1. Fiul meu, nu te încrede niciodată în omul care nu crede în Dumnezeu.
Căci, dacă el umblă să-L înşele pe Dumnezeu, Cel Care ştie ce este în inima sa,
cum să nu te înşele pe tine, care nu ştii?
Fiul meu, nu te încrede niciodată nici în omul care se grăbeşte să-ţi arate o credinţă linguşitoare;
de cele mai multe ori acesta umblă după un folos de la tine
şi, îndată ce va avea folosul căutat
sau va vedea că nu-l poate avea,
se va grăbi tot aşa de repede să te părăsească
sau să te vorbească de rău.
2. Fiul meu, nu-l crede cu grabă pe un necunoscut,
căci cine se încrede cu grabă într-un necunoscut este un om uşuratic
şi va fi toată viaţa lui furat şi păcălit de toţi.
3. Fiul meu, cu toate ale tale să mergi cât de repede poţi…
şi cu picioarele tale,
şi cu ochii tăi,
şi cu mâinile tale,
şi cu mintea ta.
Numai cu gura ta să mergi încet.
Poţi să te grăbeşti cu toate ale tale, dar cu vorba ta să nu te grăbeşti niciodată.
4. Şi între farisei era un om: Nicodim.
Între aceşti oameni care erau feţe de lei, de vulpi, de catâri, de câini,
mai era totuşi unul care avea faţă de om,
inimă de om,
suflet şi judecată de om.
Vulpile se gândesc numai la vicleşug şi înşelăciune,
leii numai la cruzime şi răzbunări,
câinii numai la încolţit şi la lătrat,
dar cei care sunt oameni se gândesc şi la suflet, la mântuirea lor, la Dumnezeu…
Fii totdeauna om!
5. Căci chiar şi acolo unde ţi se pare că nu se mai găseşte nici un om al lui Dumnezeu, adesea afli comori de frumuseţe duhovnicească.
Chiar şi în Sodoma se găsea un Lot.
Chiar şi acolo unde un profet ca Ilie credea că nu mai există nici un credincios, Dumnezeu mai avea şapte mii (Rom. 11, 3-5).
Învaţă deci, fiul meu, să nu dispreţuieşti pe nimeni.
Nici chiar pe cei care par cei mai răi oameni.
Căci, necunoscându-i, nu ştii care dintre ei va veni la Iisus.
Ci tu cheamă-i pe toţi şi nădăjduieşte pentru fiecare.
6. Dacă eşti om, chiar dacă eşti dintre „farisei“
şi chiar dacă mai trebuie să trăieşti în mijlocul lor,
duhul şi mentalitatea lor decăzută nu te vor împiedica să vii la Iisus.
Ci Îl vei căuta pe Hristos cu un cuget însetat după lumină şi după adevăr.
Iisus Hristos te va lumina atunci.
Şi te va verifica prin naşterea din nou la nivelul cel mai înalt al înţelegerii şi trăirii Adevărului Său,
adică la realizarea chemării tale de om.
7. Nicodim a venit la Iisus noaptea…
Mulţi au venit la Domnul în noaptea necazurilor, spitalelor, închisorilor şi încercării…
Mulţi nu vin ziua, nu vin când sunt tineri şi sănătoşi
sau bogaţi, sau liberi,
nu vin când sunt în locuri de cinste,
nu vin când ar putea face ceva pentru Domnul, adică pentru mulţumirea şi mântuirea sufletului lor.
Atunci le este ruşine sau silă. Sau le este indiferent atunci…
Ci vin abia în anii bătrâneţii, ai bolii sau ai neputinţei,
când nu mai sunt buni de nimic,
când lumea şi diavolul au luat tot ce era bun în ei,
tot ce se putea folosi din fiinţa şi din timpul lor (Ecles. 12, 1-7).
Ce jalnic faliment!…
8. Nicodim a venit la Iisus noaptea…
dar tu, fiul meu, unde mergi tu noaptea?
Ce faci tu noaptea?
Dacă te afli în noaptea ispitelor şi a păcatului,
sau în noaptea bolii şi a neştiinţei,
sau în noaptea bătrâneţii şi a singurătăţii, a lipsurilor sau a dezbinării,
o, nu te duce nicăieri altundeva
şi nu cere sfat nimănui altcuiva,
ci vino numai la Iisus.
El te va lumina şi te va ajuta să ieşi cu bine din toate.
