Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 11 august:
„Adu-ţi aminte ce scurtă este viaţa mea şi pentru ce nimic ai făcut pe toţi fiii omului!“ (Psalmi 89, 47).
Un împărat al Macedoniei, care a trăit cu mult înainte de Hristos, se spune că îşi tocmise un servitor care n-avea altă slujbă decât, în fiecare dimineaţă, să intre la stăpânul său şi să-i spună: „Adu-ţi aminte că vei muri!“.
Şi, în fiecare seară, înainte de culcare, să-i spună la fel: „Ţi-ai adus aminte că vei muri?“.
Desigur că un om care în fiecare dimineaţă se scoală şi îşi începe munca zilei sale cu gândul cel serios al morţii apropiate
şi cu simţământul puternic al răspunderii pentru trăirea fiecărei clipe din ziua sa şi din timpul scurt al vieţii sale,
acel om va avea grijă neîncetat spre a nu pierde nimic din viaţă, fără vreun folos.
Cine îşi aduce neîncetat aminte cât de scurtă este viaţa pe pământ,
cine învaţă să-şi numere bine nu numai anii, ci şi zilele,
acela va căpăta o inimă înţeleaptă (Ps. 90, 12).
Moartea este totdeauna cel mai serios lucru.
Nimeni nu râde în faţa morţii
sau în preajma ei!
Nimeni nu priveşte la moarte cu neseriozitate decât cei nebuni…
Viaţa însă este un lucru şi mai serios decât moartea!…
Iar dacă este aşa, cât de nebuni trebuie să fie acei oameni care îşi bat joc de viaţa lor, purtându-se în chip neserios faţă de propria lor viaţă,
când fiecare clipă are un atât de mare preţ pentru fiecare!
Căci fiecare clipă trecută cu „tic-tacul“ ceasului este o bucăţică tăiată din viaţa cea scurtă pe care o avem numai o dată aici!
Atunci cum s-o putem privi nepăsător?
Şi cum s-o pierdem în chip uşuratic?
Şi cum să n-o folosim cu grijă?
„Răscumpăraţi Timpul!“ – spune înţelepciunea Domnului (Efes. 5, 16).
Şi dacă unitatea de măsură pentru Timp este Secunda, atunci fiecare secundă trebuie s-o răscumpărăm folositor, căci Timpul e Secunda.
O, dacă eşti înţelept, răscumpără Secunda ta!
Fiecare secundă din viaţa ta răscumpăr-o cu grijă, căci toată viaţa devine doar cât o singură secundă, în clipa sfârşitului ei.
E doar ca un sunet scurt (Ps. 90, 9).
Ca un abur care se arată puţintel, şi apoi trece (Iac. 4, 14).
Ca o nimica… (Ps. 62, 9).
Ca o secundă scurtă…
Dar de Secunda aceasta,
de această nimică,
depinde toată nesfârşita ta veşnicie… Toată!
Dragul meu, oare tu stai în tăcere şi cugeţi vreodată adânc şi serios la scurtimea vieţii tale – sau nu?
O, dragul meu, aceasta este VIAŢA TA!
Una singură şi pe totdeauna.
Singura comoară care este A TA, căci toate celelalte, toate, nu sunt ale tale.
Când ai venit în lume n-ai adus cu tine decât acest singur bun.
Şi când vei merge din lume, la fel, nu-l vei duce decât pe acesta.
Numai existenţa ta este a ta în tot ceea ce te înconjoară!
Cu ce umpli tu acest vas scump şi unic acum, în Secunda când poţi alege pentru vecii vecilor viitorul?
Ce-ţi aduni tu în scurta ta secundă a trecerii tale pe lângă aceste două izvoare, al Vieţii şi al Morţii?
Din aceste două grămezi: de aur, a Sfinţeniei, şi de noroi, a Stricăciunii, ce-ţi alegi?
O, nu te amăgi, dacă eşti tânăr, că mai ai timp!…
Tinereţea şi sănătatea, ca avuţia şi frumuseţea,
nu pot fi un zid pe care îngerul năpraznic al morţii să nu-l dărâme.
