Arhim. Scriban, «Oastea Domnului» nr. 12 / 19 martie 1933, p. 3
În anumite ramuri, nu vedem vrajmasii unde sunt, dar îi vedem si-i hartuim pe cei care nu sunt.
În tara noastra, a rasarit un preot care a dat la iveala un asezamânt de o frumoasa noutate. E preotul Iosif Trifa de peste munti, care a înfiintat o tabara de vietuire si de lucrare crestineasca zisa Oastea Domnului.
Tinta cea dintâi a acestei noi închegari a fost de a stârpi betia. Deoarece betia însa nu se poate desfiinta prin mijloacele obisnuite, precum: sfaturi, sperieturi medicale, ci numai prin fiorii credintei, preotul Trifa si-a luat calea aceasta.
Azi asezamântul sau traieste de 10 ani si a avut un spor negândit. El este si o dovada despre puterea de viata din sânul Bisericii noastre, ca ea a fost în stare sa influenteze mii de oameni din grosul norodului (are 60.000 de membri) pentru treburile credintei.
În fiecare saptamâna vezi cum alte si alte suflete se încalzesc si se îndruma spre o viata noua prin aceasta vestire a credintei. Ziarele acestui asezamânt (caci are doua foi: «Lumina Satelor» si «Oastea Domnului» în fiecare saptamâna) vestesc astfel de fapte.
Acum ce sa vezi? În loc sa te astepti ca preotii sa sara de bucurie ca în sânul Bisericii lor a rasarit o astfel de putere, ca miilor de oameni li se lumineaza mintile si inimile, ca ei sunt o biciuitoare dovada împotriva balelor argetoianiste despre puterea credintei si ca Biserica este aducatoare de sanatate si de îndreptare a sufletelor, nu de superstitii, cum spun balosii, – o multime de preoti s-au napustit asupra acestei Osti a Domnului, ca ar fi o buruiana otravita în sânul Bisericii noastre, ca ea este navalirea protestantismului peste noi, ca este înstrainarea noastra de la vechile datini ale Bisericii, ca partasii Ostii Domnului au o calcatura care nu mai este cea cu care sunt deprinsi preotii nostri.
Si e adevarat. Oamenii acestia, îndreptati cu mintea si cu inima, nu mai beau, nu mai flecaresc degeaba, nu dau bani pe buruiana de afumat mustatile, nu mai umbla prin adunari unde se pierde vremea si se pun la cale netrebnicii; dar, în schimb, au prins alte gusturi: le place sa stea de vorba despre lucruri duhovnicesti, descoase pe câte un preot, când îl prind, despre tot ce li se nazareste în treburi de credinta, citesc si nu mai seamana deloc cu lumea obisnuita a satenilor si mahalagiilor nostri.
Daca aceia sunt cum sunt: cu sudalmi în gura, cu umblete la cârciumi, cu vremea macinata fara nici un folos, – nu se mira nimeni fiindca de multa vreme îi vedem asa. S-au deprins ochii nostri cu ei si ni se pare ca asa e firesc sa fie.
Daca însa crestinii din Oastea Domnului sunt o aratare noua prin purtarea lor, daca ei sunt mult mai doritori ca altii sa stie despre lucrurile credintei, sa ia parte la lucrarile duhovnicesti, – mirare pâna peste o posta, ca asa ceva nu s-a mai vazut, nu trebuie sa fie.
Aceasta este filozofia omului de rând: ce nu s-a mai vazut nu poate fi de isprava. Si deoarece noi cele nemaivazute le descoperim la straini, gata vorba ca si preotul Trifa trebuie sa fi luat acestea de la straini. Trebuie sa le fi cules de la protestanti.
Prin urmare, afara cu el! Sa ramânem la betiile noastre, la flecarelile noastre, la bataile dintre barbat si nevasta, la toata înstrainarea omului de Biserica, fiindca acestia în fiecare noapte dau cu cutitele prin mahalale; dar strigarea de „Sariti, hotii!” se aude împotriva parintelui Trifa!
Cât e de lenes omul si nu se da sa se scoale la treaba!
Ajunge însa foarte harnic când sare la bataie ca de ce-l chemi la treaba.
Fapta parintelui Trifa e o sculare la treaba. E mai cu seama o sculare suparatoare, fiindca însisi oamenii satului si ai mahalalei îti stau în ochi ca un ghimpe si nu te lasa sa te trândavesti.
Se gaseste hoitul, se gaseste scos din tabieturile lui…
„Da’ de unde, mai cutare, mai iesi Trifa asta, sa ne tulbure somnul de dupa-amiaza si mistuiala de peste noapte? Ia hai si l-om da peste cap! Ce? N-a mai mers Biserica si fara el? Sa nu putem acuma trai de raul lui?”
Astea sunt mârâielile care scapa printre dinti si care ar vrea sa vesniceasca în Biserica împaratia cascatului.
Si se petrece atunci lucrul cel mai ciudat: nu este atâta strigare si harmalaie în Biserica noastra împotriva tuturor pagânismelor care spurca viata nationala, câta este împotriva lui Trifa. Nu a fost si nu este în foile noastre bisericesti atâta spumegare împotriva lui Argetoianu, câta a fost si este împotriva lui Trifa.
Si fiindca, în chip cuminte, nu ai ce spune împotriva lui Trifa, care lucreaza cu metode duhovnicesti, se revarsa acum împotriva lui numai tâmpenii. Pe cele din urma le citesc din scrisul unuia, pr. Mirica din Pucioasa Glodeni, care stiti ce gaseste ca e erezie din partea Ostii Domnului? Ca un ostas a spus preotului din sat: „Parinte, hai sa fii cu noi, adica sa fii cu noi în Oastea Domnului!”.
Stiti cum judeca potrivnicul?… „Deoarece acesta ma poftea la ceva, urmeaza ca între el si acel preot era o deosebire.”
Apoi chiar o potrivisi, sfânta lumina a satelor!
Va sa zica, daca eu te-as pofti: „Hai sa fii si d-ta cu ceata celor de la «Calendarul» sau cu cei din Societatea «Viitorul» a d-lui Boroianu”, înseamna ca te poftesc la altceva decât la cele bisericesti… Daca eu sunt la Societatea Ortodoxa, înseamna ca sunt la altceva decât la însasi lucrarea Bisericii!
Mai, mai, mai, da’ cu cap mai este combatuta Oastea Domnului!
Ci ea îsi urmeaza drumul ei si da în nasul vrajmasilor cu munca ei.
Puturosii ce scot din lenea lor? Bârfeala si nascocire de vrajmasi din stele.
[Preluat din] «Calendarul»