9. Dacă tu ai fost ziua cu Dumnezeu,
dacă atâta vreme până acum ai fost cinstit şi credincios,
dacă ani de zile ţi-ai îngrijit familia ta, soţul, copiii şi părinţii tăi,
dacă ai fost ziua la biserică şi la adunare,
unde ai spus sau ai ascultat predici,
ai cântat şi te-ai rugat cu ceilalţi,
atunci fereşte-te şi nu te mai duce noaptea la păcat.
Nu face în ascuns nelegiuiri,
nu-ţi pierde cinstea ta acum,
nici nu te lepăda de credinţa dintâi (I Tim. 5, 12),
nu-ţi părăsi fraţii, adunarea şi Biserica la bătrâneţe sau la lipsă, sau la primejdie.
Fii şi noaptea cu Iisus, dacă ziua ai fost cu El.
10. Dacă îi vei considera pe oameni că ştiu, îi vei judeca totdeauna aspru,
căci cunoaşterea obligă.
Cu cât ştie cineva mai mult, cu atât are mai mult datoria să se poarte potrivit cunoaşterii pe care pretinde că o are.
Cu cât vezi că cineva are mai puţină cunoştinţă, aştepţi mai puţin de la el.
Şi îl judeci mai blând.
Spune totdeauna că cei ce fac răul nu ştiu ce fac,
ca să-i poţi ierta, cum a făcut Mântuitorul.
11. Ca să-i poţi ierta pe toţi oamenii, trebuie să-i consideri pe toţi că nu ştiu ce fac când fac răul.
Dacă îi crezi conştienţi, nu-i mai poţi nici ierta, nici înţelege, nici scuza, nici iubi, niciodată.
Nici n-ai voie să faci aceasta!
Domnul Iisus S-a rugat: Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac!
Altfel nu s-ar fi putut ruga pentru ei (I Ioan 5, 16).
Să facem şi noi la fel.
12. Cuvântul Sfânt ne-a învăţat că dragostea acoperă o sumedenie de păcate (I Petru 4, 8).
Cum face dragostea acest lucru?
Nu ştim!
Ea găseşte calea totdeauna.
Noi înşine avem nevoie fiecare să ni se acopere mereu atât de mult (I Ioan 1, 8-9)!
Toţi ştim aşa de puţin (I Cor. 8, 2; Gal. 6, 3).
De aceea fiecare dintre noi ne putem înşela oricând în judecată.
Numai singur Dumnezeu cunoaşte tot Adevărul.
13. Vino neapărat la Iisus cu toate întrebările tale.
Vino cu grabă, dar nu pleca cu grabă.
Stai liniştit şi meditează asupra Cuvântului Său; meditează cu rugăciune până ce îl vei înţelege.
Stai îndelung, chiar dacă nu poţi sta liniştit.
Răspunsul, oricât ţi se va părea de târziu, va sosi totuşi la timp,
iar liniştea sufletească o vei afla deplin numai îm¬plinindu-l.
14. Nu te supăra pe bieţii oameni care nu văd şi nu înţeleg lucrurile mântuirii
şi nu-i judeca pentru aceasta.
Toată nenorocirea acestor oameni este că ei nu s-au născut din nou.
De aceea ei nu văd,
nu aud şi nu simt lucrurile mântuirii
şi nici harul lui Dumnezeu.
Nu te mira de cineva că nu vorbeşte cu foc despre Hristos, că nu mărturiseşte cu putere Evanghelia,
că pierde vremea şi chinuieşte sufletele predicân¬du-le nişte lucruri slabe.
Toată nenorocirea acestui om este că el nu este născut din nou.
Şi, dacă cineva nu este născut din nou – nu te mira – nu poate!
15. Desigur, este o mare nenorocire că oamenii se îmbată, mint, fură, ucid şi fac fel de fel de păcate.
Dar nenorocirea cea mai mare este că ei nu sunt născuţi din nou.
Că, dacă ar fi născuţi din nou, ei n-ar face aşa ceva.
16. Unde nu este naştere din nou, nu poate fi nici ruşine de păcat,
nici cutremur faţă de Dumnezeu.
Unde nu este naşterea din nou, nu există nici silinţa după o viaţă sfântă, ascultătoare şi curată
şi nici puterea iubirii binelui.
Acolo nu există nici har şi nici roadă duhovnicească.
Acolo este totul sec, uscat, gol, chinuitor, viclean şi respingător.
Acolo stăpâneşte numai duhul rău…
Numai de la naşterea din nou începe drumul mântuirii.
Eşti tu născut din nou sau nu?
Dacă nu te vei naşte din nou, cu nici un chip nu vei vedea împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).
Domnul să-ţi ajute să o vezi!
Amin.
Traian Dorz, Calea bnului urmaş