În lunga noapte-a aşteptării
ce-atât de tristă ne-a cuprins,
Iisuse, cântecele toate
şi bucuriile s-au stins.
Doar sus, pe culmile vegherii,
un singur cântec mai e viu,
un singur dor mai stă de strajă
prin al furtunilor târziu.
Pe cea mai naltă creangă cântă,
răzbătător şi neînvins,
mai sus ca urletul furtunii
şi mai spre larg hotar întins.
E cântecul credinţei noastre,
biruitor şi neschimbat,
acordurile lui curate
mereu mai nalt şi larg străbat.
Iisuse, umple-l de putere,
în lume iarăşi renăscând
nebiruită-ncredinţarea
că Tu vei reveni curând!
Să nu ne-nvingă întristarea
şi nici singurătatea grea,
nici teama nopţii-apăsătoare,
nici dor străin de voia Ta,
Ci, biruind cu uşurinţă
puterea orişicărui rău,
c-o mai puternică credinţă,
să cânte Viitorul Tău!
Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele