Traian Dorz, din «Scumpele noastre surori»
Încă de pe când începuse să înţeleagă cuvintele mamei sale, fetiţa, crescută în duhul credinţei, şi-a ridicat ochii spre iconiţa de la căpătâiul leagănului ei, şi, ridicând mânuţa şi ochii zâmbitori spre faţa sfântă de acolo, a spus dulce:
– Ma-ma!…
– Da, scumpă fetiţă, Domnul Iisus cu Maica Lui Sfântă… Domnul Iisus cu Maica Domnului…
– Iisus! Mama!…
Şi fetiţa s-a deprins să privească cu evlavie la un Mântuitor şi la o Maică Sfântă.
La o Mamă care seamănă cu mama ei…
Crescând, fetiţa a aflat despre copilăria Maicii Domnului. Despre viaţa ei sfântă. Despre curăţia gândurilor şi inimii ei. A aflat despre neprihănirea faptelor ei, despre sfinţenia întregii ei fiinţe, pentru care ea a fost aleasă de Dumnezeu.
Şi, adeseori, aşezând lângă icoana Maicii Domnului, cu mâini pline de evlavie, cele dintâi flori de crini şi trandafiri din grădină, se va fi rugat în tăcerea şi singurătatea odăiţei ei, ca Duhul Sfânt să-i dăruiască şi ei puterea şi ajutorul ca să poată trăi o astfel de viaţă plină de curăţie şi de evlavie sfântă.
Iar Duhul Sfânt, pe Care Domnul Iisus Îl trimite fiecăruia din cei ce se predau Lui şi pun legământ să-L urmeze, îi îndreaptă mereu privirea spre trăirea Lui şi a sufletelor care au mai realizat pe pământ trăirea cea mai vrednică de Hristos.
Astfel, pilda Sfintei Fecioare şi Mame, va fi mereu lumina care o va ajuta pe tânăra surioară, care creşte mereu şi se desăvârşeşte, spre împlinirea misiunii ei rânduite de Domnul.
Încă de pe acum, tânăra este o pricină de neîncetate bucurii în casa părinţilor ei.
Se scoală de dimineaţă, fără nici o moleşeală, ci cu bucurie. Ridicându-se din patul ei, ea are primul gând recunoscător spre Domnul, Care a trezit-o în pace.
Îngenunchind lângă patul în care a odihnit, îşi va împreuna mâinile, mulţumind din toată inima lui Dumnezeu pentru binecuvântata odihnă şi ocrotire pe care i le-a dăruit-o peste noaptea prin care a trecut.
Şi va cere binecuvântarea şi ajutorul Său sfânt pentru munca zilei sale.
Pentru părinţii şi familia sa, pentru învăţători şi colegi, pentru fraţi şi surori, pentru Lucrarea lui Dumnezeu şi lucrătorii Lui, pentru poporul său şi pentru conducătorii lui, pentru lumea întreagă, cu toţi cei suferinzi din ea şi toţi nefericiţii din ea.
Pentru mântuirea tuturor oamenilor şi pentru venirea Împărăţiei lui Hristos, în care Numele lui Dumnezeu să se sfinţească precum în Cer, şi în care toate făpturile să fie fericite, trăind în cinste, dragoste şi pace.
Tot ce va vedea ea că este nevoie să fie făcut în casă, şi tot ce va putea face, va căuta să facă voioasă şi cu mâini pricepute şi harnice. Casa în care trăieşte o tânără surioară credincioa-să trebuie să fie totdeauna ca un pahar curat. Cărţile ei, hainele ei, lucrurile ei, toate, să fie nu numai curate, dar şi fiecare la locul lor. Ochiul ei să se deprindă dintr-o dată să vadă tot ce nu-i curat. Sau nu-i la loc.
Astfel, simţul curăţeniei şi ordinii îi va intra în toată fiinţa ei, şi ea se va deprinde să urască tot ce este necurăţenie şi tot ce este neorânduială.
Urând murdăria sufletească, păcatul sub orice formă, surioara noastră va urî şi orice necurăţie a vorbelor, a privirilor, a gesturilor celor din jurul său.
Depărtându-se de păcatele dinlăuntru, se va feri cu groază şi de păcatele din afară.
Făcând curat în casa şi în lucrurile ei, va căuta să facă şi în afară cât mai curat.
Astfel, nu numai unde locuieşte ea, dar şi oriunde va ajunge şi va sta, oricât de puţin timp, să nu poată sta fără a ajuta la punerea în rânduială şi la curăţenia lucrurilor şi locului.
Mai întâi a sufletelor. Apoi şi a celorlalte.
O, cum trebuie să fi fost de curată odăiţa şi casa Sfintei Fecioare Maria!
Cum trebuie să fi fost de cuviincioasă îmbră-cămintea ei!
Cum trebuie să fi fost rugăciunea ei, întrebările ei, răspunsurile ei, grădina ei, curtea ei!…
Aşa va căuta şi se va sili să le aibă şi surioara noastră: ca ea.
