni buni, eu am fost un orb cu sufletul, dar am aflat un Doctor vestit care mi-a deschis ochii să văd minciuna cea mare şi de suflet pierzătoare în care trăiam… Vino şi tu la acest Doctor şi vei vedea [tu] însuţi ce minunată schimbare se va face în viaţa ta…
Să facem şi noi cum a făcut omul cel cu 50 de orbi. Să-L vestim pe Iisus cel ce ne-a tămăduit şi să trezim şi în alţii dorul după acest Doctor mare. Să-i facem neîncetat „reclamă” la acest Doctor mare şi sfânt, ca toată lumea să alerge la El.
_______________________
* Se pare că este vorba de Sf. Luca al Crimeei, chirurgul care el însuşi declară următorul fapt (petrecut între anii 1903 şi 1909): „…M-am hotărât să mă transfer cu munca într-un spital mic şi am aflat unul în satul Verhnii Liubaj din judeţul Fatej, gubernia Kursk. Totuşi, nici acolo nu era mai uşor, fiindcă într-un spital mic, de zece paturi, am început să operez – şi la scurtă vreme am dobândit o asemenea faimă, încât veneau la mine bolnavi din toate părţile, chiar şi din alte judeţe ale guberniei, precum şi din gubernia vecină, a Orlovului.
Îmi amintesc un caz curios, când un tânăr sărac, orb din fragedă copilărie, a început să vadă, în urma operaţiei. După două luni, a adunat o mulţime de orbi din toată circumscripţia şi au venit cu toţii la mine într-un şir lung, ţinându-se unul de toiagul altuia şi aşteptând vindecare.” (Sfântul Luca al Crimeii, Am iubit pătimirea, Ed. Sofia, Bucureşti, 2006, pag. 12, traducere după: Arhiepiskop Luka (Voino-Iaseneţki), Ia popliubil stradanie…, Izdatel’stvo imeni Sviatitel’a Ignatia Stavropol’scogo, Moskva, 1999.