„Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră“ este o poruncă şi nu numai un sfat, pentru toţi credincioşii lui Dumnezeu. Dar mai ales pentru împreună-lucrătorii Lui (I Petru 1, 15).
Căci mai ales ei trebuie să trăiască înaintea Lui în sfinţenie şi în neprihănire toate zilele vieţii lor (Luca 1, 75).
Îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după Chipul lui Dumnezeu, de o sfinţenie şi o neprihănire pe care o dă adevărul (Efeseni 4, 24).
Şi, după cum Hristos S-a sfinţit El Însuşi pentru ucenicii Săi (Ioan 17, 19), tot aşa şi ei trebuie să se sfinţească pentru ucenicii lor.
Fiindcă numai aşa aceştia vor putea fi sfinţiţi în ade-văr.
Aici trebuie să repetăm ceea ce am mai spus:
Împreună-lucrătorul lui Dumnezeu trebuie să stea totdeauna pe o treaptă mai înaltă decât lucrarea pe care o face.
Luaţi pildă de la zidar: el totdeauna trebuie să fie mai înalt decât zidăria lui.
Numai aşa va vedea bine ceea ce face.
Numai aşa va putea zidi drept şi frumos.
Numai aşa va putea înălţa lucrarea încredinţată lui. Căci ce lucrare ar putea face un zidar, dintr-o stare mai prejos decât lucrarea sa?
Un lucrător sfânt va face o lucrare bună.
Un lucrător bun va face o lucrare bunişoară.
Un lucrător bunişor va face o lucrare slabă.
Iar un lucrător slab va face o lucrare netrebnică.
Fiindcă lucrarea este totdeauna cu o treaptă mai prejos decât lucrătorul care o face.
Deci pentru a face o lucrare înaltă, frumoasă şi durabilă trebuie neapărat să te ridici mereu tot mai sus pe schelele sfinţeniei. Căci numai de acolo vei putea spune cu tot curajul smereniei cereşti:
Urmaţi-mă pe mine, fraţilor… şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi (Filip. 3, 17).
Vă rog să călcaţi pe urmele mele (I Cor. 4, 16), căci şi eu calc pe urmele lui Hristos (I Cor. 11, 1).
Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine faceţi! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi (Filip. 4, 9).
Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului… aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi… (I Tes. 1, 6-7).
Fiindcă atunci lucrarea ta va avea spre cine să privească şi să se îndemne la sfinţenie; tu vei fi o pildă înaltă pentru ea.
De aceea, frate lucrător cu Dumnezeu, nu te mulţumi niciodată cu tine însuţi, cu ceea ce ai ajuns să faci.
Nu înceta niciodată să-ţi dai toate silinţele spre a uni tot mai mult şi mai mult o virtute sfântă cu alta. O stare sfântă cu alta. O treaptă sfântă cu alta (II Petru 1, 5-11).
Pentru ca încercarea credinţei (şi lucrării) voastre să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Iisus Hristos (I Petru 1, 7).
Cele trei mijloace de sfinţire ale vieţii, mai puternice, sunt:
1. Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Biblia. Cercetarea şi meditaţia lui zilnică, cu toată stăruinţa atenţiei şi cu toată dorinţa ascultării.
2. Rugăciunea fierbinte, adâncă, puternică, sinceră, iubitoare, necurmată şi din toată inima… Însoţită cât mai adesea de post. Şi totdeauna de înfrânare.
3. Părtăşia frăţească. Cercetarea frăţească. Ajutorarea frăţească. Unitatea frăţească. Adunarea frăţească. Ascultarea frăţească. Dragostea frăţească.
Cuvântul îţi va da lumina lui Hristos.
Rugăciunea îţi va da puterea lui Hristos.
Iar părtăşia îţi va da căldura lui Hristos.
Acestea trei îţi vor da sfinţenia vieţii.
Iar viaţa ta va merge mereu crescând din har în har, din putere în putere, din stare în stare, prin Duhul Domnului, spre plinătatea lui Hristos.
Lucrarea pe care atunci Duhul lui Hristos o va face prin tine va fi o lucrare crescândă în sfinţenie. Ea te va urma pe tine din treaptă în treaptă, spre nivelul cel mai înalt spre care a gândit-o Dumnezeu.
Frate împreună-lucrător al lui Dumnezeu, dacă lumea îţi pretinde perfecţionarea în specialitatea ta, Hristos îţi pretinde şi mai mult.
Sfinţeşte-te pentru El, Stăpânul şi Domnul tău.
Şi pentru lucrarea Lui, care este cinstea şi răsplata ta.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Domnul nostru, Care Te-ai îndurat să ne chemi şi pe noi la marea cinste de a fi împreună-lucrători cu Tine în această operă de artă veşnică şi mântuitoare!
Slavă Ţie pentru că ne îndemni să călcăm pe urmele Tale, mereu mai spre înălţimi, mai spre desăvârşire!
Fă să ne aţintim privirile necurmat la Tine, spre a deveni tot mai potriviţi cu măsura cerinţelor Tale.
Fă-ne tot mai vrednici, spre a fi luaţi ca pildă de sufletele iubite pe care Tu le-ai încredinţat creşterii noastre (I Petru 5, 1-4).
Te rugăm, pune în inimile tuturor lucrătorilor Tăi acest gând sfinţitor. Şi ajută-i, neîncetat să se ridice ei înşişi, prin trăirea lor, mereu mai sus în ochii adunării Tale.
Iar Tu să îi poţi ridica tot mai sus în preţuirea şi dragostea celor ce îi urmează.
Căci astfel de lucrători sunt şi lauda Ta şi lauda alor Tăi.
Amin.
Traian Dorz, Lucrători cu Dumnezeu