Tăchiţă Gheorghiţă

„Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea, ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în curăţie, în credinţă“ (1 Tim. 4, 12).

Ca să nu-i fie dispreţuită tinereţea unui tânăr ostaş credincios nici de îngeri, nici de fraţi şi nici de oameni, acesta trebuie să împlinească trei mari condiţii şi anume, să fie: serios în mulţime, smerit între fraţi şi sfânt în singurătate.
Serios în mulţime – adică demn şi hotărât, nu posomorât sau supărat, ci cu faţa senină şi zâmbitoare, răspândind o justă autoritate în ceea ce priveşte dreapta învăţătură şi trăirea acesteia şi dovedind o creştere frumoasă. Seriozitatea se dovedeşte tăcând la timp, vorbind la timp, respectând pe ceilalţi, cinstind tot ce-i vrednic şi lepădând tot ce-i josnic, nedându-se în lături şi luând poziţie pentru apărarea unei cauze drepte. Având totdeauna o conştiinţă a datoriei şi a responsabilităţii, el nu se va grăbi să dea repede şi pripit un răspuns, ci va gândi atent şi adânc la toate aspectele posibile.

Smerit între fraţi – adică văzându-se, în mod sincer, cel mai nevrednic dintre toţi şi ascultând de ceilalţi fără să pretindă întâietate, punându-şi în slujba Domnului tot ceea ce simte că poate face spre împlinirea voii Lui, dar conştient că întreg rodul slujbei sale nu este meritul lui, ci al binecuvântării şi harului lui Dumnezeu. Cel smerit nu aduce niciodată vorba despre realizările sau biruinţele sale, ci, dimpotrivă, se simte stânjenit când i se apreciază în public meritele sale. Şi, ca o probă a smereniei, rugăciunea tânărului credincios va fi plină de har, înlăcrimată şi pătrunzătoare. Şi cuvântul lui între fraţi va fi dorit şi ziditor. Iar dacă munca în ogorul Domnului aduce roade, se va mulţumi cu bucuria lucrului bine împlinit, chiar dacă el n-a participat văzut la aceasta.

Sfânt în singurătate – adică: neprihănit, curat în intimitatea vieţii şi a simţămintelor lui, fără gânduri ascunse, comportându-se în singurătate ca şi în faţa fraţilor.
El nu mai este al său, ci al Aceluia Care l-a răscumpărat şi l-a arvunit prin pecetea Duhului Sfânt (Efes. 1, 13-14); Tânărul ostaş credincios va simţi, va face şi va învăţa şi pe alţii să facă, totdeauna, lucrări sfinţitoare. Intâi va face şi apoi va povăţui. El îşi va adânci mereu privirile sale în legea desăvârşirii (slobozenia), şi va trăi din belşug în cele trei stări, care sunt: împărtăşirea Cuvântului celui Viu, rugăciunea şi cântarea.
El va convieţui în aceste trei ceruri, iubind şi păzind poruncile Celui ce l-a sfinţit. Prin aceasta va dovedi tânărul ostaş credincios că rămâne în sfinţenie şi când este în singurătate. Aşa va privi cu dispreţ toate plăcerile lumeşti şi fireşti, omorând mereu îndemnurile firii pământeşti prin puterea Duhului Sfânt. El va fi un rob al lui Hristos şi un eliberat din păcate.
In felul acesta el va fi în Biserică un creştin adevărat, în adunare – un frate adevărat, în societate – un om adevărat; şi nimeni nu-i va dispreţui tinereţea.
Doamne Iisuse, binecuvântează pe tânărul ostaş credincios cu Harul Dragostei Duhului Sfânt, ca să rodească în el aceste trei sfinte şi cereşti virtuţi. Amin.
Slăvit să fie Domnul!