Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 6 septembrie:
„Nu mai pot dormi şi sunt ca pasărea singuratică pe un acoperiş“ (Psalmi 102, 7).
Oricât ai fi de înconjurat de veselii zgomotoase, adesea, şi tu eşti singur, atât de singur!
Oricât ai fi în mijlocul unei mari mulţimi,
oricât ar fi de numeroasă familia ta şi societatea ta, uneori te simţi dureros de singur.
Oricâtă este avuţia ta, darurile şi comorile tale
ori prietenii şi sprijinitorii tăi,
dragă suflete, în adâncul tău, în durerile tale, tu rămâi de cele mai multe ori singur, prea singur!
În frământările conştiinţei tale şi în faţa răspunderilor pe care le ai înaintea lui Dumnezeu,
în faţa Judecăţii Sale
şi în faţa tuturor, chiar a celor mai mari şi mai adânci probleme personale ale tale, tu eşti un singuratic!
Eşti un singuratic, pentru că eşti o valoare de un unic fel,
fiind alcătuit de Dumnezeu numai într-un singur exemplar!
Nimeni, dintre toţi oamenii care au fost pe lume, sau sunt, sau vor fi, nu mai este întru totul la fel ca tine.
Şi nu va mai fi, absolut la fel în toate privinţele, ca tine, niciodată şi nicăieri.
Nu va avea absolut la fel nici trăsăturile trupeşti, ca tine,
nici amprentele la fel nu le va mai avea nimeni,
nici semnele tale particulare, nici caracterul tău personal…
Nu va avea la fel nici însuşirile duhovniceşti, nici condiţiile familiale, nici mijloacele materiale,
nimic-nimic nu va mai avea nimeni absolut la fel cu tine, fiindcă aşa ne-a creat înţelepciunea Tatălui Ceresc.
De aceea şi răspunderea ta este unică şi este absolut personală.
Datoriile tale, la fel, şi starea ta, de asemenea!
Nimeni pe lumea aceasta nu poate face,
în locul tău şi pentru tine,
ceea ce numai tu personal ai datoria,
sau ai posibilitatea, sau ai harul să faci!…
Nimeni nu poate fi mama copiilor tăi, ca tine, şi în locul tău.
Nimeni nu poate să plângă, ca tine şi în locul tău, pentru păcatele tale.
Nimeni nu se poate naşte de nou în locul tău şi pentru mântuirea ta.
Nimeni nu va putea muri în locul tău, cum nu s-a putut naşte nimeni pentru tine, din părinţii tăi.
Nimeni n-a păcătuit în locul tău şi nimeni nu va merge pentru tine în faţa Judecăţii lui Dumnezeu, decât tu singur.
Căci tu eşti un singuratic!…
Până la urmă, fiecare este un singuratic.
Nu vezi tu că în cele mai grele clipe, oricât de împrăştiată ţi-ar fi fost inima prin altele
şi oricât de întinsă şi de largă ţi-ar fi fost fiinţa,
chiar în cele mai grele clipe pentru tine, vezi cum ţi se smulg rădăcinile risipite şi ţi se adună fiinţa împrăştiată, reducându-se până la marginile înguste ale sărăciei tale proprii şi ale neputinţei tale mărunte şi personale!
Numai nevoia îţi descoperă adevăratele tale dimensiuni cât de reduse îţi sunt.
Numai în mijlocul durerii se vede adevărata valoare a omului cât de puţină este
şi numai dezbrăcat de podoabele vremelnice şi înşelătoare ale hainelor şi funcţiei sale,
când este privit fără ocheanul amăgitoarei măriri lumeşti, bietul om, oricare om, scos din mijlocul celor care îl duc,
se vede ce este el în el însuşi!
O, ce puţini oameni îşi deschid ochii asupra acestui adevăr, când se găsesc chiar în mijlocul acelor condiţii care îi arată cel mai mult altfel de cum sunt în ei înşişi!
Căci tuturor oamenilor le place să se privească înconjuraţi de condiţiile care le acoperă adevărata lor înfăţişare,
arătându-i nespus mai frumoşi, mai curajoşi, mai înţelepţi şi mai buni
de cum sunt.
O, cât de mult le place să-şi retuşeze chipul!
Vine însă ziua când privirile de foc ale lui Dumnezeu vor arde toate învelişurile din afară sub care noi ne ascundem adevărata fiinţă lăuntrică şi ne va şterge orice retuşuri,
iar atunci vom apare în faţa Judecăţii Adevărului goi, aşa cum am fost pe dinăuntru, în trăirea şi simţirea noastră.
Aşa cum am fost în singurătatea noastră lăuntrică, în felul de viaţă pe care ni l-am ales
şi în îmbrăcămintea de fapte pe care ne-am ţesut-o noi înşine.
Aceasta va fi apoi veşnic adevărata noastră înfăţişare.
Căci aceia am şi fost în adevăr!
Preabunule Doamne,
Tu, Care în singurătate sau în mulţime ai fost Acelaşi,
Tu, Care faţă de prieteni sau faţă de vrăjmaşi, în ascuns sau pe faţă, în vremile frumoase sau în cele grele, în orice împrejurare ai fost la fel de sfânt,
de bun, de ascultător şi de nevinovat,
Te rog, dăruieşte-mi şi mie ajutorul Tău în a mă purta aşa.
Ajută-mi, Doamne, să nu mă înşel pe mine însumi, căutând să par ceea ce nu sunt.
Nu mă lăsa să fiu înşelat de umbrele care mă înconjoară şi de negurile colorate care mă împodobesc.
Nu mă lăsa copleşit de prezent, pentru ca să nu uit viitorul care mă va dezbrăca de toate şi mă va lăsa gol în faţa morţii şi a Judecăţii Tale.
Ci ajută-mi să mă îmbrac cu înţelepciune în sfintele şi veşnicele podoabe curate şi albe ale unei vieţi după voia Ta.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
Nu ni-s date nouă-n lume fericirile depline,
totdeauna vor fi-n inimi dor, sau temeri, sau suspine
– asta-i soarta tuturora!…,
primind tot cu mulţumire
noi afla-vom numa-n ceruri o deplină fericire.