Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 30-a după Rusalii)

TDorz1Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi, în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră – iată nişte îndemnuri des repetate în Sfintele Scripturi, tocmai pentru marea lor însemnătate în viaţa noastră cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.
Izvorul înţelepciunii, al învăţăturii, al laudelor şi mulţumirii este, desigur, Cuvântul lui Hristos.
Numai din Cuvântul lui Hristos, care este comoara înţelepciu-nii lui Dumnezeu, putem căpăta şi noi înţelepciune (Col 2, 2-3).
Numai din Cuvântul lui Hristos care este singurul nostru învăţător desăvârşit putem primi şi noi adevărata învăţătură (In 13, 13-17).
Numai din Cuvântul lui Hristos care este adevărul putem şti şi noi să lăudăm ce este vrednic de laudă şi ce trebuie să osândim. Pentru că nu cine se laudă singur este lăudat, ci acela pe care Domnul îl laudă (I Cor 4, 5).
Şi numai din Cuvântul lui Hristos care este viaţa noastră putem afla ce fericit este să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Fiindcă în toate lucrează dragostea Lui pentru binele nostru, dacă noi Îl iubim pe El.

Dar de unde să ştie aceste adevăruri binecuvântate acel suflet în care Cuvântul lui Hristos nu locuieşte din belşug? Cu ce să se lumineze cel care nu cunoaşte soarele? Cu ce să se stâm-pere cel care nu cunoaşte apa? Şi cu ce să se hrănească cel care nu cunoaşte pâinea?
Cuvântul lui Hristos este mai necesar pentru noi decât soarele, decât apa şi decât pâinea. Fără acelea noi mai putem trăi în viaţa asta. Dar fără Cuvântul lui Hristos nimeni nu poate nici afla şi nici trăi adevărata viaţă, nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
De aceea, iată cât este de necesar fiecăruia dintre noi să ne însuşim Cuvântul lui Hristos din belşug!

Unii învaţă pe de rost unele versete ale Bibliei, umplân- du-şi carnetul cu citate biblice, umplându-şi pereţii cu cuvinte din sfintele versete, umplându-şi chiar şi capul cu unele sau altele din acestea. Aceştia au, într-adevăr, în afară, din belşug Cuvântul lui Hristos.
Dar tot acest belşug de versete de cerneală şi de hârtie nu le va folosi la nimic, dacă acest Cuvânt din ele n-a trecut viu din carnet în fapte. Din cap în inimă. Şi de pe pereţi în viaţa şi trăirea celor ce le-au scris şi le au acolo.
E frumos, desigur, când Cuvântul lui Hristos se găseşte din belşug în casa noastră, în buzunarul nostru, pe mesele sau pe pereţii noştri şi chiar în mintea noastră.
Dar dacă el nu se găseşte din belşug în inima noastră, în umblarea şi în trăirea noastră, belşugul de pe pereţi nu ne va folosi decât la o şi mai mare osândă. Fiindcă l-am ştiut, dar nu l-am împlinit.
Cuvântul lui Hristos trebuie să locuiască din belşug nu numai la noi, ci, mai ales, în noi.

Nu va fi tot vreme bună, vine şi vreme rea. De aceea, omul chibzuit are grijă să-şi strângă cele de trebuinţă, atunci când e vremea strânsului, ca să aibă când vin zile grele şi vremuri de foamete.
De obicei, după un an de belşug, vine un an de lipsă, precum şi în vremea lui Iosif, după anii buni, au venit anii cei răi, anii când spicele cele goale au înghiţit pe cele pline, şi vacile cele slabe au înghiţit pe cele grase.
Atunci Duhul Domnului l-a sfătuit pe alesul său, Iosif, să îndemne la chibzuinţă pe cel ce trebuia să aibă grija asta. Şi dacă îndemnul Domnului a găsit o inimă ascultătoare, hrana anilor îmbelşugaţi a fost strânsă şi pusă la adăpost. Iar anii viitori au arătat cât de mare comoară este un om înţelept într-o ţară şi cât de mare lucru este ca sfaturile acelui om înzestrat de Dumnezeu să fie ascultate la timp.

Din experienţa prin care am trecut şi noi în anii vieţii noastre scurte şi frământate, vă îndemnăm pe cei ce mai puteţi asculta să strângeţi Cuvântul lui Dumnezeu în minţile şi în inimile voastre acum, până când memoria vă este trează şi inima vă este tânără, iar Cuvântul lui Hristos vă este la îndemână, atât scris, cât şi vorbit.
Umpleţi-vă capul şi sufletul cu tot Cuvântul Sfânt, dar nu numai cu litera lui, ci mai ales cu duhul lui!
Cugetaţi la el zi şi noapte şi deprindeţi-vă să-l adânciţi, potrivit dreptarului învăţăturii sănătoase, turnându-l fierbinte în tiparul acestor învăţături. După pilda şi îndrumarea înaintaşilor noştri sfinţi pe ale căror urme păşim.
Ţineţi-l întocmai cum ni l-au spus ei şi învăţaţi-vă urmaşii cu întocmai aceleaşi cuvinte cu care v-au învăţat pe voi părinţii.
Numai aşa învăţătura se va păstra bună şi Cuvântul curat.
Mulţumirea din inimă
Acest verset sfânt se încheie cu cuvintele: „…cu mulţumire în inima voastră“, pentru că tot ce nu se încheie cu mulţumire nu poate fi binecuvântat pe deplin.
Mulţumirea inimii este darul cel mai mare, avuţia cea mai mare şi comoara cea mai scumpă pe care o poate avea şi stăpâni un suflet pe lumea asta.
Într-adevăr, ce-i foloseşte unui om să aibă lumea întreagă cu toate bogăţiile ei, dacă în inima lui el nu are nici o mulţumire de nimic din ce vede, din ce aude, din ce gustă, din ce îmbracă?

Bine a întrebat înţeleptul şi bine a răspuns el când a zis:
– Cine este Viteazul?
– Cel ce se biruie pe sine însuşi!
– Cine este Bogatul?
– Cel mulţumit cu ceea ce are!
– Cine este Înţeleptul?
– Cel ce învaţă de la toţi!
– Cine este Fericitul?
– Cel ce se poate mulţumi cu mai puţin decât are!
– Cine este Mântuitul?
– Cel credincios până la moarte!
– Şi cine este cel mai mare?
– Cel ce poate spăla picioarele tuturor!

Mulţumirea inimii îţi dă şi îţi păstrează adevărata demnitate, fiindcă în felul acesta nu vei fi silit să te târăşti niciodată după gunoaiele lumii, pentru care se murdăresc atât de mulţi.
Cine are o inimă mulţumită, spune Sfânta Înţelepciune, acela are un ospăţ necurmat, fiindcă atunci când nu are bucuria mâncării, are bucuria postului.
Când nu are odihna somnului, are odihna rugăciunii.
Şi când nu are uşurarea cântării, o are pe aceea a lacrimilor.

Una din frumoasele însuşiri ale unei inimi mulţumite este mulţumirea către Dumnezeu pentru această divină stare pe care i-o dă şi i-o păstrează.
Cântarea de mulţumire însoţeşte totdeauna rugăciunea de mulţumire, şi, prin aceste două, inima aduce lui Dumnezeu cea mai plăcută şi cea mai dorită jertfă a dragostei şi a recunoştinţei ei, totdeauna însoţită de lacrimi. Căci adevărata mulţumire a rugăciunii şi a cântării nu se poate înălţa niciodată fără frumuseţea lacrimilor.

Din cele mai vechi timpuri, cântarea a însoţit totdeauna rugăciunea mulţumirii către Dumnezeu. Toate făpturile create de dragostea Domnului şi Dumnezeului nostru Îl preamăresc, mulţumindu-I neîncetat pentru frumuseţea şi fericirea pe care le-a dat-o.
Cerurile Îi cântă slavă pentru bunătatea Lui.
Stelele, Luna şi Soarele laudă neîncetat Numele Lui.
Munţii, apele, pădurile, câmpiile, toate-toate, Îi înalţă, fiecare în felul său, mulţumirile lor recunoscătoare.
În poporul lui Dumnezeu, cântarea a însoţit totdeauna jertfele de mulţumire aduse lui Dumnezeu, cu glasul sau cu ins-trumentele.
În Biblie, sunt amintite 19 feluri de instrumente muzicale cu care închinătorii Domnului îşi însoţeau mulţumirile lor înălţate spre Făcătorul şi Binefăcătorul nostru.
Să-I înălţăm şi noi mulţumirile noastre totdeauna însoţite de recunoştinţa, de lacrimile şi de cântările noastre, după cuvântul versetului acestuia sfânt. Fiindcă Dumnezeului nostru nu-I sunt alte jertfe mai plăcute decât cele înălţate de o inimă mulţumită şi mulţumitoare.

Slavă şi mulţumire veşnică Ţie, Marele nostru Părinte şi Binefăcător Ceresc, Care Te-ai îndurat de noi cu o atât de mare şi veşnică iubire, încât ne-ai chemat şi ne-ai ales pentru slava şi înfierea Ta veşnică prin Iisus Hristos, Domnul nostru.
Te rugăm, îmbracă-ne Tu prin Duhul Sfânt cu toată dragostea Ta din care dragostea noastră să se hrănească crescând şi rodind neîncetat tot mai frumos şi mai dulce roadele bineplăcute şi bineprimite înaintea Ta.
Fă, Doamne, ca pacea Ta care întrece orice pricepere să stăpânească inimile noastre, şi părtăşia la care am fost chemaţi să ne facă să alcătuim un singur trup sfânt şi sănătos, al cărui Cap fericit şi binecuvântat să fii Tu.
Cuvântul Tău să locuiască din belşug în noi toţi, nu numai vorbit şi cântat, ci mai ales împlinit cu fapta în orice voie a Ta, pentru ca Tu să fii mulţumit de noi, aşa cum noi suntem mulţumiţi şi mulţumitori de Tine.
Amin.