JERTFĂ ŞI ÎNĂLŢARE

Traian Dorz, din  LOCURILE NOASTRE SFINTE

Totul este profetic şi divin aici. Drumul Eroilor până la Scara Îngerilor are un urcuş continuu. Pe tot acest drum sunt presărate lupte, înfrângeri, ocolişuri, piedici, lacrimi, sudori şi sânge – dar fiecare dintre acestea au un rost, un scop, un rod nemuritor.
Pe acest drum de foc nu pot merge şi nu-l pot sfârşi decât eroii, profeţii şi martirii. Drumul însuşi le conferă acelora ce-l urcă până la sfârşit aceste nume şi aceste cununi nemuritoare.

Ce mult seamănă Coloana Infinitului de la Târgu-Jiu cu scara îngerilor de la Genesa 28, 12! De fapt, ea este aceeaşi, numai că primele cincisprezece trepte se văd şi jumătate din a şaisprezecea. Celelalte nu se mai văd de jos în sus, ci numai de Sus în jos. Dacă n-ar fi decât cele ce se văd de jos, ea ar fi o scară finită. Dar nu, ci ea continuă. Însă de la jumătatea aceasta în sus ea nu se mai vede decât cu ochii sufletului.
Eroii, profeţii şi martirii ce urcă pe ea sunt oameni până la această jumătate văzută. De acolo ei devin îngeri şi urcă în alt fel, precum este scris la Marcu 12, 25. De la acest tainic punct, oamenii devenind îngeri, trec hotarul nevăzut, intrând în Cer prin Arcul de Triumf al Eternităţii.
Cei ce se coboară din Cer, pentru a deveni aici pe pământ eroi, profeţi şi martiri, până acolo sunt îngeri, dar de acolo încoace ei devin oameni, pentru a-şi împlini aici timpul şi slujba omenească pentru care au fost trimişi. Apoi se întorc înapoi în cer tot aşa.
Ce schimb solemn şi frumos este acesta şi ce minunat este să ai ochii sufleteşti deschişi, cu care să-i poţi vedea! În vremile fericite ale Harului şi chinuite ale pământului, sunt mulţi şi cei ce urcă şi cei ce coboară. Dar în vremile chinuite ale Harului şi fericite ale pământului, sunt puţini şi cei ce coboară şi cei ce urcă.De ce pare acum atât de scurt drumul de la Masa Cinei şi până la Poarta Iertării – şi atât de lung de la Poartă şi până la Scară?
Pentru că drumul cel uşor şi scurt pentru noi a fost lung şi greu pentru Hristos, Care l-a făcut în locul nostru. Iar cel scurt pentru El este lung acum pentru noi.
Prima parte a făcut-o Dumnezeu, a doua trebuie s-o facem noi. În prima parte s-a cerut preţul Jertfei lui Hristos. În a doua parte se cere preţul jertfei noastre. În prima parte ne-a purtat Hristos pe noi, în a doua parte trebuie să-L purtăm noi pe El.

Şi de ce parcă sunt acum atât de mulţi cei ce merg de la Cină la Iertare şi totuşi sunt atât de puţini cei care ajung de la Iertare la Slavă?
Pentru că Dumnezeu îi poate purta pe toţi oamenii, dar oamenii nu toţi Îl pot purta pe Dumnezeu.

Sunt mulţi chemaţi, dar puţini sunt aleşi, pentru că chemarea este a lui Dumnezeu, dar alegerea este a Omului. În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să se intre prin multe necazuri (Fapte 14, 22) – iar oamenii care să poată primi acum aceste necazuri sunt foarte puţini. Cei mai mulţi se leapădă (Mc. 4, 17). De aceea sunt tot mai puţini care urcă acum Drumul Eroilor spre Scara Slavei.

Maestrul însă ne-a spus la Masa Cinei că după ce Se va înălţa de pe pământ va atrage la Sine pe toţi oamenii (In. 12, 32).

Ce gând fericit este acesta: că Iisus Hristos, Mântuitorul, înălţat în Slavă, ca un Magnet Uriaş Îşi va atrage la Sine pe toţi ai Săi. Că va veni o Clipă şi că va veni un Har când toate sufletele răscumpărate de El, transformându-se în acelaşi chip al Lui, se vor înălţa la El prin aceeaşi putere a Sa prin care S-a înălţat şi El Însuşi Acolo.
Împăratul Măririi, Hristos, Care a răscumpărat toate sufletele oamenilor, le va strânge pe toate aceste suflete cu o singură chemare a Lui, Acolo unde este El. Atunci toată Scara Slavei se va transforma într-un uriaş fluviu alb, curgând în Sus şi umplând Slava Cerurilor cu imnele biruitorilor şi ale biruinţei lui Iisus Biruitorul.

Ce măreaţă va fi Clipa şi priveliştea aceasta şi ce fericiţi vor fi aceia care – prin răbdare, sfinţenie şi jertfă – vor fi înveşniciţi să fie părtaşi minunii aceleia, urcând Scara Îngerilor spre Triumful Slavei!

Ce plin va fi atunci drumul eroilor de cei ce vor sui din toate părţile lumii, din toate neamurile, din toate vremile şi din toate stările, umplând Muntele acestei Sărbători! Atunci toată Scara Slavei va fi plină numai de îngeri care se vor sui, fiindcă nu va mai fi nevoie să mai coboare nimeni. Atunci tot lucrul pentru care îngerii coborau ca să se prefacă oameni se va fi încheiat. Oamenii înşişi vor fi devenit cu toţii îngeri, după Cuvântul care spune: „acei care vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai Învierii” (Lc. 20, 34-36; Mc. 12, 25; I In. 3, 2).

Iată ce adevăruri strălucite cuprinde pentru noi Coloana Infinitului şi realizarea profetică inspirată din această lucrare a lui Constantin Brâncuşi! Şi ce perspective veşnice ne deschide meditaţia lângă acest monument cu rezonanţă divină!

Şi iată de ce – de azi înainte, trecând pe acolo – va trebui să găsim o vreme ca să stăm singuri şi să îngenunchem privind înspre soare la Coloana Infinită, în sus, şi s-o vedem cum ne apare ea ca o scară cu treptele de aur, care nu se sfârşeşte la jumătatea celei de a şaisprezecea, ci continuă…
De acolo în Sus începe zona cea nevăzută a îngerilor, pe care mai pot sui doar cei ce – trecând pe la Masa Împărtăşirii, prin Poarta Naşterii din Nou şi străbătând apoi cu eroism, cu jertfă şi cu biruinţă drumul celor cincisprezece trepte văzute – vor trece frumos în celelalte…

Ce tainică asemănare este între aceste cincisprezece trepte ale Coloanei şi cele cincisprezece trepte ale Templului din Ierusalim, pe care suiau şi coborau minunaţii cântăreţi ai celor cincisprezece psalmi, la marile Sărbători ale poporului biblic… Şi ei, unii suiau o treaptă şi cântau un psalm, apoi alţii coborau o treaptă şi cântau şi ei un psalm. Până ce sfârşeau cei cincisprezece psalmi care se numeau Cântările Treptelor (Ps 120 până la 134).

Chiar şi această potrivire este o minune.
Dincolo de toate acestea nu ne mai este acum îngăduit nouă să privim decât prin credinţă şi din genunchi. Dar în curând vom putea.
Ferice de cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de ele!…
Veniţi să ne străduim să le ajungem şi noi!