Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 septembrie:
„Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham“ (Psalmi 105, 12).
Când, după răstignirea Domnului Iisus Hristos şi răzvrătirea vrăjmaşilor Lui, ucenicii Săi rămăseseră foarte puţini şi străini, atunci, în mijlocul unei lumi vrăjmaşe şi aţâţate de ură împotriva Numelui Sfânt al lui Hristos, nici chiar ei înşişi nu mai trăgeau vreo nădejde (Luca 24, 21-25; Ioan 20, 19).
Când, după Înălţarea Domnului Iisus la Tatăl, în cer, ei rămăseseră şi mai puţini, şi mai străini, şi mai prigoniţi,
atunci cine s-ar mai fi putut gândi că sămânţa lor va deveni vreodată un copac mare, în umbra căruia se va adăposti atâta pământ?
Când, sute de ani la rând, Biserica Creştină a fost supusă atâtor crunte şi sângeroase prigoniri…,
când nenumărate mii din fiii ei cei mai buni au fost chinuiţi, munciţi şi ucişi în modul cel mai sălbatic şi mai fioros,
când orice mişcare era urmărită
şi orice sâmbure era nimicit fără cruţare,
atunci cine oare şi-ar mai fi putut închipui că din lupta şi din jertfa acestor foarte puţini,
a acestor foarte străini şi foarte prigoniţi oameni,
Dumnezeu va face să se reverse peste tot pământul cele mai înalte binecuvântări,
cele mai inspirate idei,
cele mai fericite lucrări
şi cele mai dumnezeieşti trăiri?
Căci prin puterea Lui şi numai prin puterea Lui ei au putut face toate acestea!
Numai prin puterea lui Hristos au supravieţuit şi au răbdat fraţii noştri din primele veacuri!
Au nădăjduit şi au luptat numai prin ajutorul Lui.
Au îndrăznit, au crezut şi au murit biruitori numai prin puterea minunată a lui Hristos.
Numai prin puterea lui Hristos au putut ei avea curajul de a se ridica hotărâţi în faţa oricărui potrivnic.
De a-şi reînnoi speranţa şi lupta după orice înfrângere.
De a lupta şi mai departe, după orice rană şi ciuntire, până la ultima răsuflare, cu aceeaşi inimă curajoasă, cu aceeaşi neclintită încredinţare şi cu aceeaşi înflăcărată iubire, dăruindu-şi viaţa numai gândind şi privind la Hristos!…
Având o singură armă: dragostea lui Hristos,
o singură Ţintă: mântuirea şi împărăţia Lui,
un singur steag: Crucea şi Jertfa Sa,
ei, cei foarte puţini şi străini,
călăuziţi de porunca lui Hristos,
au îndrăznit să meargă să cucerească lumea pentru Dumnezeu – şi au cucerit-o.
Desigur, au făcut foarte mult, dar încă n-au făcut totul.
În faţa Bisericii Creştine mai stă încă foarte mult de făcut.
Mai sunt încă multe oi care nu sunt aduse în staulul lui Hristos (Ioan 10, 16),
ci rătăcesc încă în pustiul păgânismului.
Mai sunt încă foarte multe boli ale păcatului care pustiesc staulul Bisericii Domnului.
Mai este nevoie de muncă, de luptă şi de jertfe, până când toate oile, oiţele şi mieluşeii lui Hristos (Ioan 21, 15-17)
să aibă o creştere şi o hrană îmbelşugată şi frumoasă, pentru totdeauna asigurată. Mai este încă până când tot pământul va cuprinde o singură turmă, supusă Singurului Păstor Adevărat şi Fericit: Hristos.
Dar puterea lui Dumnezeu Care i-a sprijinit neîncetat pe cei puţini care au luptat după Cuvântul Lui şi pentru Triumful Său, va sprijini şi mai departe această luptă a lor până la desăvârşita biruinţă.
Puterea lui Dumnezeu va ridica mărturisitori şi păstori adevăraţi în toate generaţiile.
Ea va însufleţi Cuvântul adevărat şi va răspândi până la marginile pământului lumina cunoştinţei celei adevărate.
Puterea lui Hristos va înfrânge pe toţi vrăjmaşii,
va nimici toate dezbinările,
va împrăştia tot întunericul
şi va supune toate conştiinţele oamenilor, înălţându-şi Numele Său mai presus de orice nume şi va face ca să se întindă peste tot pământul strălucirea împărăţiei Lui.
Atât de adevărat este acest Viitor pe cât de adevărat este acest Trecut.
Slavă veşnică Ţie, Hristoase, Dumnezeul, Mântuitorul şi Împăratul Cel Nemărginit şi Veşnic!
Plini de recunoştinţă pentru tot ce ai făcut pentru Biserica Ta şi prin ea în Trecut, ne închinăm Ţie şi Te preamărim pe Tine pentru toată măreaţa şi strălucita biruinţă pe care o vei desăvârşi prin ea în Viitor,
pentru a-Ţi supune ascultării Tale tot pământul şi toate sufletele.
Te rugăm, Doamne Iisuse, grăbeşte venirea vremii de har când, prin puterea Ta, vei trimite slujitorii Tăi peste toate depărtările
şi când, prin Duhul Tău, vei aduna la Cina Ta şi la Prânzul Tău veşnic, în staulul Tău, pe toţi cei care încă sunt depărtaţi şi străini astăzi.
Ce fericite şi strălucite vor fi veacurile veşnice lângă Tine, Doamne Iisuse,
şi lângă toţi cei care Te-au iubit şi slujit pe Tine, luptând pentru această fericire a Ta şi a noastră.
Slavă Ţie!
Amin.
