Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 septembrie:
„Pe atunci ei erau puţini la număr, foarte puţini la număr, şi străini în ţară;“ (Psalmi 105, 12).
Niciodată pe pământul acesta, în nici o vreme şi în nici un loc,
poporul lui Dumnezeu n-a fost o gloată foarte mare, ci, adesea, un număr foarte mic.
Mulţimea vine, uneori, numai să audă ceva mai deosebit, să vadă ceva mai neobişnuit
şi să se mire de ceva nemaivăzut.
Dar când este vorba de naşterea din nou, de luarea crucii şi de urmarea lui Hristos cu fapta, cu jertfa, cu răbdarea şi cu toată trăirea zilnică,
atunci, aceia care se aleg şi se hotărăsc să meargă după Hristos, rămân mereu foarte puţini…
Aceşti foarte puţini care se aleg să-L asculte şi să-L urmeze pe Domnul,
din clipa ruperii din mulţime,
devin celorlalţi nişte străini.
Pentru că, ceea ce fac ei, mulţimii i se pare prea de tot.
Pentru mulţime, Hristos nu este înţeles aşa.
Credinţa mulţimii este un fel de vis, care rămâne totdeauna în afara vieţii zilnice şi care n-are nimic a face cu ea.
Pentru mulţime, Dumnezeu este ceva închis cu totul într-o Casă şi într-o Carte.
Într-o Casă, în biserică, la care te duci din când în când, ca să mai auzi câte ceva sau să mai vezi câte ceva şi să mai faci câte ceva, căci aşa este obiceiul…
Şi, într-o Carte, în Sfânta Evanghelie, pe care însă nu trebuie s-o deschizi niciodată, pentru că „în ea nu-i voie să citească oricine“…
Iată credinţa sărmanei mulţimi
şi iată sărmana ei cunoaştere despre Dumnezeul Care o învăluie cu atâta bunătate
şi îi dăruieşte atâtea binefaceri,
şi Care doreşte să se apropie neîncetat de ea cu atâta dragoste şi milă, ca s-o mântuiască!
Totuşi, în această sărmană cunoaştere despre Dumnezeu, mulţimea are uneori izbucniri de râvnă şi momente de înflăcărare.
Atunci, deşi nu are despre Hristos o adevărată şi temeinică înţelegere, mulţimea aceasta înflăcărată de o neobişnuită şi întâmplătoare râvnă, este gata să înfrunte primejdii şi să meargă până la jertfe.
Fiindcă, deşi în trăirea lor oamenii nu-L urmează pe Dumnezeu, decât puţini, în conştiinţa lor totuşi nici unii nu renunţă la El.
Nici unii nu vor să rămână total fără Dumnezeu.
Când ideea oamenilor despre Dumnezeu este în primejdie, ei sunt gata să sară în apărarea ei cu uimitoare tărie şi grabă.
Din cauza acestei greşite păreri pe care şi-au format-o despre Dumnezeu şi despre credinţă…, părere care a devenit convingere nezdruncinată,
mulţimea îi prigoneşte pe adevăraţii credincioşi în Hristos şi îi urăşte pe cei ce-L slujesc cu fapta.
Văzând mereu „ceva nou“ în viaţa şi în purtarea credincioşilor râvnitori şi trăitori, mulţimii i se pare că „noutatea“ aceasta strică credinţa sau calcă legea şi schimbă învăţătura moştenită…
Şi, până să se încredinţeze câte unii că cei puţini au dreptate, de multe ori trece foarte mult – şi îi ucid pe foarte mulţi.
Mai ales când cei foarte puţini sunt şi foarte slabi.
Totuşi nădejdea dospirii marii frământături stă în puţinul aluat pus în ea (Mat. 13, 33; Luca 13, 20-21).
De râvna şi hărnicia, de curăţia şi de lupta fermenţilor din aluat, depinde dospirea grabnică şi sănătoasă a frământăturii în care au fost puşi aceşti fermenţi.
De felul cum aceşti foarte puţini fermenţi îşi împlinesc datoria, depinde dospirea şi coacerea frumoasă, gustul şi creşterea întregii pâini.
O, iată marele vostru rost, fraţi credincioşi!
Chiar dacă sunteţi foarte puţini şi străini în frământătura unde vă aflaţi,
marea voastră datorie este să fiţi foarte uniţi şi foarte harnici.
Oricât este de străin un aluat într-o frământătură, dacă fermenţii lui sunt foarte uniţi şi foarte harnici, ei izbutesc să schimbe în curând în jurul lor totul.
Prin astfel de luptători a biruit Hristos marea frământătură a lumii păgâne
şi tot prin ei va cuceri lumea pentru mântuirea Sa.
Binecuvântaţi să fie cei care Îl ajută, grăbind această zi! (2 Petru 3, 12).
Preaputernic Dumnezeu Atotbiruitor şi Slăvit,
fii binecuvântat pentru felul înţelept în care ai lucrat Tu în mijlocul omenirii Tale,
spre a Te face cunoscut şi spre a le duce Vestea cea Bună a mântuirii şi trăirii Tale!
Fii binecuvântat pentru aluatul celor foarte puţini pe care i-ai ales Tu, ca să-i faci lumină şi sare în mijlocul întunericului şi a stricăciunilor, şi prin care Ţi-ai păstrat mereu Prezenţa Ta slăvită în frământătura lumii acesteia!
Fii binecuvântat pentru râvna şi puterea cerească pe care o pui în puţinii şi străinii Tăi slujitori,
pentru că prin ei duci şi întreţii flacăra vestirii şi căldura trăirii cereşti pe pământul acesta.
Înmulţeşte, Doamne, râvna, unitatea şi puterea lor, pentru ca, grăbind lucrarea pe care le-ai încredinţat-o, să vedem mai curând, cu toţii, fericirea Ta.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Numai cel ce L-a aflat cu adevărat pe Domnul poate aduce şi pe alţii la mântuire! Aducerea sufletelor la mântuire pleacă de la cuvintele: «L-am aflat pe Domnul!». Toate predicile şi chemările care nu pleacă de la cuvintele: «L-am aflat pe Domnul!» – n-au nici o putere. Pot fi cât de învăţaţi cei care le spun, pot avea ranguri cât de mari, nu pot aduce la Domnul pe nimeni!“ (Preot Iosif Trifa).
*
Ceea ce încredinţează – nu e vorba ce se spune,
ci trăirea şi puterea celui cu cuvinte bune!