Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 iulie:
O, cât de adânc necunoscut este mereu Glasul lui Dumnezeu printre noi, oamenii, pe pământ!
Deşi litera Cuvântului Său este atât de luminoasă,
deşi sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt aşa de clare şi de frumoase pentru oricare dintre noi –
totuşi Glasul Domnului din Cuvântul Lui este aşa de puţin cunoscut, aşa de slab ascultat şi aşa de rar înţeles cum trebuie.
Din cauza acestei necunoaşteri, marea mulţime a oamenilor este atât de zăpăcită şi beată,
atât de împărţită şi de încurcată
şi atât de învrăjbită şi de dezbinată.
Fiindcă îndrumătorii gloatelor, neînţelegând ei înşişi glasul Domnului din cuvintele Lui, îşi spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îşi pun în el gândul lor…
Neurmărind foloasele lui Hristos, îşi ascund sub Scripturile Lui foloasele lor…
Neavând Duhul lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor…
Şi, vai, iată roadele dureroase şi amare!…
Privind la această tristă şi dureroasă stare, Domnul vorbeşte prin proorocul Său, zicând: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de departe căile Mele de căile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre…“ (Isaia 55, 9).
Priviţi numai la sutele de secte şi dezbinări care s-au ivit în aceste din urmă vremuri
şi care umplu lumea cu laudele şi cu îngâmfările lor.
Priviţi la aceste fărâmiţări duşmănoase, care mai de care mai străină de Adevăr, dar fiecare lăudându-se că numai la sine este Adevărul!
Priviţi – şi veţi vedea cu uimire cât de necunoscut tuturor le este Glasul lui Hristos, în numele Căruia atâţia vorbesc cu o vinovată şi nechibzuită uşurinţă.
Priviţi numai la marea mulţime creştină de nume, a cărei trăire zilnică este atât de contrară credinţei cu care se laudă,
şi veţi vedea cât de departe sunt în realitate bieţii oameni de orice cunoaştere şi desluşire a glasului şi gândurilor lui Dumnezeu.
Dar să privim şi mai adânc, în chiar noi înşine!…
O, câtă vreme am trăit – şi poate mai trăim încă – fără să cunoaştem Glasul Domnului!…
Fără să înţelegem voia Lui,
fără să ne pese de poruncile Lui,
fără să ne trudim a descoperi gândurile Lui…, ca şi cum toate acestea nici n-ar exista pentru noi…
Ca şi cum noi n-am avea nici o datorie şi nici o nevoie să le cunoaştem şi să le trăim.
Ca şi cum noi n-am avea nici o răspundere vreodată sau vreo răsplată pentru aceasta.
Şi ca şi cum niciodată n-ar fi o Judecată a Lui pentru toate acestea şi pentru noi toţi.
Şi totuşi, acest Glas dulce şi sfânt nu încetează să ne cheme şi să ne înveţe, şi să ne înştiinţeze!
De veacuri, de ani, de zile, neîncetat, ne strigă tuturor şi ne cheamă pe toată omenirea şi pe fiecare om. Mereu ne cheamă, ne învaţă, ne înştiinţează, răbdător, iubitor, iertător…
Dar din întunericul necunoaşterii aşa de puţini oameni doresc să iasă la lumina cunoştinţei, ascultându-L (Mat. 22, 14).
O Doamne, Dumnezeul nostru,
Tu, Cel plin de bunătate şi de milă, Cel plin de iubire şi de har faţă de noi toţi,
slavă Ţie pentru răbdarea cu care ne-ai grăit şi ne grăieşti mereu!
Slavă Ţie, Doamne, că n-ai încetat a ne vorbi şi nouă, deşi atâta vreme nici n-am băgat în seamă glasul Tău cel sfânt! Totuşi Tu n-ai încetat a ne grăi cu nesfârşită bunătate.
Te rugăm, bunule Doamne, ai nesfârşită milă faţă de toată omenirea aceasta,
care rătăceşte încă atât de departe de Tine şi de înţelegerea Cuvântului Tău,
în întunericul neştiinţei şi al necunoaşterii de Tine, deşi se numeşte creştină…
Ai milă de marea parte a omenirii încă păgână, roabă credinţelor înşelătoare
şi roabă întunericului neştiinţei,
şi roabă păcatului şi sărăciei, şi mizeriei…
Trimite-le, Doamne, tuturor acestor înapoiate şi nefericite suflete şi popoare, luminători şi vestitori puternici ai Tăi…
Trimite-le glasul Tău, pâinea Ta, independenţa Ta, mântuirea Ta.
Trimite-le Duhul Tău, prin Care să poată înţelege acestea
şi să le poată folosi.
Ca să poată cunoaşte şi ei strălucirea plină de slavă a împărăţiei Tale, de binefacerile căreia au fost atâta vreme străini şi depărtaţi.
Dar ai milă, Doamne, cu atât mai mult de această biată gloată creştină cu numele, dar şi mai vinovată cu faptele decât păgânii.
Căci aceştia sunt vinovaţi nu că n-au ştiut glasul Tău, ci că, ştiindu-l, l-au răstălmăcit şi sugrumat
cu o minte înşelată
şi cu o inimă îmbolnăvită de păcat.
Pentru dragostea celor ce vor veni cu inimi curate şi smerite spre Tine, când Te vor cunoaşte şi vor deosebi graiul Tău,
mai ai milă şi ascultă-ne, Te rugăm.
Amin.
*
Cuvinte înţelepte:
„Mulţi, mulţi ani am fost şi eu un om complet lumesc. Chiar ca preot la ţară eram, într-o bună parte, un om lumesc. Duminică-dimineaţa slujeam la altarul Domnului, iar după-amiaza «mă distram» pe la cârciumă. Trăiam şi eu judecata nebună că sunt preot numai cât stau «îmbrăcat în hainele de slujbă»; încolo sunt şi eu un om ce trebuie «să-şi trăiască viaţa»… Ce nebunie!… Lumina era pusă să locuiască împreună cu întunericul…“ (Preot Iosif Trifa).