Ia seama la acest avertisment serios: viaţa ta este doar o secundă!
Ia-o în serios!
Răscumpăr-o înţelept.
Învaţă şi munceşte în ea,
luptă şi crede folositor,
lucrează şi poartă-te în chip vrednic,
vorbeşte şi roagă-te frumos,
meditează şi ascultă cu înţelepciune
şi răspunde, şi trăieşte întreg în toate-toate, foarte serios.
Ca să-ţi poţi şi sfârşi viaţa în chip vrednic şi serios în secunda atât de apropiată a morţii tale.
Atunci, lumina vieţii tale va merge mereu crescând în strălucire, trecând în veşnicie spre o nesfârşită creştere în Dumnezeu (Mat. 13, 43).
Cântarea Psalmului 89
O cântare a lui Etan Ezrahitul.
Partea I
1. Voi cânta întotdeauna îndurarea Domnului
şi din neam în neam voi spune eu credincioşia Lui,
2. Căci zic: îndurarea are temelii ce-n veci vor sta,
tare, Doamne, ca şi cerul e credincioşia Ta!
3. „Am făcut cu-al Meu rob David legământ neclătinat –
zice Domnul – şi-acum iată ce lui David i-am jurat:
4. Îţi voi întări sămânţa pe vecie-n faţa Mea
şi-al tău tron pe veşnicie îl voi face ca să stea.“
Oprire
Partea a II-a
5. Cerul laudă-ale Tale mari minuni, cu slavă mare,
şi a Ta credincioşie sfinţii-o spun în adunare!
6. Căci în ceruri cine poate să-Ţi mai fie-asemeni, cine?
dintre-ai Domnului fii care poate a mai fi ca Tine?
7. Dumnezeu înfricoşat e în al sfinţilor sfat mare,
de temut la toţi aceia ce-mprejurul Lui au stare.
8. Doamne al Puterii, cine este-aşa puternic, cine?
Marea Ta credincioşie Te înconjură pe Tine.
9. Tu-mblânzeşti mânia mării cu puteri nemăsurate,
când se nalţă-ale ei valuri, Tu le potoleşti pe toate.
10. Tu ai nimicit Egiptul, ca pe-un hoit într-o câmpie,
risipindu-Ţi toţi vrăjmaşii cu a braţului tărie.
11. Cerurile-s ale Tale… şi pământul, cât se-ntinde,
Tu întemeiat-ai lumea şi cu tot ce-n ea cuprinde,
12. Tu făcut-ai Miazănoaptea şi-ai dat Miazăziua-n lume,
Tu, Taborul şi Hermonul, faci să cânte de-al Tău Nume.
13. Braţul Tău e-n veci puternic peste-a Ta lucrare toată,
a Ta Mână este tare, dreapta Ta-i în veci nălţată.
14. Judecata şi Dreptatea sunt la Tronu-Ţi temelie,
Bunătatea şi-Adevărul sunt naintea Ta-n vecie.
15. Fericit poporul care glasul trâmbiţei ascultă
şi-n lumina Feţei Tale umblă cu credinţă multă!
16. El se bucură, o Doamne, de-al Tău Nume Sfânt, întruna,
şi cu marea Ta dreptate se făleşte-ntotdeauna.
17. Căci doar Tu eşti a lui fală şi-a puterii lui credinţă,
Tu ridici puterea noastră în a Ta bunăvoinţă.
18. Domnul este Scutul nostru, Dumnezeul nostru Tare,
Sfântul lui Israel este Împăratul nostru mare.
19. La al Său ales vorbit-a în vedenie târzie,
dat-a ajutorul unui tânăr plin de vitejie.
20. „Am găsit pe-al Meu rob David şi l-am uns spre stăpânire,
21. Mâna Mea-i va fi de sprijin, braţul Meu i-o fi-ntărire,
22. Cel rău n-o să-l mai apese, cel vrăjmaş nu-l va mai prinde.
23. Voi lovi pe-ai lui potrivnici, voi zdrobi pe cel ce-l vinde.
24. Îi voi da şi bunătatea-Mi şi a Mea credincioşie,
şi prin Numele Meu mare voi nălţa a lui tărie.