În vremea aceasta, tânăra surioară trebuie să se roage mult, ca Duhul lui Dumnezeu să-i dăruiască cu deosebire cele două virtuţi, care vor face ca toată viaţa ei şi a celor care vor fi cu ea să fie binecuvântată şi fericită.
Aceste două virtuţi sunt voioşia şi hărnicia.
Nu există pe lume o mai mare nefericire decât o fiinţă morocănoasă şi leneşă. Când această fiinţă este şi femeie, atunci nenorocirea aceasta zdrobeşte o mulţime de vieţi, îngropându-le în blestem şi în iad.
Dar, de la început, ne-am propus ca despre tot ceea ce este urât şi rău nici să nu vrem să vorbim în cartea aceasta.
Căci tot ce vrem şi iubim este ca toate fiinţele iubite, cărora le adresăm aceste rânduri, să fie numai aşa cum le doreşte Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Deci nu există pe lume o mai mare bucurie decât să ai în casă şi să ai mereu aproape o fiinţă voioasă şi harnică.
O tânără care este voioasă în tot ce face şi care cu mâini harnice şi pricepute s-a deprins să facă totul este ca o zi cu soare, primăvara.
Toate în jurul ei capătă lumina şi voioşia feţei ei.
Toate se însufleţesc de frumuseţe şi bucurie.
Toate se rânduiesc şi se desăvârşesc plăcut. Sub zâmbetul harnic şi sub mâinile ei pricepute şi iubitoare.
Voioşia face orice muncă senină şi plăcută. Hărnicia face orice lucru uşor şi bine.
Nu suntem niciodată atât de bucuroşi ca atunci când vedem o astfel de fiinţă într-o casă: şi voioasă, şi harnică.
Multă vreme şi după ce s-a dus ea, rămâne acolo ca o mireasmă neuitată amintirea cântărilor ei voioase. Şi urmele mâinilor ei harnice.
Până şi lucrurile pe care le-a atins ea parcă devin fericite şi bucuroase.
Iată de ce binecuvântăm pe sfintele femei, mame şi surori, care se roagă şi sfătuiesc ca toate tinerele noastre surioare să se deprindă a-şi însuşi, încă de la începutul vieţii lor, aceste două minunate virtuţi, care fac fericită casa lor, adunarea lor, biserica lor, viaţa lor şi a tuturor celor cu care sunt sau vor fi: hărnicia vo- ioasă, voioşia harnică…
Scumpele noastre surioare tinere, ne rugăm pentru voi şi ne rugăm de voi: rugaţi-vă şi străduiţi-vă să deprindeţi aceste două virtuţi!
Ele vor fi zestrea voastră cea mai bogată şi frumuseţea voastră cea mai aleasă.
Deprindeţi-vă să fiţi voioase şi harnice!
În casa unde staţi. În munca pe care o faceţi. Fie cât de umilă casa şi cât de umilitoare munca voastră. Voi să fiţi voioase şi harnice! Curate şi ordonate în totul. În casa unde ajungeţi, priviţi în jur şi vedeţi ce este de făcut pentru curăţenie şi ordine, şi cereţi voie să ajutaţi! Mătura, spălătoarea şi peria de curăţat să vă cunoască şi să le fie drag a umbla în mâinile voastre, oriunde şi oricând. O cameră de măturat, un geam de şters, o farfurie de spălat, sunt lucruri atât de uşoare, de frumoase şi de plăcute… Ce repede le fac nişte mâini voioase şi harnice!
Dar cât mai mult contează ele pentru numele unei fete! Şi mai ales dacă este credincioasă. De la nimeni din lume şi de nicăieri n-ar trebui să primim nimic, fără a le lăsa în schimb ceva. Cel puţin cât valoarea darului pe care l-am primit. Şi de nicăieri n-ar trebui să plecăm fără să lăsăm ceva.
Dacă nu altceva, cel puţin impresia fericită a unei intenţii bune şi a unui gest voios şi harnic.
Slavă Ţie, Domnul şi Dumnezeul nostru, Care ai lăsat pe pământul acesta virtuţi atât de frumoase şi daruri atât de fericite ca voioşia şi hărnicia!
Te rugăm înzestrează pe toate tinerele noastre surioare cu o minte voioasă şi cu o pricepere harnică, în toate lucrurile pentru care le-ai rânduit.
În Lucrarea Ta, fă-le să aibă o ascultare voioa-să, o cântare voioasă, o smerenie voioasă, o sfinţenie voioasă!
În toate faptele lor, fă-le să lucreze cu hărnicie!
Să fie cele dintâi la biserică!
Cele dintâi la adunare.
Cele dintâi la curăţenie, la dărnicie, la cercetarea spitalelor, bolnavilor, orfanilor şi a lipsiţilor.
La împlinirea sarcinilor Lucrării Tale, la fel…
Ca să fie cu adevărat ceea ce le-ai rânduit Tu: bucuria şi fericirea altora! Amin.