Ioan Marini, «Isus Biruitorul» nr. 7 / 9 febr. 1936 , p. 6
Acum duminică avem la rând evanghelia cu fiul cel pierdut.
Această evanghelie ne grăieşte îndeosebi nouă, tinerilor. Căci şi fiul cel pierdut a fost un tânăr ca şi noi. Cum zice Evanghelia: „Un om oarecare avea doi fii. Cel mal tânăr din ei a zis tatălui său: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.» Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile apoi, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată” (Lc 15, 11-15).
Aşa e tinereţea. Visătoare şi dornică de libertate, de slobozenie. Aşa era şi fiul cel tânăr din Evanghelie. Avea de toate acasă. Nu ducea lipsă de nimic, fiindcă un tată bun îi purta de grijă.
Dar într-o zi, în inima lui miji dorul de „libertate”, de „slobozenie”, de străinătate, unde să-şi poată petrece „în voie”, fără a mai fi supravegheat. Şi de când dorul acesta s-a înstăpânit în inima lui, nu-i mai era drag nici de tată, nici de mamă, nici de frate, de nimic… În fiecare din ei vedea un vrăjmaş care l-ar putea împiedeca să-şi ducă planul la îndeplinire.
De câte ori nu vezi şi nu auzi şi astăzi de încordări şi certuri în familii, când copiii mai mari sau mai mici nu vor să mai ştie de autoritatea tatălui sau mamei…
„Ce ai să-mi porunceşti? – spune feciorul tatălui său. Fac ce vreau.” „Ce treabă ai cu mine?” – strigă din altă parte fiica, mamei sale. Şi ies apoi cu prieteni şi prietene la plimbări, petreceri şi jocuri, pe calea cea largă a fiului pierdut. Iar în urmă lasă nişte ochi care plâng; ochii sărmanei mame.
Acest dor de „libertate” şi „neatârnare” rău înţeleasă l-au muncit şi pe fiul risipitor. Şi într-o bună zi, luându-şi partea de avere, a plecat.
Dar plecarea de acasă despărţirea, ruperea legăturii cu tatăl său nu i-au fost de bine. „Libertatea” şi „slobozenia” în care a vrut să trăiască l-au făcut să ajungă slugă la porci.
A văzut atunci cât de mult s-a înşelat. Visul se spulberase. Dăduse cu fruntea de pragul de sus. Dar această izbitură dureroasă a avut darul să-l trezească din somn şi să-l facă să se întoarcă acasă.
Dureroasă este istoria fiului risipitor.
Dar această istorie a durerii este şi azi istoria „tinerimii rătăcite” din zilele noastre.
Ispita de „libertate” de „slobozenie” l-a plecat pe fiul din Evanghelie de acasă.
Această „libertate”, acest dor de „slobozenie” şi „neatârnare”, de „fac ce vreau” e o ispită, un satan primejdios care înşală mai ales pe cei tineri.
Calea rătăcirii fiului pierdut la nimeni nu stă atât de larg deschisă ca nouă, tinerilor. Şi pe nimeni nu amăgeşte şi nu farmecă atât de uşor ca pe noi, tinerii.
Şi vai, ce de tineri apucă pe ea… Iar dintre cei ce apucă pe această cale, atâţia şi atâţia nu se mai întorc niciodată acasă.
Dragă frăţioare! Poate şi tu cunoşti puţin calea fiului pierdut. Poate ai gustat cât de cât din „roşcovele” lui satan şi ai păzit „porcii” lui.
De nu cunoşti şi n-ai cunoscut încă această cale pierdută, ferice de tine! Domnul să-ţi ajute să n-o cunoşti niciodată.
Iar de ai cunoscut-o întru câtva, mai mult sau mai puţin, gândeşte-te neîncetat, iubitul meu, cât de amare au fost „roşcovele” şi te păzeşte ca de foc să nu mai ajungi iarăşi pe ea, ca nu cumva să-ţi fie ţie „ceva mai rău”.
Iar de cumva te-ai afla pe calea pierzării, întoarce-te îndată acasă, căci Tatăl ceresc te aşteaptă cu braţele iertării deschise.
Pune mâna pe „toiag”, lasă lumea cea înşelătoare cu jocurile, petrecerile şi ospeţele ei şi întoarce-te „acasă”.
Vino, strigând cu lacrimi:
„Tată, iată, vine, fiul rătăcit…
iartă-mă, căci multe, multe Ţi-am greşit;
Părinte, Părinte, azi mă-ntorc la Tine,
Cu plâns şi cu lacrimi şi grele suspine;
La Tine, o Doamne, azi vin umilit,
Primeşte cu milă un fiu rătăcit”.
Şi Tatăl te va primi, căci El te aşteaptă mereu cu uşa descuiată. Tatăl n-a încuiat uşa după ple¬carea ta, ci o ţine mereu deschisă, aşteptând întoarcerea ta.
Întoarce-te îndată, iubite frate, şi ajută şi altora să se poată în¬toarce „acasă”.