Demult, din frageda pruncie,
dureri adânci m-au încercat…
Prea multe-au fost numai urgie
şi prea puţine, bucurie,
prea rar de tot eu am cântat,
– din frageda copilărie,
prea multe lacrimi am vărsat!
Prea mult amar,
prea lacrimi grele
şi prea nemângâiat le-am plâns,
în adâncimea vieţii mele
o mare s-a-nchegat din ele
acolo toate când s-au strâns,
– şi-n marea lacrimilor mele,
atâtea bucurii s-au stâns.
Dar în adâncul lor odată,
când am privit, într-un apus,
– de străluciri înconjurată,
dumnezeiască,
neuitată,
cum sori de strălucire nu-s,
şi blândă,
şi iubire toată
– văzut-am faţa Ta, Iisus!
Ah, Darul vostru, Darul mare,
– Adânc-de-Lacrimi îndurat –
ce bucurie,
ce schimbare,
ce revărsări strălucitoare
pe veci, în viaţă mi-a lăsat!…
– Dar Scump al Lacrimii Amare,
Iisus, fii binecuvântat!
Traian Dorz, CÂNTĂRILE DINTÂI pg. 157