Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980
… Nunta aceasta, ca orice nuntă, este o sărbătoare, este un praznic minunat. Şi s-a spus şi se va spune mereu, făcându-se legătură între tot ceea ce se întâmplă acum şi tot ceea ce s-a întâmplat înainte, mai ales la prilejurile descrise în Sfânta Evanghelie – de care noi nu trebuie să fim străini niciodată, mai ales în împrejurări de acestea. Se aminteşte mereu despre nunta Fiului de Împărat de la Matei, capitolul 22, versetele 1 până la 15. Şi se spune acolo că la nunta aceasta a Împăratului au fost trimişi soli ce i-au chemat pe mulţi să vină. Întâi n-au fost chemaţi cei mici, ci cei din fruntea societăţii, cei mai apropiaţi ai Împăratului. Dar cei la care au fost trimişi solii să-i cheme au refuzat.
Unul a întrebat:
– Cum este Împăratul?
– Împăratul este milostiv, a răspuns solul.
– Atunci eu nu mă duc! a răspuns cel chemat. Cu cei miloşi şi cu cei care umblă mereu după milă nu mi-a plăcut să mă duc niciodată. Eu nu vreau o nuntă la care să fie invitaţi milogii, săracii, lipsiţi, cerşetorii. Eu vreau o nuntă la care să fie cei de seama mea. Şi i-a spus solului:
– Nu mă duc!
Un altul l-a întrebat pe sol:
– Cum e Împăratul?
– Împăratul este o inimă iubitoare! i s-a răspuns.
Atunci cel care ura, cel care era răzbunător, care era aspru a spus:
– Eu la o astfel de nuntă nu mă duc! Nu-mi place să se vorbească mereu despre iubire, mereu despre dragoste, despre lacrimi, despre înţelegere, despre unitate… Eu vreau dreptate! Eu vreau asprime! Nu mă duc!…
Şi nu s-a dus. Un altul a întrebat:
– Cum este Împăratul vostru?
– Împăratul nostru este darnic, spuse solul.
– Nu, răspunde cel chemat. Eu cu astfel de oameni nu vreau să petrec. Vreau ca fiecare să trăiască prin meritele sale, prin munca sa. Nu vreau leneşi.
Şi a refuzat şi el. Şi atunci Împăratul a trimis solii săi la alţii şi le-a zis:
– Duceţi-vă la colţurile, la şanţurile, la răspântiile drumurilor şi aduceţi pe cei care vor fi acolo.
Şi solii s-au dus şi au spus unor oameni:
– Veniţi, Împăratul vă cheamă la nuntă!
Ei însă, fiindcă erau lipsiţi şi săraci, au spus:
– Cum este Împăratul vostru? Primeşte el un om sărac şi lipsit?
Solul a spus:
– Da! Împăratul nostru astfel de suflete caută. El se simte bine întotdeauna lângă cei necăjiţi şi părăsiţi.
Un vameş a întrebat:
– Primeşte Împăratul vostru pe vameşi? Eu sunt vinovat. Eu sunt păcătos. Eu sunt pierdut…
Şi solul a spus:
– Da, Împăratul nostru îi caută chiar pe cei care sunt pierduţi. El îi pofteşte pe toţi cei care sunt de departe. El are milă de toţi cei care sunt necăjiţi şi nesocotiţi de alţii. Veniţi, că Împăratul nostru vă pofteşte la nunta Sa.
Un altul a întrebat:
– Dar Împăratul vostru primeşte acolo şi fără haină de nuntă?… Eu n-am haină de nuntă…
– Da. Împăratul nostru este bogat şi puternic. El îi îmbracă pe toţi cei care vin la El. Pe cei care vin pe uşa din faţă. Pe cei care ascultă chemarea şi vin cu credinţă. El îi îmbracă pe toţi la uşa de intrare. Celui care vine să intre, oricum [ar fi], El îi dă o haină. O haină frumoasă cu care poate să stea oricând înaintea Împăratului, la masa Lui…
Atunci s-au îngrămădit toţi cei care erau lipsiţi, toţi cei care au văzut că erau fără haină de nuntă. Şi s-au dus la uşa Împăratului. La poarta Împăratului erau solii Lui, care-i încredinţau pe fiecare dintre ei că Împăratul îi primeşte. Şi cei care credeau şi primeau invitaţia căpătau haina de nuntă şi se aşezau la masa Împăratului.
Se spune în versetul 11 că Împăratul a venit să-Şi vadă invitaţii şi a văzut acolo pe unul care nu avea haina de nuntă şi i-a zis:
– Prietene, dar cum ai intrat tu aici fără haină de nuntă?
„Omul acela a amuţit!” – aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu. „Omul acela a amuţit!”
Ce trist că omul acela a amuţit! A ajuns şi el o dată în faţa Împăratului şi a amuţit. A tăcut când împăratul l-a întrebat:
– Cum ai ajuns tu aici?
El putea să spună:
– Împărate, am auzit că toţi care vin aici sunt primiţi… Am auzit că Tu eşti darnic, că Tu eşti bun, că Tu eşti milostiv, că Tu eşti bogat. E-adevărat că am ajuns aici fără haină de nuntă, dar am venit încredinţat că Tu îmi poţi da şi mie acea haină de nuntă. Iată-mă venit cu nădejdea să fiu îmbrăcat şi eu. Cred că Tu eşti milostiv şi bun; dă-mi şi mie haina aceasta…
O, dacă ar fi zis el atunci aşa! Cum l-ar fi îmbrăcat de cu bucurie Împăratul şi cum i-ar fi spus şi lui: „Daţi-i şi lui o haină frumoasă!”. Dar el a tăcut, el a amuţit. Fiindcă venise poate cu un gând rău acolo. Pentru că numai cel care vine cu un gând rău în casa celui bun tace, se ascunde, amuţeşte.
La orice praznic, cum este şi praznicul acesta, Împăratul vine să-Şi vadă oaspeţii. Domnul a spus cu sfintele Lui buze: „Oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu acolo!”… Credem noi toţi lucru acesta? Credem cu adevărat lucru acesta?
Dacă suntem creştini şi dacă spunem că suntem credincioşi, atunci trebuie să credem şi acest lucru. Domnul Iisus, Împăratul nostru, este acum aici. De la început a fost chemat.
Nunta aceasta este o nuntă a Lui. Sărbătoarea aceasta este o sărbătoare, în primul rând, a Lui. Un copil iubit al Lui, un suflet care s-a pregătit pentru slujba lui Dumnezeu are această sărbătoare. La această sărbătoare, chiar Stăpânul său, chiar Tatăl său să nu fie? Ba da! Credeţi aceasta din toată inima! Domnul Iisus, Împăratul nostru, este aici.
Dacă închideţi un pic ochii cei trupeşti şi dacă deschideţi ochii cei sufleteşti, Îl veţi vedea aici!… El este cu adevărat aici. Sufletele care simt prin credinţă, potrivit mărimii credinţei pe care o au, Îl simt, Îl văd pe Hristos aici. Trăiesc în prezenţa Lui ca în faţa unei fiinţe fizice, fiindcă mai adevărat de cum este faptul că noi ne vedem aici faţă către faţă este faptul că Hristos este aici în mijlocul nostru.
Cuvintele noastre nu întotdeauna pot cuprinde tot adevărul, întreg adevărul. Noi nu întotdeauna putem fi credincioşi cuvintelor şi făgăduinţelor noastre, dar Dumnezeul nostru, Care El Însuşi este Adevărul, este întotdeauna credin¬cios făgăduinţelor Lui. Şi oriunde a spus El: „Eu sunt acolo!” – El şi este acolo.
Credeţi deci puternic că Împăratul a venit să-Şi vadă oaspeţii. Trece printre noi, se uită la fiecare dintre noi. Cercetează starea sufletească a fiecăruia dintre noi.