25. Voi da-n mâinile lui marea, râurile, cu iubire,
26. El va zice: «Tu-mi eşti Tatăl, Dumnezeu şi Mântuire!»
27. Iar Eu îl voi face-ntâiul împărat pe lumea toată
28. Şi păstra-i-voi legământul şi iubirea neschimbată.
29. Veşnică-i va fi sămânţa… şi-o voi face Eu să-i fie,
cât a cerurilor zile trainic scaunul de domnie.
30. Dacă fiii lui lăsa-vor calea Mea şi n-o vor ţine,
31. Dacă-Mi vor călca Cuvântul, nemaiascultând de Mine,
32. Atunci le voi da pedeapsă pentru vina lor nuiele,
lovituri au să primească pentru-a lor păcate grele,
33. Însă nu le voi retrage bunătatea Mea cea bună,
căci a Mea credincioşie n-o voi face de minciună.
34. Şi nu-Mi voi călca vreodată ale Mele legăminte,
neschimbat pe veci rămâne ce-am grăit mai înainte.
35. Am jurat atunci odată pe Sfinţenia Mea mare,
să mint oare Eu lui David? – Să-l înşele Domnul, oare?
36. Dărui-i-va-n veci sămânţă… Şi-al lui scaun de domnie
înaintea Mea de-a pururi cum e soarele-o să fie.
37. Şi va dăinui-n vecie, precum dăinuieşte luna
şi ca martorul din ceruri, credincios întotdeauna…“
Oprire
Partea a III-a
38. Şi totuşi Tu l-ai lepădat
pe-al Tău uns, cu mânie,
39. Călcat-ai legământ făcut
cu-al Tău rob pe vecie,
I-ai doborât şi pângărit
cununa lui curată,
40. Sfărmat-ai zidurile lui,
ruină-i ţara toată…
41. Toţi trecătorii-l jefuiesc
şi-l calcă în picioare,
ajuns-a la ai săi vecini
batjocuri şi ocare.
42. Ai înălţat pe-ai săi duşmani,
i-ai veselit vrăjmaşii,
43. Tocit-ai săbiile lui,
şi-n lupte nu-i ţin paşii…
44. Sfârşit-ai strălucirea sa
şi tronu-i stă-n ruine,
45. Scurtat-ai tinereţea lui
şi-l ’coperi de ruşine…
Oprire
Partea a IV-a
46. Până când Te vei ascunde, Doamne, fără de-ncetare,
până când va arde, Doamne, ca un foc, mânia-Ţi oare?
47. Aminteşte-Ţi cât de scurtă mi-e viaţa şi-al meu nume
şi la ce nimic făcut-ai pe toţi oamenii din lume!
48. Poate fi vreun om pe lume să nu vadă moartea-n faţă
şi-ar putea din morţi vreunul sufletul scăpa cu viaţă?
Oprire
Partea a V-a
49. Unde-i, Doamne, îndurarea care-ntâi ne-ai arătat,
ce,-n iubirea Ta, lui David, Doamne, cândva, ai jurat?
50. Aminteşte-Ţi, Doamne,-ocara care-o-ndură robii Tăi,
că purtăm în sân ruşinea multor neamuri de-oameni răi…
51. Şi-aminteşte-Ţi câte hule, Doamne,-ai Tăi vrăjmaşi au spus
contra unsului Tău David…, ce ocară i-au adus…
Contra paşilor lui, Doamne, cum au ocărât din plin.
52. Binecuvântat să fie Domnu-n veci! Amin. Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Cimitirul de lângă biserică este un ogor. Este un ogor duhovnicesc în care fiecare ne semănăm sămânţa învierii. Unii seamănă grâu, alţii – neghină. Şi fiecare va secera ce a semănat… Cum stai tu cu ogorul tău din cimitir? Ce ai semă-nat până acum în el? Fă-ţi tu singur socoata!“ (Preot Iosif Trifa).
*
Moartea este o odihnă veşnică pentru cei buni
sau, chin veşnic
pentru cei ce au dus viaţă de nebuni!