Versificare: Traian DORZ; interpretează corul «Timotheos»

– Psalm 50 –

Milă ai de mine, Doamne, după marea milă-a Ta,
după îndurarea-Ţi multă, şterge fărdelegea mea.
Spală-mi cu desăvârşire multele-mi nelegiuiri,
curăţă-mă de păcatul care nu-mi dă liniştiri.

Eu cunosc şi-mi ştiu prea bine, Doamne, fărdelegea-mi grea
şi păcatul meu stă, Doamne, necurmat naintea mea.
Numai contra Ta, Preasfinte, numai Ţie Ţi-am greşit
şi naintea Ta, Stăpâne, ce e rău am făptuit.

Astfel că în hotărârea-Ţi vei fi drept când vei lucra
şi vei fi fără de vină, Doamne-n judecata Ta.
Iată că-n nelegiuire eu pe lume am ieşit
şi-n păcate grele, Doamne, maica mea m-a zămislit.

Dar Tu ceri ca Adevărul, Doamne-n inimă să-l ţin,
fă să-mi stea înţelepciunea înlăuntrul meu deplin.
Cu isop mă curăţeşte – şi-al meu duh va fi sfinţit;
spală-mă – şi ca zăpada, Doamne, fi-voi mai albit.

Fă-mi Tu sufletul s-audă bucurii şi veselii –
şi-atunci oasele-mi smerite lăuda-Te-vor mai vii.
Sfântă Faţa Ta întoarce-o de la multul meu păcat,
şterge-mi toată fărdelegea, Doamne, şi mă fă curat!

Inimă curată-n mine, Domnul meu, zideşte Tu
şi-un duh nou, un duh statornic, Doamne-n inimă mi-adu!
Nu mă lepăda, o Doamne, de la faţa Ta, nicicând,
şi să nu-Ţi iei de la mine, Doamne, Duhul Tău Cel Sfânt!

Bucuria mântuirii dăruieşte-mi-o Tu, iar,
şi cu duh de stăpânire mă-ntăreşte-n al Tău har,
căci pe cei fărădelege calea Ta-i voi învăţa
şi cei fără de credinţă vor întoarce şi-asculta.

Dumnezeul meu, o, şterge-mi vina sângelui vărsat,
şi-a mea limbă lăuda-Ţi-va îndurarea necurmat.
Doamne, buzele deschide-mi, şi, cât timp voi mai trăi,
numai slava Ta cea mare şi-ndurarea-Ţi voi vesti.

O, de-ai fi voit Tu jertfă – câte jertfe Ţi-aş fi dat,
însă jertfele-nvechite, Doamne, Tu le-ai lepădat.
Jertfa ce-o iubeşte Domnul este duhul cel smerit;
Dumnezeul meu, pe-acesta, nicicând n-ai dispreţuit.

Doamne, spre Sion Îţi varsă binefacerile-Ţi mari,
pe Ierusalim zideşte-l şi înalţă-i ziduri tari!
Atunci, jertfe preacurate vei primi, aşa cum vrei,
şi-atunci Îţi vor pune, Doamne, pe altarul Tău viţei…