Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 septembrie:
„Măcar că ei blestemă, Tu binecuvântă; măcar că se ridică ei împotriva mea, vor fi înfruntaţi, iar robul Tău se va bucura“ (Psalmi 109, 28).
Cât de minunate sunt aceste trei gânduri la care medităm, din cuprinsul acestui psalm!
Iată, acest psalm este considerat unul dintre puţinii psalmi ai blestemului.
Şi totuşi, dacă nu alegem blestemul, ci binecuvântarea, nu ura, ci dragostea, atunci gândurile şi învăţăturile sale sunt binecuvântate pentru noi.
Este un psalm al răzbunării şi osândei, dar, dacă noi suntem fiii rugăciunii şi ai iertării, el este pentru noi lumină şi bucurie.
Chiar dacă guri rele, înşelătoare şi mincinoase te latră, bârfindu-ţi toate faptele şi înveninându-ţi toate zilele,
dacă alergi la rugăciune şi, cu căldură iertătoare, poţi mijloci la Dumnezeu, ca să le dea vrăjmaşilor tăi vreme de pocăinţă, de iertare şi mântuire, atunci binecuvântările lui Dumnezeu nu vor întârzia să vină peste tine.
Şi peste tot ce este al tău.
De aceea, suflet scump, ascultă sfatul acesta pe care încă o dată ai prilejul să-l primeşti din Sfântul Cuvânt al lui Hristos:
umblă nevinovat!
Fereşte-te cu toată grija să nu fie în cugetul tău nici un vicleşug
şi în cuvintele tale nici o prefăcătorie,
şi în umbletele tale nici o desfrânare,
şi în părtăşia ta nici o abatere,
şi în credinţa ta nici o schimbare,
şi în învăţătura ta nici o rătăcire…
Ca să nu dai vreun prilej întemeiat de cuvânt osânditor împotriva ta.
Căci dacă vei fi vinovat de vreuna din aceste fapte, atunci meriţi din plin orice osândă.
Atunci nu-i nici o cinste să suferi, ci, mai degrabă, e o ruşine.
Atunci singura cinste este a-ţi recunoaşte răul tău şi a te îndrepta.
Dar dacă umbli în credincioşie faţă de Domnul şi în ascultare faţă de dreptarul învăţăturii dintâi…,
dacă lupţi cu statornicie în credinţa ta şi în frăţietatea de la început, cu un cuget cinstit şi o conştiinţă trează,
atunci nu te teme!
Pot să te blesteme oricât vor voi gurile rele, Dumnezeu te va binecuvânta.
Pot să te apese oricât vor voi mâinile asupritoare, Dumnezeu te va izbăvi.
Pot să te păgubească oricât vor voi cei nedrepţi, Dumnezeu te va despăgubi.
De aceea, măcar că ei te bârfesc, tu binecuvântează!
Măcar că ei caută răzbunări contra ta, tu iartă şi te roagă!
Măcar că ei umblă să-ţi facă cel mai mare rău, tu umblă să le faci cât poţi cel mai mare bine: iertarea şi mântuirea.
Ia pildă pe Domnul şi pe toţi cei ai Lui (Mat. 5, 44; Luca 23, 34; Fapte 7, 60)…,
ca să poţi ajunge lângă El şi lângă toţi cei ai Săi (Ioan 17, 24)…
Nu vreau să mă mai apăr, oricâte-nvinuiri
ar fi să-mi mai aduceţi, cât de nedrepte fie,
c-ar fi s-aduc atuncea cuiva-nvinovăţiri
– şi nu mai vreau aceasta de-aş mai trăi-o vecie!
De cine nu pot bine, rău nu mai vreau să spun,
ce nu port cu plăcere purta-voi cu răbdare,
spre palma prigonirii vreau faţa să-mi supun
şi nici să-l ţin în minte pe cel ce dă mai tare.
O Doamne, ai iertare spre toţi câţi m-au zdrobit
şi-i scapă de osânda cerută de Dreptate,
şi-ncredinţează-i, Doamne, pe toţi, că n-am minţit
când mi-au văzut nainte iertarea pentru toate!
Dumnezeul şi Învăţătorul nostru, Iisuse Doamne,
Tu, Binecuvântatul nostru Îndrumător,
fii în veci slăvit pentru minunile şi răsplătirile Tale!
Îţi mulţumim pentru că nu numai prin Cuvântul sfintelor Tale învăţături ne-ai arătat ce cale să urmăm spre a ajunge la cea mai fericită şi statornică bucurie,
ci mai ales prin pilda Ta ne-ai arătat ce mare este mulţumirea de a ierta şi de a ne ruga pentru cei care se poartă rău cu noi!
Fii binecuvântat pentru toată bucuria pe care am simţit-o ori de câte ori am făcut astfel
şi iartă-ne pentru răul pe care l-am mărit ori de câte ori n-am făcut!
Dăruieşte, Doamne Iisuse, Te rugăm, tuturor credincioşilor Tăi acest înalt fel de a gândi şi simţi,
pentru ca răul făcut de vrăjmaşul nostru să fie biruit prin bine,
iar prăpastia săpată între noi, prin ură, să fie acoperită de iubire.
Spre slava Ta şi spre ruşinea vrăjmaşului Tău.
Spre izbânda cauzei Tale şi spre nimicirea lucrării lui satana.
Te rugăm, Iisuse Doamne!
Amin.
Cântarea Psalmului 109
Un psalm al lui David.
1. Dumnezeul slavei mele, Doamne, Doamne, nu tăcea,
2. Căci vrăjmaşii vin spre mine şi deschid o gură rea
şi cu limbă mincinoasă iar sunt clevetit de ei,
3. Mă-nconjoară cu batjocuri, mă lovesc fără temei.
4. Pe când eu le-arăt iubire, ei îmi sunt mereu vrăjmaşi,
eu alerg la rugăciune, iar Tu, Doamne, nu mă laşi,
5. Ei mi-ntorc rău pentru bine, ură – pentru că-i iubesc…
6. Pe vrăjmaşul meu Tu pune-l rob la cei ce-l asupresc!…
fă să-i stea mereu de-a dreapta un pârâş ne-nduplecat,
7. Când va sta la judecată, el să fie vinovat,
rugăciunea lui urâtă fie-i ca păcatul rău,
8. Fie-i zilele puţine, să-i ia altul locul său,
9. Să-i rămână-orfani copiii, iar nevasta, fără soţ,
10. Fiii lui să pribegească cerşetori prin lume, toţi,
caute-şi pâinea lor departe, duşi din spartul lor cămin,
11. Stăpânească-l creditorii, jefuiască-l cel străin…
12. Nimenea să nu-l iubească, nu-i mai placă nimănui
şi-n veci nimenea să n-aibă milă de orfanii lui.
13. Toţi urmaşii lui să fie nimiciţi… şi-urmaşii lor,
numele să li se şteargă din tot neamul următor,
14. A părinţilor lui vină neiertată-n veci să stea
şi neşters să stea păcatul cel făcut de mama sa.
15. Domnu-n veac să-i aibă-n faţă, ca să-i nimicească-n veac
16. Pentru că-a uitat să aibă milă faţă de sărac,
pentru că-a gonit pe omul cel fără noroc, lipsit,
până-atâta să ucidă om cu sufletul zdrobit.
17. Îi plăcea numai blestemul – cadă-n capul lui mişel!
n-a vrut binecuvântarea – depărteze-se de el!
18. Să se-mbrace cu blestemul cum se-mbracă c-o manta,
el să-i umple ca o apă pe deplin fiinţa sa!
19. Să-l înfăşure blestemul cum ’l-înfăşură-un veşmânt,
ca un brâu încins pe dânsul fie-i pururi pe pământ!
20. Asta fie de la Domnul plata la vrăjmaşii mei
şi la câţi vorbesc cu ură despre mine printre ei!
21. Însă pentru mine, Doamne, Tu, cu milă, să lucrezi,
pentru Numele Tău mare să mă scapi, să mă veghezi.
Tu eşti plin de bunătate, izbăveşte-mă din greu.
22. Sunt nenorocit şi numai rană-i tot lăuntrul meu,
23. Pier ca umbra care trece, ca lăcusta-s izgonit,
24. Mi-au slăbit genunchii-n posturi, trupul meu e-ntreg sleit,
25. Am ajuns de-ocara celor care groapa mea o sap’,
chiar şi ei, privind la mine, clatină şi dau din cap!…
26. Doamne,-ajută-mă Tu, Doamne, scapă-mă, în mila Ta,
27. Fă-i să ştie c-a Ta mână, Doamne, Tu-ai lucrat aşa.
28. Şi, măcar că ei blestemă, Tu să binecuvântezi
şi-atunci, chiar când vin în contră-mi, vor cădea,
căci Tu veghezi.
29. Fă-mi vrăjmaşii să se-mbrace cu ocara ce mi-or vrea,
cu ruşinea să-i acoperi cum i-acoperi c-o manta.
30. Eu, cu gura mea, pe Domnul tot mai mult Îl voi slăvi
şi în mijlocul mulţimii pururea-L voi preamări,
31. Căci El totdeauna-n dreapta celui nevoiaş va sta
ca să-l scape de oricine l-ar lovi şi apăsa.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Dumnezeu nu împlineşte totdeauna şi numaidecât rugăciunea noastră… Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani lui Dumnezeu pentru întoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasă de multe ori rugat, pentru ca rugăciunea noastră să fie făcută cu tot dinadinsul, dându-ne prilej să cinstim după cuviinţă darurile primite… De voim cu adevărat să ni se împlinească rugăciunea, să ne rugăm cu atât mai mare stăruinţă şi căldură, cu cât Dumnezeu întârzie împlinirea cererii noastre!“ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă).
*
„Din faţa ispitelor, omul cel duhovnicesc se retrage mereu în rugăciune… Însuşi Mântuitorul a folosit neîncetat rugăciunea în contra ispitelor satanei şi ne-a lăsat-o şi nouă, ca să o folosim şi noi neîncetat. «Privegheaţi şi vă rugaţi, să nu cădeţi în ispită!»“ (Preot Iosif Trifa).