S-a spus aici aşa de frumos despre haina de nuntă. Se opreşte El în faţa fiecăruia dintre noi şi, dincolo de aparenţele noastre, de înfăţişarea noastră trupească şi de poziţia noastră socială, El se uită la starea noastră sufletească: avem noi oare sau nu avem haina de nuntă?
Am venit aici, stăm la praznicul Său. E un praznic sfânt. S-a rostit încă de la început Numele Sfânt al lui Dumnezeu şi, cu lacrimi, din adâncul inimii, s-a cerut prezenţa lui Dumnezeu, venirea Lui în mijlocul nostru. Ca nişte creştini care facem parte din această sfântă şi tainică Lucrarea a lui Dumnezeu, noi credem că El este aici. Noi trebuie să fim convinşi, deplin încredinţaţi de acest Adevăr.
Oriunde doi sau trei copii ai lui Dumnezeu trăiesc prin credinţă, umblă prin credinţă şi lucrează prin credinţă, ei au permanenta încredinţare şi convingere că Hristos este cu noi, în noi, lângă noi, printre noi. Oricine trăieşte acest adevăr ştie că în mijlocul nostru acum este Împăratul nostru Hristos, pentru că adevărate şi vrednice de crezut sunt cuvintele lui Dumnezeu, Care a spus aşa: „Oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, Eu sunt acolo!”.
Sunt acolo, să ascult rugăciunile lor…
Sunt acolo, ca să văd starea lor…
Sunt acolo, ca să cercetez inimile lor…
Sunt acolo, ca să văd cu ce gând şi scop a venit fiecare…
Sunt acolo, ca să văd starea sufletească a fiecăruia…
Nu numai când suntem aici… Nu numai când suntem la sfânta biserică, pentru ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci pretutindeni şi în orice loc noi suntem sub controlul luminii lui Dumnezeu, sub controlul voii lui Dumnezeu şi al cunoaşterii lui Dumnezeu.
Şi suntem, dacă ne deschidem inima totdeauna în faţa Lui şi nu ne ascundem niciodată cu nimic.
Dacă avem o stare slabă, spunem: „Da, Doamne, de-aia am venit, că suntem neputincioşi, suntem săraci, suntem slabi, suntem orbi şi suntem goi… Ştim că Tu eşti Dumnezeu… Ştim că Tu eşti Iubirea… Ştim că Tu eşti Bunătatea… Ştim că Tu eşti bogat în îndurare şi nesfârşit în milă… Eu am venit să-mi dai şi mie din Harul Tău. Am venit să mă vindeci, am venit să mă ierţi. Am venit să mă primeşti. Sunt un zdrenţăros, haina mea cea scumpă de la Botez am zdrenţuit-o şi am întinat-o… Am venit acum cu pocăinţă, să-mi dai haina naşterii din nou…”.
Între cele şapte Taine despre care se vorbeşte şi pe care noi le ştim, ale Bisericii noastre, este şi Taina Pocăinţei. Taina aceasta a Pocăinţei, ca şi celelalte Taine, a căpătat un prea şters înţeles şi un prea necunoscut înţeles în inima şi în viaţa multora dintre noi.
Taina Pocăinţei este Taina Naşterii din Nou, pe care a cerut-o Mântuitorul când a zis: „Dacă nu vă veţi naşte din nou, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Închipuiţi-vă că Hristos Se opreşte acum în faţa dumneavoastră şi vă întreabă: „Prietene, cum ai intrat tu aici? Ai tu haina de nuntă – naşterea din nou – sau nu o ai? Dacă nu o ai, Eu ţi-o pot da. Eu stau acum în faţa ta, ca să văd: doreşti sau nu doreşti această haină de nuntă? Dar te înştiinţez: fără haina de nuntă nu vei putea lua parte la ospăţul nunţii. Trec acum şi te întreb: ai tu sau nu ai această haină de nuntă? Dacă nu o ai, Eu sunt gata să ţi-o dau acuma, numai s-o doreşti tu…”.
