b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Preot Iosif TRIFA, FRICOŞII

Un dar deosebit al Oastei a fost şi acela de care m-a învrednicit Domnul: de a nu fi fricos. Voi avea eu multe, multe umbre şi scăderi. Nu m‑am lăudat niciodată decât „în neputinţele mele“. Dar, aşa mic şi slab cum sunt, Domnul  m-a învrednicit cu darul de a nu mă teme, de a îndrăzni în Numele Lui.

Când am cumpărat tipografia, toţi şopteau că „m-am înfundat“. „Uite-l, pe o criză ca asta, şi-a băgat capul în datorii de milioane!“
Când am căzut bolnav, toţi mă socoteau – şi mulţi se bucurau – că „m-am prăbuşit definitiv“. Dar eu m-am încrezut în Domnul şi El nu m-a lăsat. Chiar de s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii – cum zice Scriptura – eu nu mă tem, câtă vreme Domnul este cu mine şi aud mereu glasul Lui: Nu te teme, căci Eu cu tine sunt ca să te scap şi să te mântui (Ieremia 1, 8). Bolnav, de pe pat, am scris şi aceste rânduri, dar nu mă tem. Domnul mi-a arătat atâtea dovezi că este cu mine şi cu Oastea Lui, încât, să mă tem, ar însemna că sunt un laş şi un îndoielnic, şi necredincios ca Toma.
Un ostaş al Domnului nu se teme. El trebuie să aibă neîncetat conştiinţa că Domnul este cu el şi n-are de ce să se teamă. Un semn al cunoaşterii noastre de ostaşi ai Domnului trebuie să fie şi curajul, îndrăzneala.

Aici, la foaie, a stat un raport despre Oastea de la Săsciori, care a mers la hora satului să-L vestească şi acolo pe Domnul, celor ce ardeau în focul cel rău.
– Nu v-aţi temut, l-am întrebat pe fratele Marini, să faceţi acest lucru?
– După ce ne-am hotărât, nu ne-am mai temut, mi-a răspuns fratele Marini. Aveam conştiinţa vie că Domnul este cu noi, iar cu El şi pentru El eram pregătiţi la orice.

Slăvit să fie Domnul! Fronturile Oastei sunt pline cu astfel de fapte de vitejie. Sunt pline de dovezi că ostaşii Domnului îndrăznesc în Numele Lui. Când va apărea Cartea Biruinţelor, vom face şi dovada că armata Domnului nu cunoaşte frica.

Un ostaş al Domnului trebuie să fie o pildă de îndrăzneală şi curaj evanghelic. Iar dacă lucrul acesta se cere de la un ostaş, cu atât mai vârtos el se cere de la cei ce stau în fruntea Oastei. Nici nu‑mi pot închipui un conducător de Oaste fricos. Vai de Oastea aceea! O trâmbiţă care azi răsună şi mâine tace – ce biruinţă ar putea vesti? O trâmbiţă ce azi dă un glas lămurit, iar mâine mult încurcat – ce biruinţă ar putea avea? Dintre aceştia se recrutează şi dezertorii şi trădătorii care azi te laudă, mâine te batjocoresc; azi te sărută, mâine te vând.

Scumpii mei fraţi ostaşi! Curajul evanghelic este un mare dar pe care trebuie să-l păstrăm, să-l sporim şi să-l ferim de îmbolnăvirea fricii.

Noi trebuie să avem clipă de clipă conştiinţa că nu suntem singuri în războiul cel sfânt. Domnul e cu noi. Domnul ne-a dat atâtea dovezi că este cu noi, încât, să ne mai temem, ar însemna că suntem nişte laşi şi fricoşi, vrednici de a fi trimişi acasă din armata Domnului.
Eu nu mă tem decât de un singur lucru: de păcat. Un ostaş al Domnului trebuie să se teamă numai de păcat. Să ne temem numai de păcat, căci prin păcat Îl pierdem pe Domnul; să nu-L părăsim pe Domnul, ca să nu ne părăsească şi El!

Până când Domnul este cu noi şi noi cu El – n-avem de ce să ne temem. Chiar de s-ar zgudui pământul şi s-ar cutremura toţi munţii răutăţii omeneşti – n-avem de ce să ne temem.
Să nu vi se tulbure inima, iubiţi fraţi ostaşi! Fiţi fără teamă, nu vă spăimântaţi, căci Domnul Dumnezeul nostru merge cu voi, ca să bată pe vrăjmaşii voştri! (Deut. 20, 3-4).