Traian Dorz, Săgeţile biruitoare
1. Adevăratul credincios caută întâi foloasele Domnului, apoi pe ale semenului său, dar falsul credincios umblă numai după foloasele lui (Flp 2, 21), se gândeşte numai la sine, îi pasă numai de el însuşi, nici nu se gândeşte la voia lui Dumnezeu şi nici nu-şi aduce aminte de sufletul şi de bucuria de-aproapelui său.
2. Ce crudă fiinţă este omul egoist, omul iubitor de sine! Omul care nu-şi vede decât foloasele lui şi care mereu umblă iritat, supărat, nervos, când [ceva] nu-i reuşeşte aşa cum vrea el. Nu există o mai mare nenorocire decât să fie cineva într-o astfel de stare. Şi să ai a face cu el.
3. Un om egoist şi fals, dacă este fiu, nu-i pasă de părinţii lui. Dispreţuieşte sfaturile lor. Cheltuieşte banii lor. Risipeşte averea lor. Râde de lacrimile lor. Înnegreşte zilele bătrâneţii lor.
4. Sufletul fals, dacă este soţie, îşi chinuieşte soţul. Îl înşală. Îl dispreţuieşte, îl bate, îl fură, îl minte şi îl părăseşte. Dacă este părinte, bea banii copiilor săi. Îi chinuieşte, îi poartă goi, flămânzi şi murdari. Îi alungă sau îi ucide. O, ce nenorocire este un om fals şi egoist!
5. Linguşitorul este totdeauna un făţarnic. Tot ce vorbeşte cu gura lui este numai spre a avea un câştig trupesc de la cel pe care îl laudă, pentru sine, care mereu se laudă. Oriunde este un suflet linguşitor, el niciodată nu este vrednic de încredere. Înţeleptul îl alungă totdeauna din preajma lui.
6. Cel fals şi egoist, dacă este negustor, umblă numai să înşele; dacă este medic, caută numai banii bolnavului, şi nu sănătatea lui; dacă este judecător, aşteaptă numai mită; iar dacă este meseriaş, vrea numai bacşiş şi plată înainte, ca să nu-şi ţină niciodată promisiunile.
7. Acela care este sincer caută totdeauna mai întâi ce-I place lui Dumnezeu. Iar lui Dumnezeu Îi place să-L iubim pe El mai presus de orice. Apoi pe de-aproapele nostru să-l iubim ca pe noi înşine (Lc 10, 27). Ca pe noi înşine. Adică să-i dăm bucata care ne place nouă. Locul care ne place nouă. Cinstea care ne place nouă. Partea care ne place nouă. Nu există pe pământ o mai mare fericire decât să fie cineva în felul acesta. Şi să ai a face cu el.
8. Omul smerit niciodată nu-l judecă pe altul, ci totdeauna se judecă pe sine. În faţa unei datorii, el nu întreabă cum stă altul – ci se întreabă cum stă el cu împlinirea ei. În lumina unei mustrări, el nu-l vede pe altul – ci se vede pe sine. Numai când este vorba despre laude, atunci el vede pe alţii vrednici de ele. O, ce bine îţi face când mai afli pe lumea asta şi câte un astfel de om!
9. În orânduirile nedrepte omeneşti, omul cel neprihănit este aproape totdeauna sărac. Unde se află adunată avuţia, acolo aproape totdeauna cineva a lucrat în chip nelegiuit pentru a strânge. De aceea cei săraci s-au bucurat de binecuvântarea lui Dumnezeu, pe când cei bogaţi au fost mereu osândiţi de El.
10. Inima omului bogat aproape totdeauna este îngâmfată şi necredincioasă, pe când inima omului sărac, neavând bogăţiile şi mândria lumii acesteia, umblă în smerenie faţă de Dumnezeu şi în respect faţă de semenii săi. De aceea spune Cuvântul: „Mai mult preţuieşte săracul care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebune”.
