Eu Te păstrez, Iisuse, pe veci în locul drag
din chivotul fiinţei, prin Taina-mpărtăşirii
şi cea mai dulce clipă mi-e-atunci când mă retrag
cu Tine-n rugăciunea şi-n liniştea iubirii.
Tot ce mi-ai dat prin viaţă am strâns şi-am tot păstrat,
anaforă sfinţită din masa-mbelşugată,
ea-i hrana mea de astăzi pe unde-s înnoptat
în loc pustiu pe drumul spre Casa-ndepărtată.
Când inima sfârşită abia mai poate-n drum,
din Tainica Fiinţă cu foame ospătează
şi prinde iar putere prin arşiţă şi scrum
să creadă şi să lupte mai caldă şi mai trează.
Păstrează-mă, Iisuse, Te rog, la Sânu-Ţi Drag
şi Te păstrează-n mine prin Taina-mpărtăşirii,
căci veşnicia-i clipă atunci când mă retrag
cu Tine-n rugăciunea şi-n liniştea Iubirii.
Şi cât rămâi Tu-n mine şi-n Tine eu rămân,
umblarea vieţii mele e roadă şi lumină,
fiinţa mea sfinţită de dulcele Tău Sân
se va cuprinde-n Tine eternă şi divină. (Traian DORZ)