Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(Meditaţie la Duminica Ortodoxiei)
…pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi (Evrei 32, 40).
Sfântul apostol de astăzi se încheie cu un îndemn nespus de mângâietor pentru noi, când zice: Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
– Cum adică n-au primit ce le-a fost făgăduit?
– Ei au văzut numai prin credinţă pentru urmaşii lor, ştiind bine că ei înşişi nu vor ajunge să vadă împlinirea marilor idealuri pentru care ei se jertfeau… Iată, de pildă, Avraam. Despre el este scris: …Avraam a săltat de bucurie că are să vadă Ziua Mea… A văzut-o doar prin credinţă, fiindcă ziua lui Hristos avea să vină cu mii de ani mai târziu.
Iosif care a murit în Egipt a văzut doar prin credinţă eliberarea poporului său din robie, eliberare ce avea să vină peste câteva sute de ani, dar a cerut ca atunci să fie luate şi oasele lui, împreună cu ei, în Canaan (Gen 50, 25).
Cei ieşiţi din Egipt au plecat cu nădejde spre Canaan, deşi mulţi dintre ei nici nu mai sperau să ajungă acolo şi nici n-au ajuns, dar au plecat spre ţara făgăduită.
Cei care au primit credinţa în Domnul Iisus s-au înrolat în oştirea Lui cu porunca să meargă până la marginile pământului să vestească Evanghelia la orice făptură şi să lupte pentru ca odată toată lumea să fie adusă la ascultarea de Hristos. Ei au pornit, au luptat, au propovăduit, au sângerat şi au murit, ştiind bine că ei înşişi, trupeşte, nu vor ajunge niciodată să vadă cu ochii lor împlinirea acestui ideal, dar au murit convinşi că va veni o vreme strălucită când, peste vremi şi vremi, cineva din urmaşii lor va ajunge să vadă împlinită această sfântă promisiune şi dorinţă a lui Hristos.
Martirii şi înaintaşii poporului nostru care de două mii de ani au luptat pentru realizarea marelui nostru ideal naţional, figurile măreţe ale acestui strălucit trecut, care, cu mii, cu sute sau cu zeci de ani înaintea împlinirii idealului pentru care luptau şi sufereau ei, au ştiut că nu ei, ci, cândva, urmaşii lor vor ajunge să vadă împlinirea pentru care mureau ei, au fost şi ei tot printre cei care doar prin credinţă au văzut măreţia idealului pentru care luptau. Dar erau neclintit încredinţaţi că, odată, dreptatea cauzei lor tot va învinge, iar urmaşii lor vor ajunge cândva să vadă cu ochii lor ceea ce ei doar prin credinţă au văzut.
Înaintaşii noştri în Lucrarea Oastei Domnului, la fel. Începând lupta mântuirii pentru Biserica noastră şi pentru poporul nostru în nişte condiţii atât de grele şi cu puteri atât de slabe, n-au putut vedea decât printr-o puternică şi neclintită credinţă că, undeva, în viitor, lucrarea profetică şi divină a Oastei Domnului va ajunge totuşi să antreneze tot numărul neamului nostru şi toată energia spirituală a Bisericii noastre pentru acest divin ideal spre care a ridicat-o Dumnezeu.
Şi, cum toate idealurile drepte şi divine ajung odată şi odată la realizarea lor, noi ştim astăzi că şi acest ideal măreţ şi frumos se va realiza la vremea lui. Trebuie numai ca jertfele curate cerute pentru împlinirea lui şi timpul rânduit de Dumnezeu pentru această împlinire să se aducă, şi atunci, cum toate au venit frumoase la împlinire la vremea lor, va veni şi acesta la vremea lui.
Fiul meu şi fraţii mei, să credem şi noi puternic în dragostea lui Dumnezeu şi în dreptatea cauzei noastre! Să luptăm frumos şi să ne jertfim curat pentru aceasta – şi vom vedea odată ori noi, ori urmaşii noştri realizarea acestui măreţ şi divin ideal pentru care au pornit, au luptat şi au murit părinţii noştri în Hristos!
O, Doamne şi Dumnezeul nostru, Te rugăm ajută-ne să nu slăbim şi să nu ne îndoim până vom ajunge, prin vedere, ceea ce acum privim numai prin credinţă!
Amin.