Spicuiri din cuvântarea fratelui Ioan Marini ţinută în adunarea de la Cluj, în 3 sept. 1939
„Toate sunt gata, veniţi la nuntă!” (Mt 22, 4). Sunt cuvinte care ne privesc în chip deosebit pe fiecare dintre noi. De două mii de ani, acest cuvânt a trecut pe lângă multe urechi. Mulţi au auzit această poftire, dar câţi oare i-au dat ascultare? Câţi au intrat la nuntă? Pentru câţi n-a fost zadarnică această chemare şi poftire, cum a fost şi pentru „chemaţii” din Evanghelie!
În zilele noastre, „chemarea la nuntă” este şi mai stăruitoare decât altădată. Cuvântul Evangheliei aleargă cu iuţeală mare (Ps 147, 15). Vremea e aproape şi Stăpânul stăruie să I se umple casa.
Astăzi, când în bătrâna Europă bubuie tunul, creştinii de nume, care au respins chemarea Domnului, trebuie să se gândească la marea răspundere ce vor avea purtându-se într-un chip atât de neomenesc faţă de Acela care S-a pogorât de pe tronul Său pentru a veni şi a le face o asemenea cinstire, invitându-i la masa Sa. Şi trebuie să se mai gândească la clipa când se închide uşa şi când vor vrea să intre şi nu vor mai putea.
Iubiţi fraţi, şi noi suntem chemaţi la această nuntă. Orice om este chemat. Acolo nu se aminteşte numele vreunui neam, religii sau vreunei categorii (clase) de oameni. „Chemaţi pe toţi aceia pe care îi veţi găsi” arată în chip hotărât că la această nuntă este poftit orice om, deci şi tu, şi eu, şi noi toţi.
Iubite frate şi prietene, ascultă glasul ce te cheamă, vino la nuntă, vino, căci Dumnezeu te cheamă. El te iubeşte şi de aceea vrea să te facă fericit.
Nunta Fiului de Împărat e Jertfa Crucii de pe Golgota. Mirele e Domnul Iisus Hristos, Care Şi-a dat viaţa ca să ne pregătească nouă un ospăţ, ospăţul iertării sufleteşti, moştenirea cea minunată a Împărăţiei lui Dumnezeu, în care vor fi strânşi toţi cei ce au intrat pe uşă (In 10, 9) şi vor purta haina albă a neprihănirii.
În pildă se vorbeşte despre unul ce nu avea haină de nuntă şi a fost dat afară.
Se spune că, în Răsărit, toţi nuntaşii aveau haine la fel. Înainte de intrare, fiecare îmbrăca o haină anume, aşa că oricine purta o altă haină era observat numaidecât. Cel găsit fără haină de nuntă a fost dat afară şi aspru pedepsit.
În Împărăţia Domnului toţi poartă o haină la fel. În Sfânta Scriptură se spune că toţi cei mântuiţi sunt îmbrăcaţi în haine albe, adică în alte haine. Haina de nuntă este viaţa cea nouă în Hristos. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate (Apoc 22, 14).
Numai sângele lui Iisus Hristos ne spală de orice păcat (I In 1, 7). Numai prin acest sânge putem dobândi haina de nuntă. A nu primi această haină, a nu primi darul şi harul Domnului în viaţa ta şi a căuta să intri prin vredniciile tale în Împărăţia Domnului înseamnă trudă zadarnică. „Trebuie să vă naşteţi din nou” a spus Mântuitorul (In 3, 7). Dacă cineva nu-i născut „de Sus” nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
Poţi să te lauzi oricât de mult că eşti creştin, faci fapte bune, te rogi şi mergi la biserică; dacă trăieşti în păcate, cu lumea şi fără Hristos, n-ai haină de nuntă.
De aceea, când Domnul ne cheamă azi să ne despărţim de lume, de păcat, de prieteni şi chiar de noi înşine, Îl vom asculta noi pe Domnul? El nu cere să lăsăm ocupaţiile noastre, ci ne cere să părăsim lumea şi obiceiurile şi patimile noastre şi să trăim pentru El şi cu El totdeauna.
Să ştim că nu putem fi şi cu Domnul, şi cu lumea. Dacă mergem şi la biserică, şi la bal nu va fi bine. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni (Mt 6, 24).
Prezenţa în această adunare a fraţilor din toate părţile ţării este o dovadă că sunt mulţi care au ascultat chemarea la nuntă. Şi adunarea noastră la un loc arată nădejdea ce ne leagă de pe pământ de a fi laolaltă în Domnul şi aici, şi acolo, cu El în vecii vecilor.
Poate adunarea de azi să fie ultima întâlnire a multora dintre noi. Nu ştim noi. Ferice de cei ce au ascultat chemarea şi au păşit cu hotărâre pe drumul ce duce Sus.
Suntem strânşi aici fraţi ortodocşi şi greco-catolici. Mulţi fiind rod al Lucrării făcute în ţara noastră de Părintele Iosif Trifa, pornitorul Oastei Domnului celei vii, în care, de la început, ca într-o mreajă, s-au strâns sufletele din amândouă Bisericile. Noi nu ne-am certat niciodată laolaltă, fiindcă aceasta este o Lucrare a iubirii, şi nu a urii. Este o Lucrare a lui Hristos, de aceea noi ne simţim şi suntem fraţi una în El. El ne-a unit. El este Unul şi Jertfa Lui e una. Pe aceia pe care El i-a unit la un loc nimeni nu-i poate despărţi. Ca nişte puişori, ei se strâng sub aripile aceleiaşi mame, care-i apără şi-i ocroteşte. Ar trebui să luăm azi cu toţii o hotărâre: să nu ne certăm niciodată nici de astăzi înainte! Şi să nu ne vorbim de rău unii pe alţii! Să facem o hotărâre pe viaţă şi pe moarte să trăim în pace şi să nu ne lăsăm târâţi sau îndemnaţi la ură şi vrăjmăşie.
Foaia «Viaţa Creştină» ne stă la îndemână cu bunăvoinţă şi dragoste pentru a-L vesti pe Domnul Iisus şi Jertfa Lui cea Sfântă. Cât timp va rămâne pe acest drum, ea va afla primire în toate casele şi inimile noastre.
„Până aici ne-a ajutat Domnul”, spunem cu conştiinţa deplin împăcată, deşi mulţi ne vorbesc de rău, ne critică şi ne batjocoresc. Noi ştim că batjocoritorii şi criticanţii nu fac voia Domnului.
Să fim credincioşi Domnului şi să mergem pe calea Lui, uniţi în dragostea Lui preasfântă (Ef 2, 13-18).
Slăvit să fie Domnul!
(«Viaţa Creştină» nr. 39, din 24 sept. 1939, pg. 4)