Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

… Chiar dacă noi ştim că Dumnezeu răsplăteşte orice faptă frumoasă a omului, până când şi un cuvânt frumos pe care îl rosteşte – totuşi străduinţa noastră pentru binefaceri trebuie să nu fie pentru gândul răsplătirii pământeşti, ci să avem numai gândul împlinirii voii lui Dumnezeu şi al dragostei de semeni.
Există multe feluri de falşi credincioşi – spune un cuvânt părintesc – printre care sunt şi următorii:
– cei care fac binele pentru un câştig pământesc;
– cei care vor prin asta să se arate lumii, spre laudă;
– cei care vor să-şi ascundă astfel zgârcenia inimii lor;
– cei cu gândul că vor fi răsplătiţi mai cu mult;
– cei care fac binele de frica pedepsei…
Toţi acei făţarnici se pot bucura câteva clipe de „binefacerile“ lor, dar judecata lui Dumnezeu va fi aspră pentru ei, ca şi pentru cei care nu fac nici chiar pentru astea.

Adevăratul credincios Domnului îşi va împlini binefacerea sa, de fiecare dată, cu acea bucurie nespusă cu care şi-o împlineau fraţii macedoneni, care făceau asta ca şi cum, prin ocazia ce li se da să facă un bine, Dumnezeu le dădea un har şi le făcea un favor nespus de mare.
Atunci credinciosul, nu numai că nu se va bucura, dând cât mai mult poate, ci o va şi face asta cu atâta grabă şi mulţumire cum face cineva când ar veni împăratul în casa lui să-i ceară un pahar cu apă sau un scaun de odihnă.