Cât de zguduitoare şi pilduitoare sunt întâmplările prin care a trecut scumpul nostru Mântuitor în Săptămâna cea Mare! În Joia cea mare este şi Evanghelia cu spălarea picioarelor. Mântuitorul se adunase cu apostolii Săi la cină, la cea din urmă cină, când se pregătea să le împărtăşească multe taine sufleteşti. Dar, când colo, ce se întâmplă? Un lucru grozav. Ni-l spune Evanghelia. La masă, între apostoli, s-a iscat şi o ceartă: care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare (Lc 22, 24).
Ce durere grozavă trebuie să fi avut Mântuitorul în aceste clipe!
Trei ani de zile îi învăţase lucrurile mântuirii şi, când colo, tocmai acum la despărţire, uite ce fel de roade slabe se arată.
Izbit de această durere, Mântuitorul n-a grăit nimic. Putea să le ţină apostolilor o aspră lecţie morală. Putea să-i ocărască din greu. Putea să-i biciuiască fără cruţare, cu aspre cuvinte de mustrare. Dar Mântuitorul n-a făcut aşa, ci a îndreptat greşeala lor eu o lecţie de dragoste şi smerenie care va rămânea până la sfârşitul veacurilor.

Spalarea-picioarelor_17_03
Mântuitorul S-a aplecat umil, a luat un vas cu apă şi El, Fiul lui Dumnezeu, a început să spele picioarele ucenicilor Săi (In 13).
În clipa aceasta cearta pentru întâietate a încetat. Ruşinea şi tăcerea i-a cuprins pe apostoli. Iar Domnul trecea de la unui la altul, îngenunchind în faţa fiecăruia şi spălându-i picioarele.
Când a sfârşit spălarea picioarelor, Iisus a zis: „Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu” (In 13, 16). Desigur, această pildă, apostolii n-au uitat o niciodată. A fost o lecţie de smerenie şi dragoste, pe care apostolii n-au uitat-o niciodată.
Dar ea se uită atât de mult azi. Unde se mai îndreaptă azi greşeli cu o astfel de lecţie de dragoste şi smerenie? Unde se mai ţine azi seama de cuvintele Domnului: „Eu nu am venit în lume ca să fiu slujit, ci să slujesc”?
„Între voi să nu fie aşa – ca în lume – zicea Mântuitorul, ci cel mai mare dintre voi să fie cel mai mic şi cel ce cârmuieşte să fie ca cel ce slujeşte” (Lc 22, 26).
Ce bine ar fi să fie aşa! Atunci patronul nu şi-ar mai bate ucenicul şi nici stăpânul sluga, ca să-şi arate „autoritatea”. Nici primarul comunal n-ar încerca să-şi facă „autoritate” cu înjurături şi vorbe aspre, ci totul ar merge în dragoste şi bunătate.
Cei mari şi cei mici să punem cu toţi în fapt pilda şi lecţia Mântuitorului cu spălarea picioarelor.

«Isus Biruitorul» nr. 15 / 5 apr. 1936, p. 3