De luni se începe săptămâna cea mare şi sfântă a patimilor lui Hristos. Toaca va începe să răsune mai cu durere şi clopotul să cheme la biserică mai duios şi mai stăruitor ca oricând. Evanghelia şi cântările bisericeşti ne vor spune iarăşi înfricoşatele patimi şi suferinţe pe care le-a răbdat Hristos pentru noi.
„Moise, Moise, dezleagă încălţămintea din picioarele tale, căci locul pe care mergi tu pământ sfânt este”, a zis Domnul către Moise, care suia muntele Horib. Aşa ne strigă şi Biserica noastră acum: „Creştinilor, opriţi-vă în loc şi vă dezbrăcaţi de patimi şi păcate, căci vremea şi săptămâna în care intraţi acum este vreme sfântă”.
Să trecem cu înţelegere şi cu folos sufletesc prin această vreme sfântă. Să înţelegem că pentru noi şi mântuirea noastră începe Hristos să suie Calvarul, pentru noi rabdă batjocuri, pentru noi palme, pentru noi bătăi, pentru noi ridică crucea şi pentru noi Se răstigneşte pe Golgota. Şi dacă atâtea a făcut şi a suferit Hristos pentru noi, datu-ţi-ai tu, creştine, cândva seamă ce trebuie să faci şi tu pentru Hristos, pentru sufletul tău şi pentru deaproapele tău? Gândeşte-te bine, oare nu superi pe Hristos când pentru toate nimicurile sari în capul deaproapelui tău cu sudalme, cu ură şi batjocuri? Oare vrednic eşti de patimile Mântuitorului, dacă tu „nu poţi suferi” pe deaproapele tău şi, de câte ori o cruce cât de mică ţi se pune pe umeri, cârteşti împotriva ei şi în tot chipul cerci să o arunci jos şi să scapi de ea?
Luaţi aminte! Cel răstignit ne învaţă, cu pilda vieţii Sale, că adevărata cale ce duce la fericirea şi mântuirea sufletului nostru merge tot în sus, tot mai în sus, spre Golgota, spre răstignirea şi omorârea patimilor şi păcatelor noastre – aşa precum zicea Apostolul Pavel: „că omul nostru cel vechi cu Hristos împreună s-a răstignit, ca noi să nu mai slujim păcatului” (Rom 6, 6).
Creştinilor! După lacrimile ce ne vor umezi ochii ascultând slujbele sfintelor patimi, să înţelegem şi să ascultăm şi cu purtările noastre chemarea lui Hristos: „Tot cel ce vrea să vie după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vie după Mine (Lc 9, 23).
P. Trifa, «Lumina Satelor» nr. 13 / 9 apr. 1922, p. 1