Cântarea Psalmului 105
1. Slăviţi, slăviţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui,
vestiţi printre popoare lucrarea Domnului!
2. Cântaţi, cântaţi în cinstea puterilor Lui tari,
vorbiţi, vorbiţi de toate minunile Lui mari!
3. Făliţi-vă în lume cu Numele Lui Sfânt,
să cânte duhul celor ce-L caută pe pământ!
4. Să alergaţi la Domnul, la sprijinu-I bogat
şi Faţa Lui cea sfântă căutaţi-o necurmat!
5. Aduceţi-vă-aminte ce semne-a săvârşit,
minuni şi judecată ce gura-I a grăit,
6. A lui Avraam sămânţă şi Iacov cel plăcut,
aduceţi-vă-aminte ce Domnul a făcut!
7. Căci Domnul ne-a fost nouă Puternic Dumnezeu,
El judecată face pe tot pământul Său,
8. El pururi Şi-aminteşte de sfântu-I legământ
făcut cu mii de neamuri de oameni pe pământ,
9. De legământul care cu-Avraam l-a încheiat,
de jurământul care lui Isaac l-a dat.
10. El a făcut o lege lui Iacov, pe pământ,
lui Israel, un tare şi-un veşnic legământ,
11. Zicând: «Îţi voi da ţara Canaanului plăcut,
s-o moşteniţi, căci sorţul la dânsa v-a căzut».
12. Pe-atunci ei erau singuri şi ùmili, şi puţini,
13. mergeau din ţară-n ţară, la toţi fiind străini.
14. Dar nimeni să-i apese El n-a îngăduit,
pe mulţi regi, pentru dânşii, El, Domnu-a pedepsit,
15. El zise: «Nu-i atingeţi, căci unşii Mei sunt ei,
nu faceţi rău acelor ce sunt proorocii Mei!»
16. Spre ţara lor chemat-a El foamete şi vai,
tăiatu-le-a deodată mijloacele de trai,
17. Trimisu-le-a nainte pe Iosif, rob legat,
18. I-au strâns picioru-n lanţuri şi-n fiare l-au băgat,
19. Pân’ la-mplinirea vremii şi proorociei Lui
şi până să-l încerce Cuvântul Domnului.
20. Atuncea împăratul, din lanţ l-a desfăcut,
21. L-a pus domn peste casa şi-ntregul lui avut,
22. Pe cei mari, după voie, să poată a-i lega
şi pe bătrâni să-nveţe înţelepciunea sa.
23. Şi în Egipt atuncea Israel a venit
şi Iacov în ţinutul lui Ham a locuit.
24. Iar Domnul înmulţit-a poporul Lui, încât
a fost cu mult mai tare ca cei ce l-au urât,
25. Iar inimile-acestor’ atâta le-a schimbat
încât cu mişelie şi ură s-au purtat.
26. Atunci trimis-a Domnul pe Moise şi Aron,
27. Minuni nemaivăzute văzut-a Faraon.
28. Trimis-a întuneric şi neguri a adus,
să nu fie-ndărătnici Cuvântului de Sus.
29. Schimbat-a apa-n sânge, toţi peştii le-au pierit,
30. În ţară şi-n palate, de broaşte-a forfotit,
31. Cu muşte-otrăvitoare umplut-a orice loc,
32. În loc de ploi căzut-au mari grindine şi foc.
33. Bătut-a vii şi arbori, smochinii i-a zdrobit,
34. Lăcuste fără număr asupră-le-au venit,
35. Mâncat-au iarba toată şi rodul din câmpii,
36. Lovitu-le-a cu moarte pe-ntâi născuţii fii.
37. A scos pe-ai Săi cu aur şi-argintul jefuit,
nici unul dintre dânşii, din toţi, n-a şovăit.
38. S-a bucurat Egiptul atunci când au plecat,
că-i apucase groaza de tot ce s-a-ntâmplat.
39. Un nor le-ntinse ziua, iar noaptea foc le-a dat,
40. Cu carne şi cu pâine din cer i-a săturat,
41. Cu-a Lui putere stânca de piatră le-a deschis
şi,-n loc pustiu, El, râuri de apă le-a trimis.
42. Căci Şi-a adus aminte de-al Său Cuvânt rostit
şi de-Avraam, alesul şi robul Lui iubit.
43. El Şi-a scăpat poporul în cânt şi-n veselii
şi-aleşii Lui, în multe strigări de bucurii.
44. Le-a dat pământul altor popoare – şi, uşor,
ei pus-a stăpânire pe rodul muncii lor
45. Ca să-I păzească Legea de-a pururi Israel.
O, lăudaţi pe Domnul,
slăvit să fie El!
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Precum doctorii nu îndeamnă pe bolnavi să meargă la alţi doctori, ci merg ei înşişi şi îi vindecă, aşa fă şi tu cu toată puterea ta şi cu toată nevoinţa pentru sufletele fraţilor, când le vezi că sunt bolnave… Un suflet mântuit să fie mântuire altui suflet!“ (Sf. Ioan Gură de Aur).
*
„O plângere generală este că vremile sunt rele, că s-a stricat lumea şi s-au stricat oamenii. Ne plângem mereu că vremile nu sunt potrivite pentru vestirea Evangheliei. Eu cu-tez însă a zice: Nu-i adevărat! Răul trebuie căutat în altă parte. «Se stinge focul» – aici e izvorul răului! Niciodată n-au fost vremile atât de potrivite pentru vestirea Evanghe-liei ca azi – numai cât răul e că lipsesc vestitorii, lipsesc «aprinzătorii»; nu-i cine să aprindă focul…“ (Preot Iosif Trifa).