 |
…Om trimis de Dumnezeu, el a trăit poate cu sute de ani în avans faţa de generaţia sa. Era ca un munte care vedea departe înainte, peste toate muşuroaiele care erau lângă el sau înaintea lui. El a intuit adevăruri pe care nu numai cei din generaţia sa, dar poate că nici cei din generaţiile viitoare încă nu vor fi în stare să le poată cuprinde. Ca un descoperitor care vede continente noi acolo unde toţi contemporanii săi cred că este capătul pământului.
El n-a fost niciodată deznădăjduit şi niciodată exaltat. N-a vrut să fie nici stăpânul, dar nici robul nimănui, ci liber în Hristos, frate cu toţi, pentru a-l putea simţi fiecare lângă el, deşi era atât de departe înaintea tuturor. Necunoscând decât două stări: ori pierdut în păcat, ori mântuit în Hristos, el a redus toată propovăduirea Evangheliei la aceste două mari dimensiuni care, până la urmă, rămân singurele valabile în faţa vieţii, în faţa morţii, în faţa judecăţii veşnice.
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, era singura lui pasiune şi dragostea era singura lui patrie. Unde erau aceste două valori veşnice, acolo era toată inima sa.
Fără să ţintească pe nimeni, el a nimerit totdeauna în plin şi, fără să vizeze decât păcatul, toţi cei în care era acesta au început să-l urască şi să-l vadă ca pe un vrăjmaş al lor. De aceea l-a urât şi îl urăşte atât de mult duhul formalist din Biserică, pe cât de mult l-a urât şi îl urăşte şi duhul sectarist.
Căci împotriva celui de mijloc s-au ridicat întotdeauna toţi cei de la extreme.
Dar această putere şi aceste daruri neobişnuit de mari despre care am mai vorbit până acum în multe pagini, Dumnezeu le-a pus într-o fiinţă atât de puţină la trup, într-un trup atât de slăbuţ şi de neputincios, încât nu se poate să nu se vadă că însuşi acest lucru era o minune. Dumnezeu Însuşi a vrut să arate prin asta că tot ce s-a făcut şi se face în Oaste este în întregime datorită numai harului Său cel nespus de mare. Şi nimic datorită omului, vasului atât de şubred şi de crăpat care n-ar fi în stare să ţină nimic în el, dacă n-ar fi fost minunea. Vasul însuşi a spus şi a repetat aceasta de nenumărate ori, spre a întipări în toţi acest adevăr.
Unde s-a mai văzut un om atât de slab şi totuşi atât de viteaz?
Unde s-a mai văzut un trup atât de bolnav şi care totuşi să fi lucrat atât de mult?
Unde s-a mai văzut o viaţă atât de scurtă, de hărţuită, de împiedicată şi care totuşi să fi adus atâta rod mântuitor?
Răbdarea lui nu s-a plâns niciodată. Credinţa lui nu s-a prăbuşit, înţelepciunea lui nu s-a înşelat şi temelia lui nu s-a clintit. A fost un „nebun al lui Hristos“ şi de aceea a putut avea curajul de a spune tot adevărul pe care „înţelepţii“ nu-l pot – sau nu-l văd.
Dar toţi cei care îndrăznesc să vorbească prea tare, prea limpede şi prea înflăcăraţi trebuie să fie mereu prigoniţi şi să sfârşească pe o cruce.
Cei care stăteau pe scaunele lui Hristos se numeau slujitori ai Lui, dar nu şi dădeau nici cea mai mică silinţă să-I semene lui Iisus prin viaţa lor, nici prin înfrânare, nici prin smerenie, nici prin purtarea Crucii Sale.
Stăpâniţi numai de duhul lăcomiei pântecului sau a arginţilor, de tirania cărnii, de orbia ambiţiei, de cruzimea geloziei, nu l-au putut suferi pe omul lui Dumnezeu.
Când trimisul lui Hristos a spus: Nu numărul mătăniilor sau al pelerinajelor! Nici formalismul sterp, încărcat de superstiţie şi de bigotism. Nici amestecătura de obiceiuri păgâneşti devenite tradiţie nu sunt ceea ce vrea Hristos de la noi, ci naşterea din nou, predarea totală în slujba Lui şi trăirea fiecăruia în toate virtuţile Evangheliei! Aceasta este porunca şi voia lui Dumnezeu. Şi, dacă ne numim creştini, aceasta se pretinde de la fiecare, dar mai întâi de la noi, păstorii şi îndrumătorii altora! Acesta şi numai acesta este adevărul! Iar în faţa lui Dumnezeu nu există două adevăruri, unul pentru credincioşi şi altul pentru necredincioşi, ci numai acesta, unul pentru toţi.
Acest adevăr nu i s-a putut răbda, ierta, uita!
Toată lupta lui a fost să-l elibereze pe creştin din toate celelalte „adevăruri“ şi să-l facă rob numai acestuia, fiindcă acesta singurul era creştinesc cu adevărat. …