[Respingători ai chemării lui Dumnezeu]

În Sfânta Evanghelie sunt multe locuri în care se vorbeşte despre nunţi. În Matei, capitolul 22, Mântuitorul spune pilda cu cei chemaţi la nuntă. Acolo, un tată vrednic a pregătit o nuntă mare fiului său. Şi a făcut un cort mare, mare şi i a chemat pe toţi cei care erau invitaţi, să vină la petrecerea aceasta. „Veniţi, a zis el; toate sunt gata!”
Şi a trimis pretutindeni chemători minunaţi, crainici, să-i cheme pe toţi, pe toţi. În primul rând, a trimis la cei mai apropiaţi. Dar au fost trei categorii de oameni care au refuzat chemarea la nuntă.
I – Unul a spus: „Mi-am cumpărat o pereche de boi şi trebuie să-i încerc. Iartă-mă, nu pot veni…”
II – Altul a spus: „Mi-am sădit o vie, iartă-mă, nu pot veni…”
III – Altul a spus: „Mi-am luat nevastă. Iartă-mă, te rog, nu pot să vin”.
Aceştia trei… aceste trei feluri de respingători ai chemării lui Dumnezeu erau trei categorii de oameni care, din trei motive, au refuzat să vină la nunta Mirelui Sfânt.
Era vorba despre unul care cumpăra…
Era vorba despre unul care îşi sădise o vie…
Era vorba despre altul, care se căsătorise…
Iată deci trei categorii de oameni şi trei motive: comerţul, producţia, distracţia.
Sau: boii, via, nevasta.
Aceste trei motive, aceste trei piedici l-au oprit pe om să asculte chemarea lui Dumnezeu.
O, cât de mulţi resping şi azi chemarea şi invitaţia la Nunta Cerească, la întoarcerea la Dumnezeu, pentru acestea!
Gândiţi-vă pe câţi îi opresc funcţiile…
Pe câţi îi opresc treburile…
Pe câţi îi opresc distracţiile.
Dacă aţi reuşit să învingeţi aceste trei piedici, nimic nu vă mai opreşte să veniţi la Dumnezeu.
Dar dacă vă mai reţine vreuna din ele, gândiţi-vă că, mai presus de toate, e valoarea sufletului. Oricare dintre aceste trei motive pot fi întemeiate, cum a spus cineva:
„Cartea este necesară,
pâinea este necesară,
dar Hristos este cel mai necesar!”
Treburile noastre sunt într-adevăr importante. Ocupaţiile noastre sunt interesante. Dar mai importantă decât orice este mântuirea sufletului nostru. Şi împotriva acestui lucru n-ar trebui să fie nici o piedică, pentru ca cu atât mai mult să ne putem împlini mai vrednici, în chip mai luminos şi obligaţiile noastre faţă de familie, şi faţă de serviciu, şi faţă de aproapele…
Când noi înşine am venit la Dumnezeu şi am ajuns învăţaţi de El, transformaţi de El, luminaţi de El, am devenit nişte oameni noi, care, acum cu o conştiinţă nouă, mai profundă, mai curată, mai înaltă, să ne putem face aceste datorii şi mult mai frumos. Pentru că omul credincios, dacă este cu adevărat credincios, îşi face datoria sa atât de fiu, cât şi de soţ şi de părinte… Sau şi de vecin, şi de frate, şi de om… Îşi face datoria sa în chip mai vrednic, că pe el nu-l controlează atât de mult legile din afară sau paza din afară, cât legile lui Dumnezeu din lăuntrul inimii şi prezenţa lui Dumnezeu, care îl însoţeşte în orice loc.
De aceea, un credincios trebuie să fie destoinic pentru orice lucrare bună şi trebuie să fie exemplu minunat în orice privinţă.
În pilda cu cei chemaţi la nuntă mai este încă ceva. După ce au refuzat cei care au fost chemaţi întâi, stăpânul a zis: „Duceţi-vă la marginile cetăţii, la şanţuri, la colţuri, pe unde veţi găsi săraci, orbi, neputincioşi, şchiopi… Adunaţi-i pe toţi; vreau să se umple casa mea”.
Ce dovadă a dragostei lui Dumnezeu faţă de cei care nici nu aşteaptă, nici nu se gândesc la aceasta! Dumnezeu însă Se gândeşte la toţi, pentru că El a spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său, Singurul Fiu, Şi L-a dat, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.
