Apărătorule şi mărturisitorule al Ortodoxiei, luminătorule al neamurilor, fiule al Moldovei şi Părinte al Ucrainei, Sfinte Ierarhe Petru, mult nevoitorule, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne apere credinţa şi să mântuiască sufletele noastre.
Acest Sfânt Ierarh de neam român s-a născut la Suceava, la 21 Decembrie 1596, ca fiu al lui Simion Movilă – mai târziu, domn în Muntenia şi în Moldova – şi al soţiei sale Marghita (Margareta). Petru era deci strănepotul lui Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), bunicul său Ioan, fiind căsătorit cu fiica lui Rareş. De mic copil a învăţat carte şi a fost educat în frica de Dumnezeu, mai ales că avea drept unchi pe Gheorghe, Mitropolitul Moldovei, care împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Moldovei, au ctitorit Mănăstirea Suceviţa. Îi plăcea să meargă la mănăstirile bucovinene şi în special la moaştele Sfântului Ioan cel Nou – sfânt la care a avut evlavie toată viaţa.
După uciderea tatălui său în 1611 de către soţia fratelui său Ieremia (care-i râvnea tronul), a pribegit cu familia în Muntenia, aşezându-se definitiv în Polonia, unde familia viitorului ierarh avea multe cunoştinţe, dacă nu chiar rude. Aici el are posibilitatea să-şi continue studiile la şcoala ortodoxă a „Frăţiei” din Lvov (Lemberg) unde a avut drept îndrumător direct pe un diacon foarte iscusit de la care a învăţat nu numai teologia, ci şi multe limbi străine (slavonă, ucraineană, polonă, lituaniană şi franceză), dar în special limbile greacă şi latină de care era foarte pasionat. Nu se ştie exact, dar se pare că a studiat şi la Academia (laică) din Lvov, unde şi-a aprofundat cunoştinţele sale de limbi străine şi de filozofie, pentru că în altă parte nu le putea învăţa astfel de bine. În cele din urmă, după cum se ştie, a făcut cursuri şi la Sorbona unde se preda tot în limba latină.
După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a trebuit să facă şi studii militare devenind astfel, încă de tânăr, subofiţer în armata poloneză. Ca militar, participă în 1620 la lupta de la Ţuţora-Iaşi, în care alianţa româno-turcească învinge alianţa moldo-poloneză, iar în 1622 ia parte la luptele de la Hotin. Totuşi, elanul său de tânăr ostaş nu-l va folosi prea mult în apărarea intereselor Regatului Polonez, urmând ca în scurt timp să se dovedească un şi mai iscusit ostaş în apărarea Ortodoxiei ameninţate de prozelitismul catolic şi calvin.
Situaţia ortodocşilor din Ucraina de atunci era foarte gravă mai ales în timpul fanaticului rege Sigismund al III-lea care a lipsit Ortodoxia de dreptul la existenţă, confiscând astfel multe biserici şi chiar averile personale ale ortodocşilor.
Nemaiputând suporta aceste lucruri, tânărul Petru se retrage în 1622 în partea de est a Regatului Poloniei, unde îşi cumpără o casă şi ceva pământ la Rubejovka, nu departe de Kiev, unde ctitoreşte o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Deşi vizita destul de des Lavra Peşterilor, prefera să stea mai mult în acel sat unde se ruga şi citea foarte mult, ducând o viaţă contemplativă. După cinci ani petrecuţi în retragere şi studiu al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi, intră în obştea Lavrei Pecerska unde, în noiembrie 1627 a fost călugărit cu acelaşi nume de Petru iar, după numai câteva luni, devine egumen, fiind ridicat la treapta de arhimandrit, având doar 31 de ani. Pe atunci, Ukraina de astăzi făcea parte din Regatul Catolic al Poloniei care era condus de regele Sigismund al III-lea care-i prigonea pe ortodocşi. Totuşi acesta a confirmat alegerea lui Petru Movilă ca stareţ la Kiev. Alegerea făcută de obştea Lavrei Pecerska care era pe atunci stavropighie a Patriarhiei Ecumenice a fost confirmată şi de Patriarhul Kiril Lukaris al Constantinopolului.
Acest mare stareţ, chiar din primii ani de călugărie la Mănăstirea Pecerska şi până în ultimul moment al vieţii sale a purtat în ascuns pe sub hainele obişnuite o cămaşă ţesută din păr foarte aspru ce avea presăraţi pe dinăuntru nişte nasturi de fier. Mai purta pe trup un brâu tot din fier cu dinţi ascuţiţi de la care a avut multe răni care deseori îi umflau trupul. Se ruga foarte mult, făcea multe metanii şi vărsa râuri de lacrimi. Cu toate acestea, nevoinţa nu l-a împiedicat de la activitatea cărturărească şi administrativă pe care se angajase să o facă spre binele Ortodoxiei. În doar cinci ani de stăreţie la Pecerska, Arhimandritul Petru a desfăşurat o bogată activitate bisericească şi culturală, continuând să tipărească mai multe cărţi care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în faţa prozelitismului catolic care a început să pustiească aceste pământuri imediat după „Unirea de la Brest-Litovsk” din 1596. Pune bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziţia Academiei şi domeniile sale de la Rubejovka pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.
Semnează la 16 august 1628 declaraţiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnaţi clericii care au aderat la Uniaţia din 1596.
