Traian Dorz, din Hristos – Mântuitorul nostru
„Toma, zis Geamănul, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Iisus.” (Ioan 20, 24)
Biserica cea vie este Trupul Domnului Hristos şi fiecare suflet viu din ea este un mădular din acest Trup Sfânt.
Capul Trupului viu este Hristos (Efes. 5, 23; I Cor. 11, 3).
De aceea un trup sănătos este totdeauna acolo unde este capul său.
Şi un mădular sănătos este totdeauna acolo unde sunt toate celelalte mădulare ale trupului.
Când cineva se desparte de fraţi şi pleacă de unde este Iisus, el ajunge unde nu este El.
Ori de câte ori nu suntem cu fraţii, noi ne lipsim de Hristos, căci nici cu El nu suntem.
Ori de câte ori noi mergem în altă parte când fraţii noştri sunt adunaţi aci, noi ne lipsim de cea mai mare bucurie şi har. Ne lipsim de prezenţa binecuvântată a lui Iisus.
Domnul Iisus a spus: Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Mt. 18, 20).
Prezenţa Domnului dă totdeauna lumină şi bucurie, putere şi răsplătire tuturor celor ce sunt acolo unde El a spus că şi El este.
De aceea va fi o mare pierdere de fiecare dată pentru sufletul acela care nu este între fraţii săi la rugăciune, la ascultare, la osteneli, la jertfă, la suferinţă sau la jug, ori de câte ori Hristos îi strânge. Şi oricând El este în mijlocul lor.
De multe binecuvântări se lipseşte acela care lipseşte de la adunarea frăţească sau unitatea ei.
Multe adevăruri nu le află,
multe minuni nu le vede,
multe bucurii nu le cunoaşte… Şi în multe primejdii şi în mari rătăciri ajunge acela.
Nu ştim ce gânduri şi ce încredinţări mai însemnate decât ale fraţilor, pentru sfântul Toma, îl vor fi făcut să plece el dintre fraţii săi.
Dar felul în care a vorbit el despre Domnul după aceea era dovada tristă despre starea inimii lui, despre starea în care ajunsese el fără fraţii săi.
În loc să se bucure şi să se arate gata să creadă spusele fraţilor lui, Toma se arată acum necredincios faţă de Domnul şi neîncrezător faţă de fraţi. El nu mai vorbea acum ca ei.
Doar puţin lipsise dintre ei – şi ce mare deosebire este acum între Toma şi ceilalţi!
Doar puţin plecase la alţii – şi acum iată-l pe Toma cât de greu se mai poate înţelege cu fraţii săi,
cu adunarea sa,
cu felul credinţei pe care şi el o avusese înainte,
în care şi el umblase atâta vreme şi atât de strâns unit cu ceilalţi după Domnul.
Doar puţin umblase după alţii şi acum iată-l cu ce gânduri se întorcea el printre fraţi şi ce fel de vorbe spunea el despre Domnul, el, „unul din cei doisprezece”.
Sfântul Ioan vorbeşte aici despre fratele său Toma, amintind cu amărăciune acel amănunt sfâşietor de greu pe care îl amintise cândva numai despre acela dintre ei care le-a făcut cea mai mare durere şi ruşine. Despre acela care avea să-L vândă pe Domnul, despre Iuda, spunând tot aşa: „El, unul din cei doisprezece” (In. 6, 71).
Sfântul Ioan îşi va fi amintit cu durere că tot aşa începuse odată şi Iuda să lipsească dintre ei, până a ajuns unde a ajuns.
Acum îl vedea şi pe Toma lipsind şi se temea ca nu cumva lipsirea dintre fraţi să-l ducă la pierzare şi trădare şi pe el.
Ştia bine unde duce lipsa dintre fraţi şi pe unde poate să ajungă fratele plecat. Cu ce gânduri şi cu ce vorbe va veni el înapoi la ei, spre a-i tulbura şi a-i clătina din credinţa lor dintâi.
Ceilalţi fraţi petreceau împreună în rugăciune, în aşteptarea Domnului, în îmbărbătarea din Cuvântul Sfânt, mângâindu-se şi încurajându-se unii pe alţii în aceste momente grele când rămaseră atât de puţini şi de zdrobiţi. Iar Toma lipsea. Toma se dusese în altă parte şi la altceva.
Aveau şi ei familii, aveau şi ei interese şi griji; dar lor, mai presus de toate acestea, le era acum unitatea lor, ascultarea Cuvântului, Cauza lui Hristos.
Toma pare să fi ajuns acum într-o mare ispită. Dar, pentru că inima lui nu se rupsese cu totul de fraţi, Domnul a avut milă de el.
Şi l-a salvat în ultimul moment.
O, frate lucrător şi ucenic al Domnului Iisus! Fii şi tu cu foarte mare băgare de seamă şi nu te lăsa ispitit.
Nu te depărta şi nu lipsi niciodată dintre fraţi.
Nu te supăra pe nici unul din fraţii tăi şi nu merge nicăieri altundeva când trebuie să fii în mijlocul lor.
Nu părăsi adunarea ta cum au unii obicei, ca să nu ajungi lipsit de bucuria Domnului şi străin de fraţii tăi şi de credinţa ta de la început (Evrei 10, 25).
Nu te lăsa atras de alţii şi nu socoti nimic mai de preţ decât a fi împreună cu fraţii tăi când ei sunt adunaţi în aşteptarea Domnului, Care a promis că va veni în mijlocul lor (Mt. 18, 20).
Şi dacă umbli prin alte părţi, nu aduce între fraţii tăi gânduri străine de încredinţările lor, de învăţătura şi familia lor, şi nu te arăta cu încăpăţânare de altă părere decât a lor, cum fac mulţi care se rătăcesc spre dezbinare pe totdeauna şi care nu se mai întorc din rătăcirea lor niciodată. Sunt gata apoi de ceartă cu fraţii, dar nu mai sunt gata de înţelegere.
Sunt gata de luptă, dar nu mai sunt gata de pace. Sunt gata de rătăcire, dar nu mai sunt gata niciodată de întoarcere.
Încredinţările străine sunt gata să şi le apere cu orice preţ, dar pe cele ale fraţilor nu mai pot să le primească.
Ce blestemat duh face astfel de lucrare! Şi câtă pază şi grijă ne trebuie fiecăruia ca să nu cădem în stăpânirea lui, fiindcă, iată, cei care au căzut nu se mai pot salva niciodată.
Ci tu rămâi mereu între cei doisprezece ai tăi, ţinând la adunarea ta mai mult ca la orice, căci numai acolo este pentru tine Hristos. Şi numai acolo, mântuirea şi adevărul.
Slavă Învierii Tale, Iisuse Doamne, slavă Ţie!
Te rugăm, ai milă de toţi acei care fac parte din scumpa şi dulcea Ta frăţietate, dar nu rămân cu toată grija în duhul ei.
Nu-l lăsa pe nici unul care face parte din numărul celor aleşi să se mai abată dintre fraţii lui,
ca nu cumva să ajungă la încredinţări deosebite de ei, la ruperea de ei.
Întoarce-i pe toţi cei plecaţi.
Şi salvează-i pe cei ispitiţi până nu ajung acolo de unde nu vor mai putea nici întoarce, nici ieşi niciodată.
Amin.