Dacă au fost unii care au refuzat chemarea, dacă sunt unii care au auzit de prima dată chemarea, care au făcut parte din familii de credincioşi, care au fost în slujba Bisericii, foarte apropiaţi de altarul Domnului, de Evanghelia Domnului, de tot ceea ce se face atât de cutremurător, dar tot nu au primit şi nu au venit, atunci Dumnezeu le trimite chemarea Sa, mântuirea Sa celor slabi, celor săraci, celor depărtaţi, tuturor, rugându-i să vină toţi.
Dacă cei care au fost aproape de Părintele Iosif, dacă cei care au fost acolo nu sunt ascultători şi dacă cei care au fost lângă el au ajuns să refuze chemarea Domnului, au ajuns să se depărteze de această casă scumpă şi au refuzat să rămână statornici în această Lucrare, iată că Dumnezeu cheamă în această Lucrare şi vin de la nord şi până la sud, vin de la Suceava până în Banat şi vin de la Galaţi şi până la Oradea. Din toate aceste părţi ale ţării acesteia vin să asculte Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu şi să-şi alipească inima de el.
Dacă dintre cei care au fost chemaţi primii, din primele ţări în care creştinismul a crescut puternic, unii au refuzat şi s-au alipit de păcate, de destrăbălări, de risipă şi de tot felul de idoli, Dumnezeu cheamă din nordul şi din sudul îndepărtat, din Asia, din Africa… cheamă din America de Sud… cheamă din Oceania, cheamă din toate părţile pe alţii.
Pentru că El Şi-a dat viaţa pentru ca tot pământul acesta să fie mântuit. Cei care au fost depărtaţi până astăzi, toţi cei care au fost numai colonii, numai robi, numai exploataţi, numai chinuiţi, numai slujitori ai altora, vin şi capătă independenţă. Vin şi află mântuirea Domnului.
Ei capătă lumina cărţii, capătă lumina Evangheliei şi se întorc la Dumnezeu, devenind din nişte robi nişte slobozi, nişte stăpâni, nişte oameni liberi… Nu numai în ceea ce priveşte starea trupească a poporului lor, ci şi în ceea ce priveşte starea sufletească; ajung la cunoştinţa cărţii, la lumina cunoaşterii, ajung la Evanghelie, ajung la Dumnezeu.
Şi iată, în felul acesta, cum se împlineşte de minunat dorinţa Stăpânului Care va face o Nuntă şi vrea ca nimeni să nu lipsească de la această Nuntă. O Nuntă mai mare ca cea din Cana. O Nuntă care va cuprinde suprafaţa întregului Glob. O Nuntă care va cuprinde odată nu numai Globul pământesc, ci tot Cosmosul, Universul, în care Dumnezeu are încă viaţă şi fiinţe şi cărora şi acolo, în felul lor, Dumnezeu le-a trimis solia mântuirii în Hristos.
Pentru că aşa spune Sfântul lui Cuvânt, că: toate cerurile şi toate puterile – şi cele de sus, şi cele de jos, şi cele de dedesubt, şi cei de stare inferioară, şi cei din stare medie, şi cei de stare subdezvoltată –, toţi vor ajunge la lumină, la libertate, la credinţă şi la cunoştinţa lui Dumnezeu, care este demnitate, adevăr, înţelepciune, frumuseţe şi binecuvântare pentru toţi oamenii de pe toate pământurile.
Pentru că toţi ne-am născut cu dreptul de oameni şi toţi suntem creaturi ale lui Dumnezeu, cu dreptul la toată fericirea, libertatea şi bucuria pe care Dumnezeu o dă acolo unde El este primit.
Aşa cum soarele răsare – la început, el nu apare dintr-o dată peste toate locurile, mai ales peste toate locurile de jos; apare întâi peste toate vârfurile munţilor ce se văd în lumină (şi se vede lumina lui), iar după aceea, încet, încet, soarele cuprinde tot – aşa va cuprinde şi Hristos odată toată lumea aceasta. Toate înălţimile pământului se vor pleca Lui, pentru că El este făcătorul şi binefăcătorul tuturor.
El poate aduce nu numai înţelepciunea, lumina şi libertatea, ci şi belşugul şi pacea desăvârşită peste toate întinderile care se apleacă şi se supun crezând în El şi primindu-L ca Împărat.

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976