Traian Dorz, versificarea
Fereşte-te de desfrânare.
1. Fiul meu, să iei aminte la înţelepciunea mea,
la a mea învăţătură să-ţi apleci urechea ta!
2. Ca să fii întotdeauna cu alese chibzuinţi,
tinerele tale buze să câştige cunoştinţi.
3. Buzele străinei, miere, parcă, strecură-n îndemn,
cerul gurii ei aşa-i ca lunecosul untdelemn.
4. Dar, la urmă, mai amară-i ca pelinul cel amar,
ca o sabie-ascuţită cu tăişul ca de jar.
5. Vinovatele-i picioare către moarte te cobor’,
paşii ei duc la pierzare pe câţi merg în urma lor.
6. Astfel, ea nicicând nu află calea vieţii pe pământ,
drumurile-i rătăcite nici nu ştie unde sunt.
7. Şi-acum, fiii mei, pe mine ascultaţi-mă, pe rând,
nu v-abateţi de la sfatul şi cuvântul meu nicicând:
8. Depărtează-te de drumul care duce către ea
şi de-a casei sale uşă nicicând nu te-apropia!
9. Ca nu cumva să-ţi dai vlaga altora (acelor răi)
şi-unui om fără de milă să dai cumva anii tăi,
10. Ca nu cumva ei, străinii, să-ţi mănânce-averea ta
şi tu să trudeşti, iar altul pentru casa lui să ia.
11. Ca nu cumva, pân’ la urmă, să rămâi gemând zdrobit
când şi carnea ta, şi trupul o să-ţi cadă istovit
12. Şi să zici: Cum am putut eu să urăsc certarea, cum?
de ce inima-mi respins-a al mustrării sfinte drum?
13. Cum n-am ascultat eu glasul celor care mă-nvăţau,
cum de n-am luat aminte bunul sfat ce mi-l dădeau?
14. Cât pe-aci eram ca unul din nenorociţi să mor
în mijlocul adunării – şi-a întregului popor!…
15. Fiul meu, bea apă-ntruna numai din fântâna ta,
caută din a tale ape şi izvoare-a te-adăpa…
16. De nu vrei să ţi se verse pe afară-al tău izvor
şi să-ţi curgă-a tale ape prin piaţă, tuturor.
17. Lasă-le să fie numai pentru tine, fiul meu,
nu pentru străinii care locuiesc în jurul tău.
18. O, izvorul tău să fie veşnic binecuvântat,
de soţia tinereţii bucură-te ne-ncetat.
19. Căprioară preaiubită; fii de ea mereu atras
şi de-a ei iubire scumpă îmbătat în orice ceas.
20. Fiul meu, de ce-ar fi oare o străină să-ndrăgeşti
şi de ce-o necunoscută lângă sânu-ţi să primeşti?
21. Cunoscute sunt naintea ochilor lui Dumnezeu
ale omului căi toate, căci El vede drumul său.
22. Cel rău este prins în înseşi a lui fapte şi ocări
şi este-apucat de-a vinei şi-a greşalei lui urmări.
23. El, din lipsă de-nfrânare, în păcate va muri,
din prea multa-i nebunie va cădea şi va pieri…