A sprijinit alegerea ca Rege al Poloniei a lui Wladislav I, în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului şi a menţinut „Frăţiile Ortodoxe”.
Murind bătrânul Mitropolit Iov Boreţki, Bunul Dumnezeu a rânduit ca Arhimandritul Petru să fie ales ca Mitropolit al Kievului, Haliciului (Galiţia) şi a toată Rusia (Mică, n.n.). Aceasta datorită originii sale voievodale, dar mai ales pregătirii sale teologice şi sprijinului celor care îl cunoşteau şi care vedeau în el salvarea Ortodoxiei ameninţată de iezuiţii latini. Hirotonia în arhiereu a avut loc la 28 aprilie 1633 având în fruntea soborului pe Patriarhul Teofan al Ierusalimului ca delegat al lui Kiril Lukaris, Patriarhul Ecumenic de atunci.
Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a desfăşurat o intensă activitate bisericească şi culturală, mai ales în domeniul tipăririi de cărţi bisericeşti, cunoscându-se peste 50 de cărţi îngrijite de el.
Printre cărţile de slujbă, cea mai importantă este „Evhologhiul” sau „Trebnicul” (1646), care conţine o parte originală şi anume, explicarea sensurilor liturgice şi dogmatice ale slujbelor, precum şi felul cum să se pregătească preoţii pentru săvârşirea lor. Alte cărţi de slujbă, tipărite de el sunt: „Liturghierul” (1629), „Evangheliarul” (1636), „Apostolul” (1638), „Psaltirea” (1640), etc.
Dintre cărţile de apărare a Ortodoxiei amintim „Lithos” (1644) în care combate primatul papal şi Filioque printr-o expunere irenică şi obiectivă a dogmelor ortodoxe.
Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este desigur „Mărturisirea Ortodoxă” (Pravoslavnica Mărturisire), revizuită şi corectată de Meletie Sirigul, cel mai învăţat teolog grec al secolului al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iaşi, care s-a ţinut în trapeza Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi şi la care au participat delegaţi ai Patriarhiei Ecumenice, ai Bisericii din Kiev şi ai Bisericii Moldovei, în frunte cu Mitropolitul Varlaam. Recunoaşterea acestei lucrări de către Sinodul Constantinopolitan în 1643 a făcut din ea o Mărturisire a întregii Biserici Răsăritene. A fost semnată la început de Patriarhul Ecumenic Partenie I şi, ulterior, şi de Patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului. A fost tipărită în greaca populară în 1677, la Amsterdam şi pentru prima oară în româneşte, la Buzău, în 1691, tradusă de Radu şi Ştefan Greceanu. Mult timp a fost folosită ca manual în şcolile teologice din Rusia şi din ţările Române, iar unii ierarhi importanţi ai Bisericii de Răsărit cum sunt Patriarhii Nectarie al Ierusalimului sau Adrian al Moscovei i-au atribuit chiar un caracter inspirat.
Sub raport edilitar, acest mare Ierarh a restaurat Catedrala Sfânta Sofia din Kiev şi cele două mănăstiri care depindeau de ea, a reînnoit biserica mare a Lavrei Pecerska, a restaurat din temelie biserica Spasa, ctitorită de Cneazul Vladimir etc. A instituit vicari şi protopopi pentru a îndruma pe preoţi şi un „consistoriu” pentru a judeca abaterile clerului. Sub raport cultural a acordat o atenţie deosebită Academiei duhovniceşti din Kiev, corpul profesoral fiind recrutat din membrii Frăţiei Ortodoxe, această şcoală fiind cea mai veche instituţie de învăţământ universitar la slavii ortodocşi.
Deşi departe de plaiurile natale, marele Ierarh al Kievului n-a uitat de poporul român din care a provenit şi l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. De pildă, el a trimis tipografii la Târgovişte, Câmpulung şi la Govora, iar la Iaşi, pe lângă tipografie a trimis şi patru profesori pentru noua Academie înfiinţată de dreptcredinciosul domn Vasile Lupu, după modelul celei de la Kiev. În 1645 vine la Iaşi şi binecuvintează căsătoria fiicei lui Vasile Lupu, Maria, cu nobilul polonez Ianusz Radziwill.
Pe frontispiciul multora din tipăriturile sale se găseşte stema Movileştilor sau a ţărilor Române, unde domniseră membri ai familiei Movileştilor. El însuşi se intitula „fiu al voievodului ţării Moldovei” sau „fiu de domn moldovean”, ca expresie a dragostei faţă de neamul din care descindea.
A trecut la Domnul în ziua de 22 Decembrie 1646, fiind îngropat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska. Întreaga avere a folosit-o pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor. Pentru deosebitele sale merite, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în luna Decembrie 1996.
In anul 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit această canonizare şi a solicitat Arhiepiscopiei Iaşilor să se ocupe de alcătuirea Slujbei şi pictarea icoanei Sfântului Ierarh Petru Movilă. în anul 2002, acelaşi Sfânt Sinod a hotărât ca ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Petru Movilă, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul. In 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de când s-a ţinut Sinodul de la Iaşi (1642-2002), a fost proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă în faţa mulţimilor de pelerini veniţi la hramul Cuvioase Parascheva din România şi de peste hotare. Icoana Sfântului a fost arătată clerului şi poporului în timp ce se cânta troparul său.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sursa: ortodoxia.md