„Facultatea de Teologie «Andrei Şaguna» din Sibiu, a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute (13 mai 2010) un dialog între studenţii anului al III-lea şi Frere James din partea Comunităţii Taizé – Franţa. Din partea Facultăţii de Teologie din Sibiu a participat pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. Invitatul le-a prezentat studenţilor Comunitatea Taizé, a vorbit despre pedagogia micilor grupuri de studiu biblic din comunitate şi de vocaţia surorilor şi a fraţilor implicaţi. Pr. Constantin Necula a prezentat personalitatea lui Frere Rogers, fondatorul Comunităţii Taizé. Evenimentul a fost organizat de Centrul Arhidiecezan de Diagnoză şi Cercetare Catehumenală, Omiletică şi în Pedagogia şi Metodologia Religiei «Mitropolit Andrei Şaguna», Facultatea de Teologie «Andrei Şaguna» şi Asociatia Ortodoxă pentru o Lume Nouă.“
(sursa: http://apologeticum.wordpress.com)
Dureros şi de neconceput lucru este faptul că unele persoane care, după 1989, în vreme de libertate, se erijează în îndrumători ai Oastei Domnului, sunt implicate în tot felul de asociaţii dubioase – World Vision, Crucea Albastră, «Schimbarea la faţă» din Rusia, cea a evreilor mesianici – şi de întâlniri şi rugăciuni ecumenice (ca şi aceea de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi nu numai) şi acum în dialogul cu Comunitatea din Taizé (a se vedea in imagine simbolurile binecunoscute: echerul, compasul…). Asociaţii care mai de care mai lipsite de orice legătură cu specificul curat, sincer, deschis şi fără ascunzişuri al Oastei Domnului, intenţionat urmărind să întineze numele şi steagul, şi solia acestei Lucrări întemeiată pe atâta jertfă a înaintaşilor ei.
S-ar putea spune că preotul Constantin Necula din Sibiu nu a amestecat nicicum Oastea Domnului în dialogul dintre Facultatea de Teologie «Andrei Şaguna» din Sibiu şi această Asociaţie Ortodoxă pentru o Lume Nouă din Taizé.
Dar categoric, lupta Oastei Domnului, misiunea ei, pe care ni le-au transmis-o nouă surghiuniţii şi batjocoriţii Hristosului ei, n-au nici o legătură nici cu aceşti oameni care, de la amvonul promovării acestui fel de relaţii şi dialoguri, urcă direct la tribuna Oastei, spre a-şi strecura aici tot veninul pro-ecumenist adunat acolo şi scuipând pe simplitatea şi sinceritatea Lucrării lui Dumnezeu cu părut-interesantele lor jargoane de cartier, colorate şi bombastice.
Iată încă o dată dovada că fratele Traian Dorz nu s-a înşelat şi nu ne-a înşelat când ne-a înştiinţat:
„…şi-au să vină-aicea oameni care poate niciodată
n-au simţit cu lupta Oastei şi cu cauza ei curată,
nici n-au pus un strop de jertfă ori de lacrimă pe lume,
urmărind numai câştiguri pământeşti sub al tău nume.
… Ei cu pumnii-n piept s-or bate, pe cei slabi să-i amăgească,
folosind tot ce se poate spune-n forma omenească,
cu grăbire, pe-ntrecute, merite să-ţi recunoască.“ (Mereu prin lupte)
O cauză a apariţiei atâtor dizidenţe în sânul Oastei sunt, în mare măsură, tocmai acesti erijaţi şi promovaţi în frunte, care caută să târască Oastea Domnului ca pe-o căruţă în urma lor şi s-o manevreze după interese străine, ca şi cum ea nu şi-ar avea deja Conducătorul ei şi drumul ei trasat şi cunoscut.
Preotul Constantin Necula este doar unul dintre aceştia. El şi-a manifestat nu numai o dată dispreţul faţă de fratele Traian, negându-i făţiş valoarea: „Eu n-am nimic cu Traian Dorz şi cu scrierile sale“. Sau: „Mie, Traian Dorz nu-mi spune nimic nou“. Auzind aceste declaraţii, oricine îşi poate pune în mod natural întrebarea: care este interesul pentru care a depus legământ la Oaste şi de ce se mai amestecă în treburile ei? Pentru că el, oricum, gândeşte şi se exprimă ca unul din afara Oastei, nu ca făcând parte din ea.
Părintele Iosif Trifa ne-a descris în termeni foarte clari cine anume pot fi conducători ai Oastei: „Nu credem potrivit ca, în fruntea noastră să fie socotiţi, de drept, conducători, decât aceia care, fie preoţi, fie laici, trăiesc viaţa ostăşiei Domnului.
Prin aceasta, nu vrem să excludem păstorirea noastră de către preoţi. Preotul este păstorul sufletesc al nostru ca şi al tuturor celorlalţi credincioşi din parohie. Dar conducător al Oastei Domnului, ca mişcare religioasă, credem că este numai acela care se conformează vieţii duhovniceşti de la Oaste“ (Ce este Oastea Domnului).
Aceste anormale stări de lucruri, care se petrec astăzi în Lucrarea Oastei nu se datorează însă preotului Necula, care este aşa pe oriunde s-ar duce. Ci implicarea lui în rosturile Oastei se datorează diriguitorilor oficiali din conducerea ei actuală, care nu numai că-l acceptă şi îngăduie, dar îl şi promovează în adunări şi în publicaţii ca pe un formator de opinii şi îndrumător al tinerilor ostaşi.
Însă preotul Necula să fie convins de un lucru: nu ne credem „mari apărători ai ortodoxiei“, dar ştim că modul sforăitor de apostrofare cu care ne predică de câţiva ani încoace şi duhul pro-ecumenist care-l inspiră, nu au nimic de-a face cu Oastea Domnului. Nici cu specificul ei.
Este valabil din nou – pentru a câta oară? – strigătul fratelui Traian din poezia Cel mai greu cuvânt:
„Ci astăzi, când văd glasuri plătite vinovat
să strâmbe calea Oastei cu sunet încurcat,
când fraţi ce nu-şi dau seama un drum greşit aleg,
când minţi neluminate nu văd şi nu-nţeleg,
când mulţi, chiar şi din frunte, nu văd spre ce-s împinşi
şi mulţi, pe drumuri strâmbe, în mreji străine-s prinşi,
– doresc să strig cu toată puterea mea acum:
Treziţi-vă! – Acesta e-al morţii voastre drum!
Treziţi-vă! – E ceasul, e clipa să vedeţi
cât de străini de Oaste şi drumul ei sunteţi!“
Felicitari pentru realismul si clarviziunea articolului. Ma bucur nespus caci vad ca mia sunt muuuuuulti Ilieeeeee! Slavit sa fie Domnul !