11. Prin aceasta se cunoaşte că cineva spune Cuvântul lui Dumnezeu: că acel om spune cel mai mult tocmai cuvântul care îi osândeşte păcatul în care trăieşte chiar el însuşi. Spre a fi judecat chiar de propriile sale cuvinte.
12. Dumnezeu, Care ştie viaţa celui care îşi face o meserie din a predica Evanghelia Lui, trimite înaintea acelui om tocmai cuvântul potrivit stării sale, ca să se trezească şi să se îndrepte. Dar predicatorul de meserie nu-şi recunoaşte nici¬odată propriile sale păcate. El spune totdeauna despre ale altora.
13. Ce greu se înşală inima nelegiuită şi făţarnică a celui ce nu are nici o dorinţă să se lase de păcat şi nici teama de a nu se pretinde credincios – dacă nu este. Vai de cel ce nu are cinstea curajului de a se lăsa de predică, dacă nu se poate lăsa de păcat, ci crede că-L poate înşela pe Dumnezeu, despăgubindu-L prin vorbe de ceea ce Îl păgubeşte prin fapte.
14. Tot astfel, omul fals crede că îi poate înşela pe ascultătorii săi care, auzindu-l vorbind cu atâta pornire împotriva păcatului blestemat, n-au să-l bănuiască tocmai pe el că trăieşte chiar în acest păcat împotriva căruia tună şi fulgeră.
15. De fapt, omul nu poate să înşele pe nimeni, decât pe sine însuşi. Pe Dumnezeu nu-L poate înşela, căci El ştie tot ce face fiecare om în ascuns. Şi nu-l va socoti pe cel nelegiuit ca nevinovat (Ezec 18, 20; Rom 2, 9-13). Pe oameni, la fel, nu-i poate, fiindcă ei văd viaţa fiecărui semen al lor ca prin pereţi de sticlă.
16. Duhul celui care vorbeşte strigă mai tare decât gura lui. Şi graiul duhului care stăpâneşte în inima omului fals este mai convingător decât cel pe care îl spune cu gura sa. De aceea, cu cât vorbeşte mai mult, este ascultat mai puţin.
17. Ce mare lucru este ca vestitorul Evangheliei să trăiască el însuşi mai înainte în chip curat şi demn Cuvântul pe care îl vesteşte! Ce plin de putere iese din gura unui trăitor al sfinţeniei fiecare cuvânt al Adevărului Sfânt!
18. Ce tristă condamnare veşnică este cea pe care şi-o vestesc cu însăşi gura lor cei care zic, dar nu fac… (Mt 23, 3). De aceea este mai de preţ ascultătorul sărac care umblă în neprihănirea lui, trăind cu temere de Dumnezeu, cu respect de Cuvântul Sfânt şi cu smerenie faţă de neprihănire, decât vorbitorul bogat în cuvinte, care, cu buze stricate de păcat şi cu mintea nebună de făţărnicie, spune ce nu trebuie să facă şi face ce nu trebuie să spună. Să nu ne înşelăm singuri (In 3, 7-10).
19. Să nu se înşele nimeni în felul acesta… Vinul – toate băuturile îmbătătoare – sunt batjocoritoare de Dumnezeu şi sunt o desfrânare a trupului. Oricine le foloseşte se depărtează de neprihănire şi Îl înjoseşte pe Dumnezeu.
20. Nu poate fi un credincios adevărat nici un suflet care foloseşte băutura. Nu poate fi decât un mincinos şi un nelegiuit oricine caută să forţeze Scriptura, spre a afla acolo îngăduinţa de a bea. Păcătuieşte împotriva Cuvântului Sfânt oricine caută să îndreptăţească folosirea băuturilor îmbătătoare. Cuvântul Sfânt spune limpede: Nu puteţi bea şi paharul lui Dumnezeu, şi paharul dracilor.
Dumnezeule al Sfinţeniei, nu ne lăsa să ne îngăduim ce opreşti Tu. Amin.