Taina Pocăinţei este la îndemâna oricăruia dintre noi. Se cere însă ca noi să fim sinceri în faţa lui Dumnezeu, să recunoaştem că nu o avem, dacă nu o avem. Şi s-o cerem! Şi dacă ne-o îmbie Domnul, s-o şi primim, prin credinţă.
În Lucrarea lui Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu, nimic nu se poate afla fără credinţă. Credinţa este cel dintâi lucru care ni se cere fiecăruia, pentru că este scris: „Căci fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Pentru că cine se apropie de El trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.
Deci avem nevoie de credinţă, de cel dintâi pas în Biserica lui Dumnezeu, în Lucrarea lui Dumnezeu, în chemarea lui Dumnezeu. Credinţa este cea dintâi dintre condiţii. Fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dar credinţa noastră trebuie să fie o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, aşa cum este de asemenea scris: „O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite!”. Asta-i condiţia! Cu Dumnezeu avem de-a face, cu o Fiinţă pe care ochii noştri trupeşti nu o văd; dar tot El ne-a dat ochii aceia sufleteşti pe care, prin credinţă, ni-i deschide pentru ca să-L putem vedea.
Fără aceşti ochi sufleteşti, fără urechi sufleteşti, fără simţ sufletesc, fără încrederea aceasta care vine prin credinţă, noi nu vom putea fi niciodată plăcuţi lui Dumnezeu. Deci El stă în faţa noastră şi noi trebuie să credem.
Oprindu-se lângă fiecare, ne întreabă pe fiecare: „Ai tu sau nu ai haină de nuntă?”. Să nu amuţim în faţa Lui. Să nu respingem Cuvântul Lui. Să nu te temi. Să nu fim neînţelegători şi neascultători, pentru că altfel soarta noastră va fi ca a aceluia despre care ştim din Evanghelie că a fost găsit fără haină de nuntă şi care a amuţit. Stăpânul a spus robilor săi: „Puneţi mâna pe el şi aruncaţi-l afară!”. A fost tăiat în bucăţi şi aruncat afară, în întunericul unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor şi viermele care nu moare.
Domnul Dumnezeu să ne învrednicească pe toţi de acest viitor al nunţii fericite şi cereşti.
Şi astfel, dacă Dumnezeu ne-a chemat la sărbătoarea aceasta şi dacă El trece prin faţa noastră întrebându-ne: „Prietene, cum ai intrat aici? Ai tu sau nu ai haina de nuntă?” – dacă ai haina, ferice de tine! Fii binecuvântat, petrece bucuros la masa Împăratului. Eşti fericit fiindcă Dumnezeu te binecuvântează şi te face părtaş la toate promisiunile Lui şi la toate făgăduinţele Lui.
Dar dacă nu ai haină de nuntă, nu amuţi! Nu tăcea! Când te întreabă El, spune-I: „O, n-am!… Doamne Iisuse, n-am haina Ta de nuntă, dar ştiu că Tu mi-o poţi da. Dă-mi-o, Te rog, şi mie, ca să am şi eu drept la pomul vieţii şi să pot intra şi eu în Cetatea Ta”.
Spuneţi Domnului acest lucru fiecare şi atunci veţi fi fericiţi, pentru că El o dă cu bucurie tuturor celor care o cer.
În Cuvântul lui Dumnezeu sunt multe îndrumări şi multe îndemnuri pentru fiecare dintre noi. Dacă urechile noastre sunt atente, dacă atunci când este un prilej ca acesta noi lăsăm toate grijile lumeşti, noi ne lăsăm toate grijile şi ne adunăm toată inima şi toate gândurile în jurul Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu, şi ne străduim să desprindem un înţeles mântuitor din fiecare cuvânt care ni se spune de către Domnul şi de către ai Săi, noi avem parte de fiecare dată de un mare şi fericit câştig sufletesc. Şi aici s-au spus şi se vor mai spune multe adevăruri minunate.