Oameni orbi sunt şi azi. Datori suntem cu toţii să-i miluim pe aceşti nenorociţi. Dar în afară da aceştia, mai sunt şi altfel de orbi: sunt cei orbi cu sufletul. Orbia cea sufletească o fac patimile şi păcatele cele grele. Spre pildă, doi oameni cuprinşi de focul mâniei nu sunt altceva decât doi orbi care nu mai văd şi nu mai judecă nimic Desfrânatul de asemenea este un orb ce nu mai vede nimic curat şi sfânt, ci merge orbeşte înainte, pe calea poftelor spurcate ce-i omoară rând pe rând sănătatea, viaţa şi sufletul. O şi mai cumplită orbie sufletească face beţia. Beatul şi beţivul este un orb ce şi-a pierdut cu totul vederea sufletească.
O grăitoare pildă de orbie sufletească sunt şi fariseii din evanghelia de duminică. În vreme ce orbul se vindeca, fariseii orbeau, adică îi orbea trufia şi pizma, ca să nu-L primească pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Ei cunoşteau Scripturile şi profeţiile despre Iisus, vedeau pe cel profeţit şi minunile Lui, dar nu voiau să-L primească, de aceea zice Hristos că „păcatul lor rămâne”.
Să luăm aminte! Orbia sufletească este cea mai cumplită boală şi nici un alt doctor nu poate tămădui această boală, decât Doctorul care l-a tămăduit pe orbul din evanghelie: Iisus Hristos. Să-L primim pe Hristos cu credinţă, adică cu încredere în jertfa Lui cea sfântă şi mântuitoare; şi cu dorinţă vie de a ne tămădui. O credinţă ce te lasă tot orb şi tot în păcate este o credinţă fără Hristos şi fără putere.
Despre Apostolul Pavel ne spun Scripturile că, în drumul spre Damasc (când era Saul şi mergea să-L prigonească pe Hristos), i-a ieşit în cale o lumină care l-a orbit pe o clipă şi apoi i-a dat altă vedere şi alte purtări. Din Saul, l-a făcut Pavel şi din prigonitor, apostol. „A fost aceasta o orbire după care a văzut şi i-a făcut şi pe alţii si vadă” – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Aşa trebuie, iubite cititorule, să ieşi şi tu din orbia şi robia patimilor şi păcatelor. Credinţa şi lumina lui Hristos trebuie să-ţi dea şi ţie alţi ochi şi altă vedere, alte picioare şi altă umblare, altă gură şi alte vorbe, altă inimă şi alte simţiri.
Cititorule! Ia seama cum stai cu ochii şi cu vederea ta cea sufletească. De a început să ţi se strice vederea cea sufletească sau de cumva patimile şi păcatele te-au orbit, aleargă la Iisus Mântuitorul şi, căzând înaintea Lui, te roagă, zicând: „Luminează, Hristoase, ochii sufletului meu, ca nu cumva să adorm în păcate de moarte”. „Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca orbul cel din na¬ştere, strigând către Tine, întru căinţă: milostiv fii mie, unule, cel ce eşti lesne iertător”.
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 21 / 1 iunie 1924, p. 3