O, mamă, – ce faci, mamă,
de ce dormi somnul greu?
– priveşte unde-i fiica
şi unde-i fiul tău!
I-a-ncolăcit un şarpe,
i-a prins un duh vrăjmaş
– tu, mamă, ce faci, mamă,
de ce nu lupţi – ci-i laşi?
O, mama mea cea bună,
ia-ţi fiii împreună,
aici şi-n cer să fii
cu-ai tăi iubiţi copii.
Ademeniri viclene
se-ntind spre fiica ta,
tu ştii, dar ea nu ştie,
de ce ţi-o poţi lăsa?…
Noroaie şi primejdii
atrag pe fiul tău,
tu vezi, – dar el nu vede,
– de ce-l laşi celui rău?
O, mamă, ce faci, mamă,
– tu zici că mergi spre cer,
dar fiii tăi… nu-ţi pasă
că merg la iad şi pier?
Tu mergi la rugăciune,
iar fiica ta-n ce loc?
De ce n-o duci cu tine,
de ce-o împingi în foc?
De mii de ori mai bine
era de nu-i aveai,
decât, avându-i, mamă,
să-i laşi în iad şi-n vai…
– Ce vei răspunde-odată
lui Dumnezeu de ei,
de ce nu lupţi să-i mântui,
auzi, – de ce nu vrei?
Traian DORZ