Traian Dorz, din Semănaţi Cuvântul Sfânt
…Chiar şi patria noastră şi istoria poporului nostru are atât de multe opere nemuritoare, care sunt ca nişte poezii şi cântări divine pentru slava lui Dumnezeu, create de recunoştinţa şi experienţa înaintaşilor noştri mari.
Ce opere nemuritoare au creat Mircea şi Neagoe sau Ştefan şi Brâncoveanu spre slava lui Dumnezeu, cu Care ei au avut, tot aşa, experienţe frumoase ca şi Moise ori David, ori Daniel… la vremea lor!
Toate acestea sunt o dovadă eternă că astfel de opere nu pot fi create decât de o experienţă strălucită şi deosebită cu Dumnezeu.
Mânăstirile lui Neagoe de la Argeş ori a lui Mircea de la Cozia, ori ale lui Ştefan din Bucovina, ori bisericuţele din Transilvania şi troiţele din Maramureş nu sunt ele oare tot atâtea minunate şi nemuritoare cântări de laudă şi recunoştinţă ridicate de aceşti mari şi sfinţi creatori – cunoscuţi ori necunoscuţi – care au trăit experienţe neobişnuite şi neuitate cu Acelaşi Minunat şi Puternic Dumnezeu?
Noi nu ştim anume şi melodia acelei minunate cântări de izbăvire păstrată în scris, prima din istoria Biblică, cântată după una dintre cele mai mari experienţe cu Dumnezeu de către întreg poporul trecut prin Marea Roşie. Dar trebuie să fi fost tot aşa de minunată şi melodia ca şi textul, fiindcă melodiile inspirate de Dumnezeu uşor le învaţă şi cu plăcere le cântă toţi cei ce le aud.
O melodie interioară a sa o are orice lucrare ieşită dintr-o izbăvire divină. Numai că trebuie să ai acea ureche tainică şi binecuvântată de Dumnezeu cu care să poţi auzi acea inspirată armonie intimă pe care a pus-o acolo jertfa şi recunoştinţa creatorului ei, care a înălţat o acolo în urma unei experienţe neuitate.
Ce melodie sfâşietoare cântă zidurile Curţii de Argeş… Lipiţi-vă inima de zidul din stânga altarului, unde zace tainică şi nemuritoare jertfa Anei, şi vă veţi simţi inima topindu-se şi lacrimile scăldându-vă obrajii – şi toată fiinţa vibrând ca o coadă ruptă din harfa îngerilor.
Ascultaţi la clopotele şi la pietrele Putnei… şi, dacă aveţi urechi de auzit graiul lor divin, nu veţi mai putea uita niciodată poezia şi melodia lor eternă şi sfâşietoare.
Aţi fost vreodată pe Dealul Furcilor de la Alba Iulia, la Ţebea, la Vidra de Sus? Aţi fost oare la Măr㬺eşti, la Călugăreni, la Dumbrava Roşie?
Dacă n-aţi fost încă – duceţi-vă neîntârziat. Dar nu cu grupul gălăgios şi uşuratic – ci singuri, cu Biblia şi cu Istoria, cu rugăciunea şi cu lacrimile.
Şi vedeţi ce veţi auzi acolo stând în genunchi, cu inima lipită de aceste ziduri ori brazde sfinte.